„Repede! Principele Mihai vrea să sară!”. Sinuciderea șocantă ce ar fi putut să îți schimbe toată istoria - Galerie foto

 
+8 click pentru
galerie

Câteva minute dintr-o zi a anului 1924 ar fi putut schimba întreaga istorie a României. Copilul care avea să devină Regele Mihai I stârnea o agitație cum nu se mai văzuse până atunci, în reședința de la Șosea a Familiei Regale. Angajații care îl aveau în grijă pe micul principe au trăit atunci spaima vieților lor.

Cu un tată preocupat fie cu aventuri, mașini, avioane, cărți sau colecția sa cu timbre, precum și de călătorii, principele Mihai începuse să aibă accese de „nemaipomenită încăpățânare”.

Punctul culminant al acestui comportament al copilului care avea să devină curând Regele Mihai I al României a venit într-un moment în care principele bălai și voinic, cândva vesel, de numai doi ani, s-a încuiat într-o cameră de la etajul al doilea și a anunțat că va sări pe geam.  

„Bona lui St John (principele Mihai, n.r.) e exasperată. I se plânge reginei Maria că Mihai e cu totul ignorat de părinții lui. Are accese de nemaipomenită încăpățânare. Într-o bună zi, se încuie într-o cameră de la etajul al doilea (probabil în reședința de la Șosea) și anunță că vrea să sară pe geam. Alertați, angajații care îl au în grijă întind un cearșaf sub fereastră, gata să-l prindă, pe când el se apleacă periculos de mult peste pervaz urmărind cu interes agitația stârnită. Până la urmă, renunță să mai sară, dar refuză să descuie ușa. Încuietoarea e tăiată cu ferăstrăul. Pune în scenă simularea unei sinucideri, încercând să atragă atenția părinților? Se simte abandonat? «Moartea este o formă de dezordine absolută», va spune mai târziu. Dezordinea instalată treptat în familie va fi avut, în sufletul lui, forma unei prime morți sufletești. De-acum încolo, se închide din ce în ce mai mult în el însuși”, arată Tatiana Niculescu Bran, în cartea „Mihai I. Ultimul Rege al românilor”.

Contextul incidentului ce ar fi putut cauza sinuciderea lui Mihai I

Cu puțin timp înainte de acest episod ce ar fi putut avea o finalitate tragică, a avut loc întâlnirea tatălui micului principe, Carol al II-lea, cu infama Elena Lupescu – întâlnire pe care ea o urmărea de multă vreme.

Întâlnirea celor doi a avut loc într-o seară în care a avut premiera filmul „Nibelungii/ Die Nibelungenlied”, eveniment la care Carol al II-lea a fost prezent alături de Regina Maria și Regele Ferdinand I.

În acea seară, Regina mamă Elena – poreclită Sitta, consecință a încercărilor fratelui ei mai mic Alexandru de a pronunța cuvântul englezesc „sister” (soră, n.r.) – se afla în Italia, alături de Mihai I. Ei au mai rămas ceva vreme acolo în urma unei excursii ce a fost organizată în Europa pentru micul principe de către bunicii lui, Regele Ferdinand I și Regina Maria.

Întorcându-ne la momentul întâlnirii lui Carol al II-lea cu amanta Elena Lupescu, în rolul lui „Cupidon” s-a aflat fotograful Tudor Posmantir, care a organizat vizionarea filmului „Nibelungii” și căruia femeia obișnuia să îi pozeze nud.

„Femeie experimentată într-ale amorului, Elena Lupescu dorește de multă vreme să ajungă în apropierea lui Carol. Știe că nu-i sunt indiferente femeile și aude și ea, ca toată lumea, că soția lui stă cam mult plecată în străinătate, iar acasă prezența rudelor sufocă viața tânărului cuplu. Părul ei roșcat, ochii verzi, pielea albă și feminitatea provocatoare atrag repede atenția prințului”, mai scrie Tatiana Niculescu Bran, în cartea „Mihai I. Ultimul Rege al românilor”.

