Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 15 decembrie 2021. Florin Ristei a cântat la târgul din Malaia, organizat de nea Marin

Ultima zi la Malaia a fost una agitată, tensionată și stresantă pentru nea Marin și cele șase vedete, însă au reușit cu brio să organizeze târgul, care a ieșit de-a dreptul spectaculos. Florin Ristei a fost cel care a cântat la evenimentul special și a amuțit publicul cu vocea sa. Intră în galeria foto și privește imaginile de excepție din cadrul târgului.

Aventura alături de nea Marin a ajuns la final pentru Florin Ristei, Sonny, Răzvan Babană, Nicolai Tand, Oase și Ilona Brezoianu. Vedetele l-au ajutat să organizeze târgul din Malaia, motiv pentru care evenimentul a ieșit spectaculos și a bucurat publicul.

Invitații speciali din această săptămână au îmbrăcat costumele tradiționale românești și au plecat la stadion pentru câteva repetiții. Aceștia au muncit extrem de mult, iar momentul în care au văzut oamenii din locație le-a adus zâmbetul pe buze.

Florin Ristei a fost cel care i-a anunțat pe participanți că trebuie să respecte regulile de distanțare, fiind o perioadă pandemică, iar muzica și voia bună a început să apară pe stadionul din Malaia.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 14 decembrie 2021. Ce plan a avut Nea Marin după ce Florin Ristei și-a „sifonat” colegii

Publicul au văzut cei mai talentați copii din sat și au admirat cu drag toate ansamblurile care au urcat pe scenă. Totodată, a venit și rândul vedetelor să facă un moment artistic, cu care au surprins oamenii.

Florin Ristei și Ilona Brezoianu au urcat pe scenă pentru prima oară împreună, la târgul lui nea Marin

Un moment emoționant și memorabil a fost cel în care Florin Ristei și Ilona Brezoianu au urcat pe scenă împreună pentru prima dată, unde au cântat o piesă tradițională. Publicul și colegii de echipă nu și-au mai putut lua ochii de la ei.

„Mi se ridică părul pe mâini. O chimie între ei doi și erau foarte relaxați. Eu nu știam că Ilona cântă așa de mișto”, a spus Nicolai Tand, vizibil surprins.

Vocea Ilonei Brezoianu a luat pe neașteptate pe toată lumea. Invitații au ascultat piesa cu zâmbetul pe buze și în ritm de aplauze.

„Florin cânta de rupea!”, a mărturisit actrița.

Citește și: Florin Ristei a îmbrăcat rochia sexy după provocarea YOXO și i-a făcut pe toți să râdă. Cum a arătat așa: „Mă simt bine, aerisit”

Târgul de la Malaia a fost unul de-a dreptul spectaculos, iar nea Marin a fost mândru de treaba vedetelor. În doar trei zile, gazda emisiunii și echipa lui au făcut un eveniment fantastic în județul Vâlcea.

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, ce este difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Ce surprize aduce noul sezon de „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Marin

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În cea de-a patra ediţie a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele cinci vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai în Comuna Mălaia, Vâlcea sunt Ilona Brezoianu, Oase, Florin Ristei, Nicolai Tand, Răzvan Babană (fostul concurent al sezonului 7 din Chefi la cuțite) şi Sonny. Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind o nouă ediție a celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 15 decembrie 2021. Răzvan Babană, la un pas să fie dat afară din emisiune. Ce s-a ... „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!” a fost lider de piață cu aproape 1.9 milioane de telespectatori aseară, la Anten...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x