A fost cel mai puternic om, dar nu și-a putut salva fetița! Carol I a cunoscut cea mai cumplită durere, ca tată! Greșeala în urma căreia copila lui a murit. Ultimele ei cuvinte, cutremurătoare! „Stați cu mine…”

 
+9 click pentru
galerie

Cea mai încântătoare nălucă a istoriei României are o privire albastră și adâncă, cu care i-a hipnotizat pe toți cei care au văzut-o în viață. Dacă s-ar desprinde din tablourile de la Castelul Peleș, probabil că ar alerga prin încăperi, cu râs cristalin, purtând o veche pălărie a tatălui ei și imitându-l, cu ton grav: „Hai, la drum, Tudorache! Dă-i bice!". Sau poate că ar vrea să împartă săruturi tuturor vizitatorilor, căci ea voia ca „toată lumea să fie fericită”. Prințesa Maria, alintată Itty, le-a frânt inimile părinților ei, regele Carol I și regina Elisabeta, cu moartea ei fulgerătoare.

Principesa Maria a fost „singura bucurie” a tatălui ei, Regele Carol I, care, cu inima frântă, a cărat-o în brațe, spre „groapa iubită”. A trăit doar trei ani și jumătate. I-a fermecat pe toți. Ultimele ei cuvinte au fost tulburătoare, iar mama ei a căutat-o și dincolo de moarte, lăsându-l pe suveran cu „părul măciucă” și determinându-l să dea un ordin dur.

S-au auzit chiote în mahalale și în tranșee, la nașterea prințesei Maria

Dar să îi luăm povestea scurtă și încântătoare de la început. „Copilul soare”, cum avea să i se spună, s-a născut pe 27 august/8 septembrie 1870, la București. Părinții ei, regele Carol I și soția lui, regina Elisabeta, i-au spus Maria. Ea, însă, avea să își ia un alt numeItty, de la englezescul „little”.

Prințesa Maria, alintată Itty, a văzut lumina zilei la două zile după ce, pe 25 august 1870, regimul napoleonian s-a prăbușit în Franţa. Regele Carol I era îngrijorat de mersul eve­ni­mentelor din inima bătrânului continent, unde Hohenzollernii săi erau în prima linie a luptelor, dar avea să o întâlnească pe copila despre care avea să mărturisească: „Acest copil fermecător este toată bucuria mea”.

În dimineața zilei de 27 august, miniştrii, mitropolitul, preşe­dinţii Camerei şi Senatului stăteau toţi ca pe jar, la Cotroceni, în aşteptarea marii veşti. La 9.00 punct, regele Ca­rol I a înştiinţat că a devenit tatăl unei fete sănătoase şi voi­nice. Entuziasm general! Adversarii publici cei mai încrâncenaţi ai lui Carol au fost primii care s-au grăbit să-i trimită buchete alese de flori reginei Elisabeta.

Conform legii supreme, micuţa Maria nu avea drept la tron, dar nimeni nu se îndo­ia, la acea vreme, că vor urma alţi copii care să umple de chiote holurile largi ale Palatului dom­nesc.

„Tânăra principesă va naşte opt-nouă copii". Aceasta a fost prevestirea medicului curţii, „Nouă încă nu sunt su­fi­cient de mulţi!", răspundea regina Elisabeta, în clumea fericiri. Nu avea să fie deloc așa.

Își imita adorabil tatăl, încercându-I sobrietatea, dar semăna cu mama ei, romantică și cu înclinație spre poezie

În prima parte a vieții ei, prințesa a fost dus de părinții ei la Mănăstirea Sinaia, unde au ocupat două chili, după ce au fost goniți de umezeala din zidurile palatului Cotroceni. Regina Elisabeta i-a desenat micuței pe varul pereților pe mem­brii curţii sale, ca să înveselească atmosfera.

„„Marie­chen» e veselă şi alear­gă prin toate încăperile. Când am un moment li­ber, mă joc cu ea. Acest copil fermecător este toată bucuria mea", îi scria regele Carol I tatălui său.

