Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 3 ianuarie 2022. Nea Marin și vedetele, clipe tensionate în timpul repetițiilor pentru dans

În ediția 13 de Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară Nea Marin a predat un dans specific din zona Maramureșului, însă a avut de furcă cu vedetele.

colaj foto cu nea marin și jador Galerie
Spiritele s-au „aprins” între Nea Marin și Jador în ediția 13 a emisiunii pOFTIȚI PE LA NOI | Antena 1

Ca la fiecare târg organizat de Nea Marin și vedetele de la Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, se pregătește și un dans tradițional. Nea Marin a adus bețe și le-a prezentat vedetelor dansul cu distanțare, însă reacțiile nu au fost conform așteptărilor.

„În clipa în care m-am apropiat de ei și le-am spus că vreau să transformăm jocul cu bețe, au luat foc”, a spus Nea Marin.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară,28 decembrie 2021.Liviu Vârciu și Anca Dinicu, puși pe glume."Să nu mă pornesc cu miștourile"

Nea Marin, dans cu peripeții la Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară

„Bre, zici că cern făina, a spus Jador, vizibil nemulțumit de decizia coregrafului.

Nici Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu nu au fost mulțumiți de coregrafia cu bețe, considerându-l prea simplu și nespectaculos.

Jador, care întrerupea mereu dansul, a reușit să-l supere pe Nea Marin: „E atâta lume aici. Eu te trimit acasă. Doar nu pierd timpul aici. Știi la ce emisiune ai venit? Dacă nu faci treabă, du-te acasă”, a spus Nea Marin, vizibil supărat pe Jador.

„El s-a supărat pe mine că nu făceam ce voia el. Dacă nu-mi place ceva, eu nu pot să fac. A fluierat unul și el credea că am fluierat el”, a explicat Jador.

În cele din umră, Jador a plecat să stea câteva minute singur pentru a se calma și a revenit reluându-și colaborarea cu Nea Marin.

Citește și: Poftiți pe la noi:Poftiți prin țară,29 decembrie 2021.Silviu Mircescu și Liviu Vârciu, asaltați de Nea Marin.„Dacă dai, dărâm tot”

Ce surprize aduce noul sezon de „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Marin

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, ce este difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 27 decembrie 2021. Anca Dinicu, show în grădină: Cu asta imi tai unghiile de la picioare

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În cea de-a cincea săptămână a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele șase vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai în Botiza (județul Maramureș) sunt Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Ruby, Shift, Lino Golden și Jador . Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind o nouă ediție a celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 3 ianuarie 2022. Shift și Lino Golden au făcut show. Cum a fost surprins Jador... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 4 ianuarie 2022. Jador a făcut dezvăluiri neașteptate despre trecutul său. Câți fr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x