Antena Căutare

Poftiți la circ 2020, ediția 2. Liviu Vârciu, lecții de dans popular de la nea Marin. Cum s-a descurcat cu pașii

În ediția a doua de Poftiți la circ fiecare vedetă a trebuit să se gândească la un număr pe care să-l prezinte în cadrul spectacolului circului Bellucci. Nea Marin s-a gândit că Liviu Vârciu ar putea să-i fie partener de scenă.

Vedetele care au deschis sezonul Poftiți la circ 2020 sunt Margherita de la Clejani, Marian Drăgulescu, Jean de la Craiova și Edi Stancu. Alături de aceștia, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu sunt ajutoarele permanente ale lui nea Marin.

Nea Marin s-a gândit să-l coopteze pe Liviu Vârciu pentru un tandem de folclor. Se știe deja că Liviu Vârciu a învățat de-a lungul timpului mai mulți pași de dans de la „tăticuțul” lui, „Alunelul” fiind unul dintre dansurile pe care Vârciu le cunoaște cel mai bine.

De data aceasta, nea Marin a venit cu propunerea să-l învețe pași noi de folclor pe Liviu Vârciu, acesta acceptând provocarea.

„Îi doresc tot binele și datorită lui eu am făcut casă, datorită lui eu sunt fericit!”, a spus Liviu Vârciu despre nea Marin.

Nea Marin l-a învățat pe Liviu Vârciu noi pași de dans. Cât de repede a prins Vârciu mișcările

Liviu Vârciu a prins pașii numaidecât, însă alta a fost problema. Având în vedere că dansurile populare românești sunt săltărețe, Liviu Vârciu a obosit și nu a mai putut continua repetiția.

Citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 1. Melodia pe care Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu o ascultă înainte să se întâlnească cu nea Marin

„La un moment dat am început să-i arăt lui Liviu niște pași de dans pentru că m-am gândit ca în sepctacol să facem ceva împreună. Nu știu dacă am dansat zece minute și a obosit”, a explicat nea Marin.

Liviu Vârciu, extenuat de dansurile lui nea Marin

Chiar și obosit Liviu Vârciu are simțul umorului, așa că nu a vrut să recunoască faptul că dansul l-a extenuat.

„Am impresia că n-au făcut ăștia curat pe dedesubt și mă uitam să văd”, a spus Liviu Vârciu, odihnindu-se cu mâinile pe genunchi.

Fiecare vedetă trebuie să prezinte un moment în cadrul spectacolului circului Bellucci. Marian Drăgulescu a decis să fie Super-eroul Drăgulescu și să sară la trambulină, coregraful Edi Stancu a decis să participle la un număr de acrobație în balon, alături de unul dintre circari, iar Marga a decis să realizeze un scenariu numit „Margherita în țara Minunilor”, care constă în ridicarea acesteia la înălțime, cu ajutorul unui scripete.

Citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 1. Cum a trezit-o nea Marin pe Margherita de la Clejani în a doua zi petrecută la Circul Bellucci

Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, ce va fi difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Invitații speciali vor ajunge să îndeplinească sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.

“Este un sezon foarte interesant, mai ales prin faptul că de data aceasta lucrăm alături de nea Mărin, nu mai suntem în competiție. Sigur că fac pereche cu Liviu, motiv pentru care vom mai lua „bătaie” din când în când! Însă va fi un sezon frumos și complet- cu dramă, comedie, acțiune și...izbucniri de orgolii. Desigur, pe lângă toate acestea, telespectatorii vor putea descoperi și frumoasa lume a circului”, a mărturisit Andrei Ștefănescu despre noul sezon de Poftiți la circ.

Poftiți la circ 2020, ediția 2. Margherita în Țara Minunilor. Marga și-a făcut propriul scenariu pentru un moment de cir... Poftiți la circ 2020, ediția 2. Marian Drăgulescu a fost la un pas de accidentare, în timpul unui exercițiu la trambulin...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul Poftiți la circ
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au speriat vestul”
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x