„Nici nu-ţi poţi imagina cât de drăguţă şi de tandră este. Când sărută pe cineva, spune imediat «Vreau ca toată lumea să fie fericită»... şi îi sărută pe toţi cei prezenţi. E uşor de cres­cut, pentru că regretă sin­gură micile ei prosti­oare şi chiar trebuie s-o consolăm pentru asta. De îndată ce apelezi la sufletul ei bun, orice mâhnire dis­pare. Este un copil atât de înţe­lept şi răbdător! Ochii ei albaştri au o privire profundă şi pătrunză­toa­re", îi scria și regina Elisa­beta, încân­tată, mamei sale.

Principesa Maria moștenise de la viitoarea re­gină Elisabeta nu doar înfăţişarea fizică - fruntea înaltă, obrajii purpurii şi ochii de un albastru elec­trizant - ci şi romantismul ei, ce avea să impre­sioneze o Europă întreagă.   

„Ce trandafirii îţi sunt obrajii, mami! Oare ţi i-a sărutat soarele?", îi spunea Elisabetei. „Mamă, soreşte cerul!", striga, altă dată, plină de entuziasm, la vederea răsăritului lunii.

Au scos-o „în lume”, dar prințesa Maria voia acasă, în România

În primăvara lui 1873, pe când Itty abia împli­nise trei ani, regele Carol I și regina Elisabeta au scos-o pe micuţă în lume, vizitându-și și familiile din Neuwied şi Krauchenweis.

Deşi era răsfăţată ca o veritabilă prinţesă de către bunica sa, la reşedinţa de la Monrepos, numită „Segenhaus" („Casa bine­cu­vântărilor"), Măriuca, „Copilul Soare", cum o strigă bu­nica din partea mamei, le-a pus imediat în vedere părinților ei că vrea „acasă".

„Îi e dor de ţară. În fie­care zi spune: «Itty vrea să meagă acasă, la Bucu­resci, unde e casa ei ade­vărată»", se amuza Eli­sabeta.

În vara anului 1873, mânăstirea prindea din nou viaţă. Principesa Măriuca îşi smotocea cu sârg câinele drag şi îşi relua jocurile favorite, dintre care cel mai amuzant era cel „de-a surugiul". Itty era fermecată de costu­maţia colorată a vizitiilor români pe care îi imita, purtând o veche pălărie a lui Carol, de care legase panglici tricolore. În ţinută regulamentară, aşa cum îi plăcea tatălui său, bântuia coridoarele mânăstirii, pocnind din bici şi imitându-l, cu ton grav, pe sobrul Carol I: „Hai, la drum, Tudorache! Dă-i bice!".

Principesa Maria se simțea atât de în largul ei la Si­naia, în inima Munţilor Carpaţi, lângă pârâul Peleş, încât Carol I a hotărât să ridice chiar acolo reşedinţa sa de vară. A dat imediat dispoziţii să se treacă la treabă, apoi a luat-o în cârcă pe „Mariechen", cum îi spunea el, şi a început să-i povestească despre un palat cum nu s-a mai pomenit, pe care ea îl va stăpâni într-o zi. Construcția Palatului Peleș avea să se încheie, însă, abia în 1914, când prințesa nu mai era, de foarte multă vreme.  

Un Crăciun de vis, o greșeală imensă și o despărțire dureroasă. „Mami, aș vrea să călăresc pe o stea”

În iarna lui 1873, fără să aibă habar că acela era ultimul ei Crăciun și abia lămurindu-se de farmecul acestei sărbători, prințesa Itty era în centrul atenției. Împărțea veselă cadouri pentru fetiţele din orfelinate şi se bucura sincer la toate surprizele pe care i le pregătiseră cei dragi. Pentru prima oară în România, un mare brad era împodobit la Ate­neu, iar sute de familii ne­voiaşe pri­mesc primeau cadouri din partea familiei princiare.