Totuși, data marii lor întâlniri, pe care au serbat-o cu religiozitate an de an, a fost 14 februarie, probabil în anul 1925. În fine, fotograful Tudor Posmantir le-a înlesnit lui Carol al II-lea și Elenei Lupescu întâlniri ulterioare. Foarte curând, cei doi au început să se vadă seară de seară în casa unui fost amant al Elenei Lupescu. Apoi, Carol al II-lea a cumpărat pe numele fratelui ei o vilă pe bulevardul Mihai Ghica.

Restabilirea armoniei în casa micului Mihai I, eșuată

A existat și un moment în care s-a încercat restabilirea armoniei între părinții micului principe, deși și în viața acestuia. În vara aceea, Carol și Sitta au petrecut o scurtă vacanță la Londra și apoi s-au întors la Sinaia, fără compania rubedeniilor grecești.

Însă, încercarea a eșuat. Fie jignită de zvinurile mai vechi despre aventura lui Carol al II-lea cu Mirella Marcovici, fie temându-se de o nouă sarcină, Sitta a refuzat intimitatea cu soțul ei. „Și să nu fi refuzat, e greu de crezut că prințul Carol al II-lea și-ar fi schimbat năravurile, iar boala lui ereditară (priapism, n.r.) a complicat și mai mult lucrurile”, a mai notat Tatiana Niculescu Bran, în cartea „Mihai I. Ultimul Rege al românilor”.

„Circulau o mulțime de zvonuri și multe povești extravagante făceau înconjurul orașului. Eu îmi vedeam de obligațiile mele cu un aer imperturbabil, încercând astfel să dau impresia de normalitate într-o situație cât se poate de apăsătoare. Cât timp o să mai dureze oare? Mă întrebam, fiind sigură că nu mai putea dura mult, lucrurile de acest gen nu vor fi tolerate la nesfărșit”, scria Sitta într-o pagină de jurnal.

Însă, „gurile rele” spuneai că ea îl arunca pe Carol în brațele altor femei, ca să scape de brutalitățile lui sexuale.

De altfel, Regina mamă Elena le-ar fi mărturisit anterior unor prietene apropiate că soțul ei, Carol al II-lea, „o supune zi și noapte, în pat sau la repezeală pe un colț de canapea, datoriilor ei conjugale”.

Alți „nori adunați” deasupra micului Mihai I

În afară de aventurile tatălui său, Carol al II-lea, mai existau și alți „nori adunați deasupra” micului Mihai I. Mama lui avea probleme cu vederea și se temea că trebuie să poarte ochelari, iar bunica lui, Regina Maria, era îngrijorată de situația politică și de influența bolșevicilor în țările vecine.

Regina Maria fusese informată că s-ar pregăti „iar revoluții în Balcani”, că, după ce au pus mâna pe Bulgaria și Grecia, bolșevicii trimit bani în Basarabia cu intenții destabilizatoare.

Mihai I a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, la vârsta de 5 ani, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Deoarece Mihai era copil și nu putea guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație). Apoi, detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. 

În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu, care i-a impus să abdice în favoarea fiului său. Mihai, în vârstă de 18 ani atunci, a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (suspendată printr-un decret din 5 septembrie 1940 al regelui Carol al II-lea) și fără votul de aprobare al parlamentului (dizolvat tot prin acel decret și redeschis abia în 1946).

Regele Mihai I a dat lovitura de stat de la 23 august 1944 (denumită și actul de la 23 august), prin care a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.

Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat cel de-Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvând sute de mii de vieți omenești. Totodată, acesta a oferit Armatei Române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară.

Însă, după 6 martie 1945, guvernele României au fost dominate de comuniști și impuse de Moscova cu ajutorul armatei sovietice. Regele Mihai nu s-a putut opune, fiind considerat de sovietici o piedică pentru planurile lor de instaurare a unui regim comunist. Astfel, deși Uniunea Sovietică și-a exprimat, printr-o telegramă, satisfacția față de evenimentele din România și l-a decorat pe rege cu Ordinul Victoriei (cea mai înaltă decorație militară sovietică), Regele Mihai I a fost obligat, la 30 decembrie 1947, să abdice (printr-un act neconstituțional, smuls prin forță și șantaj) și să părăsească țara, declarată de comuniști republică populară.



facebook whatsapp twitter pinterest