Live acumXtra Night Show
Prime Time 20:00Sacrificiul

SEBASTIAN PAPAIANI. A dat fotbalul pe scenă. Două sifoane l-au făcut actor! "Am vrut să fac pe grozavul, apa a țâșnit din ele. Mai târziu l-a rugat pe tata să mă lase la actorie"

Vremurile de pe atunci nu erau nici grele, dar nici ușoare! Lumea se ocupa cu negustoria și pe ici pe colo mai vedeai câteva bresle de meseriași care împânzeau piețele, care mai de care să-și arate priceperea! Fiecare își vedea de-ale sale, așteptând ziua să ajungă-n noapte și să-și culce capul liniștit pe pernă!

În vremurile apropiate lui 1937, viața nu era nici grea, dar nici ușoară! Lumea se ocupa cu negustoria și pe ici pe colo mai vedeai câteva bresle de meseriași care împânzeau piețele, care mai de care să-și arate priceperea! Fiecare își vedea de-ale sale așteptând ziua să ajungă-n noapte și să-și culce capul liniștit pe pernă!

Pe străzi, cât aruncai cu ochiul, vedeai puzderie de copii îmbrâncindu-se, dar numai unul se îmbrâncea mai tare decât toți! Era puțin mai mic decât restul copiilor, născut în 25 august 1937, Sebastian Papaiani voia să intre sub mâneca celor mai mari.

Era privit cu bucurie de fiecare dată când apărea printre prieteni, dar nimeni nu avea să știe că cel cu care se jucau avea să devină mai târziu unul dintre marii actori ai României!

“În copilărie, mama îmi spunea să merg după-amiaza la culcare. Dânsa adormea întotdeauna înaintea mea, iar eu o descălecam, că mă culca la perete, ieşeam pe geam, că uşa scârţâia, şi ajungeam la Ştrand, să joc fotbal cu toţi prietenii“.

Sebastian Papaiani a jucat fotbal de performanţă:

„Toţi copiii eram pur şi simplu înnebuniţi dupa fotbal. Unchii mei erau cu toţii implicaţi în acest fenomen, unul era arbitru, iar restul jucători la Unirea Tricolor, club la care am fost şi eu legitimat ca junio. La 14 ani am debutat în echipa de juniori de la CFR Piteşti, în Divizia C. Apoi am jucat, ca senior, pentru «Flacăra-Leordeni» de la Piteşti, tot în eşalonul al treilea, unde am câştigat mai mulţi bani decât în primii ani ca actor. Nicolae Dobrin era un puşti când fugea să ne aducă mingile“

A renunţat pentru totdeauna la fotbal în favoarea actoriei!

Anii au trecut fără să pară că cei ce urmau să vină îi promiteau un succes uluitor!

La 17 ani, Sebastian Papaiani se angajase contabil la un oficiu farmaceutic Centrofarm, din Pitești.

Acolo avea o trupă de teatru din care nu făcea parte, le privea jocul actoricesc și le mai aducea ce aveau nevoie. Într-una din zile, mai anostă decât de obicei, tânărul lucrător a fost trimis să le aducă sifoane, pesemne că erau însetați de la atâtea repetiții! Sebastian Papaiani s-a dus pe grabă și când s-a întors a vrut să spargă puțin monotonia care se așternuse ca un văl greu peste toți cei de acolo. A luat câte o sticlă în mână, le-a potrivit bine ținându-le aproape de ‘’apăsătoare’’ și ‘’țâșșșș ‘’, a stropit cu apă peste tot! În acel moment coordonatele sensibile ale vieții lui i-au trasat calea!

CITEȘTE ȘI: Regretatul Sebastian Papaiani, despre copilăria petrecută ''într-un cartier, plin de țigani, dar țigani cu care puteai să fii prieten...''

’’Lucram la «Centrofarm» Piteşti şi eram un copil bun la toate. Ca fiecare întreprindere care se respecta, aveam o trupă de teatru. Eu nu făceam parte din ea. Acolo era îndrumător o femeie foarte frumoasă, Crina Cojocaru, o fostă Miss România. Pe mine m-au trimis să iau sifoane şi când m-am întors cu ele în sală am vrut să fac pe grozavul, le-am ridicat şi apa din ele a ţâşnit. Doamna Crina Cojocaru mi-a văzut mimica feţei şi s-a dus la tata să-l roage să mă lase să dau la actorie. Am ajuns la actorie datorită doamnei Crina Cojocaru!’’

Anul 1960, este anul memorabil când Sebastian Papaiani a absolvit Institutul de Teatru și Cinematografie din București. Un an mai târziu, succesul i-a fost răsunător: și-a făcut debutul în producția cinematografică ''Purgatoriul nr. 5'', iar doi ani mai târziu în 1963 juca în comedia regizorului Geo Saizescu ''Un surâs în plină vara''.

CITEȘTE ȘI: Cum l-a refuzat prima iubire pe Dem. Rădulescu: „Dacă e Bibanu, nu vreau să îl cunosc. Ăsta cine știe ce vrea să-mi facă”

Filma an de an, actoria devenise un stil de viață din care el se alimenta!

Durumul către succes i-a fost deschis 11 ani mai târziu chiar de regizorul Geo Saizescu , primind rolul lui "Păcală" în anul 1974 în filmul cu același nume.

„Păcală“ a reuşit totodată performanţa ca, în anul 1976, într-o singură difuzare să obţină 7.000.000 de spectatori la Televiziunea Română, situându-se pe locul al treilea în acel an.

Cariera sa a cunoscut o etapă înfloritoare, talentul său purtându-l pe cele mai înalte culmi în lumea actoriei, astfel că, și-a încercat norocul în filme mari cu actori, iar în toamna anului 1925, pe Valea Oltului şi Valea Prahovei, a turnat scurtmetrajul „Păcală şi Tândală la Bucureşti“, cu Ion Manu (Păcală) şi Aurel Athanasasescu (Tândală), care a avut premiera la 15 februarie 1926, la cinematograful „Vlaicu“.

„Brigada Diverse”, „Astă seară dansăm în familie” sau „Nea Mărin Miliardar”, „Numai iubirea”, sunt doar câteva dintre producţiile asupra cărora Sebastian Papaiani şi-a pus amprenta de mare actor.

A fost căsătorit cu actrița Eugenia Giurgiu Papaiani din Sibiu cu care are un fiu Sebastian, supranumit Basti , dar când acesta avea numai cinci ani actorul a lăsat familia și scena Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu pentru a juca alături de mari actori în București.

CITEȘTE ȘI: „Paştele mamii lui de ţigan! Eu, Toma Caragiu, aştept şatra în gară!”. Doi dintre cei mai mari actori ai României au fost născuți în aceeași zi. Ce relație aveau Jean Constantin și „Tomiță” în spatele camerelor

Sebastian Papaiani a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București pentru întreaga sa activitate. Prima distincţie în cinematografie a primit-o la festivalul „Pelicanul de Aur”, de la Mamaia: „Era o medalie de plumb, grea de tot. Îmi rupea reverul de la cămaşă când trebuia să o port. Medaliile mele sunt aplauzele”, spunea maestrul.

Mai mult, fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Național ‘’Serviciul Credincios’’ în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumatate de existență a Teatrului Național din București.”

Sebastian Papaiani a trăit pentru public, era un actor iubit și dorit de mase întregi de oameni! O vorbă de-a lui a rămas întipărită în memoria colectivă : "Medaliile mele sunt aplauzele"

CITEȘTE ȘI: Puiu Călinescu, drama din spatele comediei: „Au vrut să mă omoare după ce am fugit. Stăteam cu zilele nemâncat”

"Trăiesc într-o lume nesigură. Am fost într-o bancă, am întrebat dacă mi-a intrat indemnizaţia de merit. Trebuia să intre pe 17, dar nu a intrat. Trăiesc în lipsă de cuvânt, printr-o serie întreagă de scârboşenii. Te plictiseşti şi începi să mori înainte de a fi înmormântat. În vremurile astea sunt la Gruiu. Îmi fac de lucru pe lângă casă. Aşa îmi trece timpul. Trăiesc ca un om de la ţară. Aştept să vină luna octombrie, să plec în turneu cu trupa de teatru. În ultimul an am avut parte numai de satisfacţii minore. Nu a fost nimic de importanţă naţională. La fotbal nu mai ţin cu nimeni. Nici cu mine nu mai ţin. Mă domină o stare de plictis, de sictir.

Personajele politice de acum joacă într-un film hodorog. Asta e viaţa politică de acum. Un film pe care ţi-e imposibil să-l povesteşti nepoţilor. Eu aş fi vrut să joc un personaj politic pozitiv. Dar oamenii politici pozitivi sunt foarte puţini. Sunt pe cale să dispară. Din cauza morţii, din cauza banilor, din diverse cauze. Noaptea, politicienii cred că dorm în trepidaţii. Acum se tot discută despre Agenţia Naţională de Integritate. ANI nu a prins nici măcar o muscă. Vai, ce ne facem fără ANI?

CITEȘTE ȘI: Brigada Diverse s-a refăcut în ceruri. Plutonierul Căpșună a plecat în ultima sa misiune!


Ce aş schimba în România? Un singur lucru. Totul!
Aş fi vrut să fiu mai tupeist. Dacă mă năşteam în Statele Unite, acum eram american. În România, dacă urc în autobuz, trebuie să plătesc bilet. Cred că o să ajung să plătesc şi pentru mersul pe trotuar.

Într-o zi m-a oprit un om pe stradă şi m-a rugat să nu mor, pentru că nu mai are de cine să râdă. Mi-a plăcut foarte mult de acel om, dar şi mai mult mi-a plăcut ceea ce mi-a spus. La moartea lui Pintea, o doamnă a venit la mine. Mi-a mângâiat obrazul cu fineţe şi mi-a zis că am început să fim din ce în ce mai puţini. Eu fac parte dintr-o ge­neraţie de actori care a umplut memoria românilor. Memorie care acum nu mai are memorie pentru noi. Nu mi-ar fi plăcut să apar mai des în presă, dar îmi place să o fac atunci când este momentul. Acest lucru este specific oamenilor de calitate.’’

Iubitul actor povestea deseori de tatăl său : „L-am iubit pentru că tatăl meu era anormal de special. A făcut toate profesiile, de la măturător, până la vânzător de peşte şi de ziare. A lucrat la Crucea de Piatră, a lucrat la Circ unde rupea lanţuri. Şi, deodată, s-a îndrăgostit de Paraschiva, căreia nu i-a spus niciodată Te iubesc!".

Își amintea că iubitul său tată, în tinerețe, a fost pește într-un bordel!

„Relea era angajat ca animator! Pește într-un fel, dar era când avea 18-19 ani. Nu pot să-ți povestesc de tata, că aș scrie două romane. E imposibil! Tata nu a fost dintr-o familie în care a fost un tren, o bască și-un fular, ca miile de pe trotuar. Era o familie mare în Pitești. În Pitești, numai familia tatălui meu avea cinci frați și trei surori. Familie de greci ! Tata era oaia gri, a fost mai rau. Mi-a plăcut ca eu am fost fiul lui. Eu îl iubesc și acum. El pe mine, după ce am ieșit actor îi placea să se laude”.

„Tata nu ştia să iubească prin cuvinte frumoase. Era blând, milos, dar nu i-a spus mamei mele, cred, niciodată: <<Paraschivo, te iubesc>>. Chestiunile acestea de cuvinte frumoase care veneau <<dintr-o lume de boieri>>, cum spunea tata, nu l-au caracterizat. El credea că este o slăbiciune să-i spui unei femei <<ce ochi frumoşi ai>>. Era dur din acest punct de vedere, femeile parcă erau un fel de material la care se lucra pentru că era nevoie. Nici mie nu mi-a spus niciodată <<te iubesc>>, dar ştiu că alerga cu mine în braţe câte doi kilometri până la spital atunci când mă îmbolnăveam. Deci asta însemna că te iubeşte, nu?", spunea Papaiani.

CITEȘTE ȘI: IN MEMORIAM! Sebastian Papaiani reușea să smulgă zâmbete și lacrimi deopotrivă: ”Făceam glume la adresa miliției. Ne-au interzis, dar cum să renunți la pasiunea ta?”

Momentul care i-a marcat copilăria a fost moartea celor doi frați gemeni. "Au murit la cutremurul din 1940, pentru că a căzut tavanul peste ei..."

Regretatul artist a trecut în neființă la data de 27 septembrie 2016 în urma unui atac vascular cerebral, la puțin timp după ce împlinise 80 de ani de viață și 50 de ani de carieră în actorie!

(sursa: adevărul, wikipedia, huff.ro, radardemedia.ro, click.ro)