Toată bucuria s-a stins pe 24 martie, iar locul ei a fost luat de disperare. Itty suferea de friguri puternice. Toţi se gândeau, cu îngrijorare, la epide­mia de scarlatină ce bântuie Ca­pitala. Aveau dreptate.

Prințesa Maria obişnuia să se joace cu fetiţele din orfelinatele pe care le vizita, în sco­puri caritabile, alături de mama ei, princi­pesa Elisabeta.

Toate somi­tăţile medicale de la Bucureşti s-au strâns în camera micuţei pa­ciente în vârstă de trei ani şi jumă­tate. Diagnosticul sever nu a fost ascuns părinţilor, care însă ei nu îşi pierd niciun moment încrederea în Dumnezeu.

Pe 27 martie, în jurul orei 23.00, Elisabeta şi Carol I au fost chemaţi la că­pă­tâiul Mariei. Copilei îi era rău, era agi­tată şi avea crize de înăbuşire. În Joia patimilor, în crucea nopţii, doctorul curţii a trimis după ceilalţi medici. Ora două o prindea pe prinţesă sfârşită de boală în braţele bo­nei sale. „Staţi cu mine, nu vreau să dorm. Dacă mă culc, adorm şi nu mă mai tre­zesc", bâiguia fetiţa.

Ultima ei cerință – să i se dea să bea apă din Peleş, pârâiaşul fermecat la care se jucase toată vara trecută. Cu fiecare oră ce trecea, puterile o părăseau. Zorii vedeau doi părinţi sfâșiați de durere. Elisa­beta şi Carol I stăteau înge­nuncheaţi şi plânşi, la căpătâiul unicei lor fiice, care închisese ochii pentru totdeauna.

„Mami, aş vrea să călă­resc, odată, pe o stea!", erau cuvintele ce o bântuiau, poate, pe Elisabeta, cuvinte pe care copila ei I le spusese în febra zilelor de chin de dinaintea morții.

Carol I și-a purtat fetița în brațe, către „groapa iubită”. Cuvintele lui după moartea ei, sfâșietoare

Vestea morţii principesei Maria a îndoliat o ţară întreagă. Micul ei sicriu a fost purtat pe braţe de însuşi Carol, până la capela de la Cotroceni, unde Măriuca îşi primise botezul, în urmă cu mai puţin de patru ani.

„Dumnezeu a luat-o la sine din pură bunătate. Îi voi fi veşnic recunoscătoare pentru fericirea de care am avut parte. Căci mai bine să mă transform în stâncă plângătoare, decât să nu fi fost niciodată mamă!", mărturisea Elisabeta, cu inima frântă.

Regele Carol I și regina Elisabeta au fost văzuți jelind zile la rând, la mormântul copilei lor, acoperit cu un munte de flori. În acel loc a fost ridicat ulterior un mausoleum. O statuie a principesei, lucrată în marmură de sculptorul Karl Storck, amintea, pe vremuri, de Itty. „Nu a murit, ci doarme", stătea scris, înaintea Primului Război Mondial, în loc de epitaf.

Pe o placă de bronz, prinsă pe piatra de mormânt, era tipărită scrisoarea adresată de Carol I, prin intermediul premierului Lascăr Catargiu, pop­rului român, ca răspuns la miile de mesaje de condoleanţe. Mai târziu, cutia cu osemintele micii prinţese este mutată la Curtea de Argeş, alături de părinţii săi.

„Scumpul meu Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Atotputernicul a mutat din această lume de suferinţă pe singurul şi duios iubitul nostru copil. Dacă ar mai fi fost nevoie a Ne încredinţa de dragostea ţărei către Noi, apoi nimic alt nu Ne-o putea dovedi mai mult ca aceste dure­roa­se zile, în care sentimentele de compătimire sincere ale tuturor au fost ca o mân­gâiere în adânca Noastră jale. În asemenea împre­ju­rări, simt un îndemn puter­nic a spune ţărei Mele că, ase­menea precum dânsa M-a sprijinit cu iubirea ei în momentele cele mai grele ale vieţei Mele, asemenea şi Eu Mă voi sili a-i întoarce cu prisos binele care Mi l'a făcut. Amintirea cea mai dulce, pe care repausata Noas­tră fiică Ne-a lăsat, ca un scump odor, este nemăr­ginitul ei amor către patria în care s'a născut, amor care era atât de viu, încât chiar la frageda-i vârstă, în cea dintâi depărtare în streinătate, Ea se simţi cuprinsă de dorul ţărei. Legea copilei noastre, limba ce Ea vorbea, a dobândit o nouă sfinţenie pentru Noi, căci fiecare cuvânt românesc Ne va fi de aici îna­inte un răsunet al acelui glas pe care nu-l vom mai auzi pe pă­mânt. Dumineca Pascelor, 31 Martie 1874. Carol", scria regele îndoliat.

„Dacă în aceste dureri există o mângâiere, aceea este că un popor întreg plânge cu lacrimi, la groapa iubită: cineva îşi poate cu greu face o idee de aşa condoleanţe, de care am fost noi părtaşi în timpul acesta, de nu mai erau partide, nici duşmănii, toate patimile amuţiseră; fiindcă copila noastră, cu ochii ei rupţi din soare şi vocea ei de sonoritatea clopotului, a încântat pe toţi", îi scria, emoţionat, Carol I, împăratului Germaniei.

Elisabeta și-a căutat fiica și dincolo de moarte

Moartea prematură a unicului său copil a împins-o pe regina Elisabeta, o fire visătoare şi romantică, către spiritism. În povestea „Ein Leben“ („O viaţă“), Regina evocă trăirile sale după pierderea unicului copil: „Dar prea puţini mi-a fost dat să port această mare onoare de a fi mamă, căci ochii luminoşi ai copilului meu s-au stins, iar căpşorul i l-am culcat în sicriu“.

În jurul anilor 1890-1891, patroană a artelor, cu aplecări inclusiv spre ocultism şi misticism, Regina Elisabeta, cunoscută și cu pseudonimul de Carmen Sylva, l-a avut ca oaspete la reşedinţa de vară a Familiei Regale, Castelul Peleş, pe scriitorul francez Pierre Loti, pe atunci foarte la modă. Impresionant de tristeţea şi doliul reginei, acesta i-a propus Elisabetei şedinţe de spiritism pe care, în mod surprinzător, regina le-a acceptat.

Într-una din acestea şedinţe, desfăşurate în mare secret, fără ştirea regelui Carol I, a fost invocat spiritul micuţiei Maria, care i-ar fi transmis mamei un mesaj de iubire, episod care a tulburat-o pe Elisabeta şi care a determinat-o să continue şedinţele şi după plecarea lui Pierre Loti.

Notiţele din timpul şedinţelor  au fost descoperite de Regele Carol I, care a fost de-a dreptul şocat de ele, spunând că „îţi făceau părul măciucă“. Suveranul a poruncit ca acestea să fie arse.

În ședințele de spiritism, regina era ajutată de domnişoara de onoare Elena Văcărescu, pe atunci implicată într-un episod romantic cu prinţul Ferdinand, nepotul lui Carol I, venit în România pentru a asigura succesiunea monarhică. 

Regina încuraja dragostea dintre Elena Văcărescu şi Ferdinand, care s-au logodit în secret. Căsătoria dintre cei doi era, însă, imposibilă. Raţiuni politice impuneau ca alianţa regală să aibă loc cu reprezentanta unei curţi regale din străinătate. Contextul a generat un episod tensionat între Carol şi Elisabeta, care a plecat la Veneţia, în 1892, apoi la Paris, Pallaza şi lângă Neuwied, locul originilor sale. Regina a revenit în România din exil abia în 1894.

Încoronat pe 10 mai 1866, în 48 de ani de domnie ai săi (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. Tot Carol I este cel sub domnia căruia a fost construit în munții Carpați Castelul Peleș. 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI