Live acumFilm: Prietenii lui Mos Caciun
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Senzațional! Bucureștiul a avut prima imagine la 360 de grade acum 155 de ani!

În primăvara lui 1864, faimosul Carol Popp de Szatmari urcă pe dealul dintre Filaret și Mitropolie, pe Aleea Suter. Trage șase imagini cu Bucureștiul din perioada lui Alexandru Ioan Cuza. Le unește, dând naștere unei fotografii panoramice, un 360 de grade de acum 155 de ani, în care se pot zări multe biseici, precum și clădirile mai înalte al orașului ce număra, atunci, 16.000 de case

În toamna lui 1864, faimosul Carol Popp de Szatmari urcă pe dealul dintre Filaret și Mitropolie, pe Aleea Suter. Trage șase imagini cu Bucureștiul din perioada lui Alexandru Ioan Cuza. Le unește, dând naștere unei fotografii panoramice, un 360 de grade de acum 155 de ani, în care se pot zări multe biserici, precum și clădirile mai înalte al orașului ce număra, atunci, 16.000 de case

Primele ore ale unei dimineți de octombrie, 1864. Un domn așa, pe la 50 de ani, urcă dealul Filaretului din București. E Carol Popp de Szatmari, primul fotograf din istoria noastră, întâiul de război și între primii 10 din Europa. Cară după el sculele. Suie gâfâind. La capătul aleii Suter fixează trepiedul. Orașul numără, atunci, 14.000 de case, cu 25 de intreprinderi și manufacturi. E vremea lui Alexandru Ioan Cuza, iar de urbe se ocupă primarele Barbu Vlădoianu, primul edil. Poze s-au mai făcut până atunci. Ludwig Angerer, un farmacist german, trăsese imagini chiar la 1856, dar acum e vorba despre altceva. Szatmari are șase instantanee diferite. Merge cu ele pe terenul închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, vis-a-vis de Fântâna Sărindar, unde-și are atelierul fotografic. Le pune în ordine, le lipește și realizează prima vedere panoramică a Bucureștilor, un fel de 360 de grade din zilele noastre. 90 de megapixeli!

Logic, la acel moment clădirile înalte din București, vizibile, sunt puține, așa că bisericile, cu turnurile lor, sunt cele ce ies în față. Dar imaginea lui Szatmari, deși veche de 155 de ani, e foarte clară! Vedem crucile unui cimitir, o mama ce-și plimbă copilul într-un cărucior cu roți mari ori un carusel de bâlci. Astăzi, când Bucureștiul adună 560 de ani de la prima atestare documentară, imaginea lui Carol Popp de Szatmari valorează...megapixelii săi în aur.

Citește: Cum a blestemat Vlad Țepeș Bucureștiul chiar în prima zi de naștere: 20 septembrie 1459. ”Domnul Dumnezeu să-l nimicească şi să-l ucidă aici cu trupul”

A) Biserica Schitul Maicilor. Cunoscută și ca ”Buna Vestire”, este un lăcaș de cult ce a făcut parte dintr-un ansamblu mănăstiresc ridicat în secolul al XVIII-lea, la poalele Dealului Spirii. Data exactă a construcției nu este cunoscută, dar se poate afirma că este înainte de 1 octombrie 1726 (conform pisaniei). Schitul era ctitoria doamnei Tatiana Hagi Dina, care fusese în robie la otomani și, eliberându-se, a vrut să-i mulțumească lui Dumnezeu. Ca arhitectură aparține stilului brâncovenesc. În anii de prigoană comunistă, pentru a nu fi demolată, biserica a fost mutată în spatele blocurilor de pe ”Victoria Socialismului”. Chiliile, însă, nu au supraviețuit.

B) Biserica Albă - Postăvari. Ultimul edificiu de gen demolat de Ceaușescu (dintre cele trei biserici) pentru a face loc Casei Poporului. Despre vechea biserică din mahalaua Postăvarilor se vorbește într-un act emis la 8 aprilie 1558 de către Petru cel Tânăr (1546 – 1569). Ea a fost ridicată de Jupâneasa Caplea, soţia marelui Postelnic Stoica Ghiorma, pe locul unei mai vechi mânăstiri care exista aici de la 1433. Biserica Albă-Postăvari a fost decuplată de la apă, curent și gaze încă din 1981. Ultima slujbă s-a ținut la 25 februarie 1984. Avea să dispară pentru totdeauna sub lama buldozerolor ceaușiste la data de 18 martie 1984, fiind una din ultimele clădiri din zonă rămase în picioare printre mormanele de moloz. La acea dată nu mai exista nici Dealul Arsenalului, la poalele căruia a stat mai bine de 400 de ani.

Distrugerea Bisericii Albe - Postăvari, în martie 1984. Ultima imagine cu clădirea în picioare. Sursa foto: Bujor Nedelcovici

C) Mănăstirea Mihai Vodă. Una din cele mai vechi construcții din București păstrate până astăzi, ctitorie a lui Mihai Viteazul. Zidită în anul 1594 și așezată în centrul unei incinte înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. În prezent, din întreg ansamblul mănăstirii s-au mai păstrat doar biserica și o clopotniță. Acestea se află amplasate pe Strada Sapienței nr. 35 din sectorul 5 al municipiului București, în spatele unor blocuri construite în timpul regimului comunist, din apropierea Splaiului Independenței și a parcului Izvor.

D) Cazarma "Cuza" din Dealul Arsenalului. "Casarma", unde avea să funcționeze un Regiment de Gardă. Dealul în sine constituie un punct înaintat al Dealului Spirii către râul Dâmbovița, asemănător unui pinten, rămas din vechea terasă a râului. Originea sa se explică prin erodarea terasei inferioare a râului de către apele sale. Pe deal a fost construit, în anul 1860, Arsenalul Armatei, iar paraclisul existent a fost transformat în "Pulberăria Armatei".

E) Hanul Șerban Vodă. Clădirea impozantă abia se zărește. a fost numit dupa domnitorul Șerban Cantacuzino, care l-a ctitorit spre sfârșitul domniei sale, între anii 1683-1685. Hanul a fost la momentul finalizării cea mai mare al Bucureștiului. Afectat de cutremurul din 1802 și de incendiul din 1804. În 1847, recent reparat, scapă de furia celui mai mare foc ce avea să lovească orașul doar pentru că pompierii intervin rapid. Va fi demolat în 1880. Pe locul său se va ridica Palatul BNR (actualul Centru Istoric).

Citește și: Un oraș renăscut din cenușă! Incendiul din 1847 a ars un sfert din Bucureşti. "Oamenii alergau cu chipuri învineţite de fum, înroşite de flăcări"

1) și 2) Turnul și Biserica Mănăstirii Antim. Ctitorită de marele ierarh Antim Ivireanul, mănăstirea a fost ridicată în perioada anilor 1713 – 1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus.

3) Biserica Sf. Ilie - Rahova. Una din cele opt biserici translate în timpul regimului comunist, în anul 1984. Pe locul unui lăcaş de cult din vechime, a fost ctitorită o biserică frumoasă, la anul 1706, de Safta Brâncoveanu, fiica lui Constantin Brâncoveanu – marele domnitor român, canonizat de Biserica Ortodoxă Română. Biserica iniţială a fost avariată de cutremurul din 1802. De aceea, monahul Isaia Novăceanu zideşte actuala biserică cu hramul Sf. Ilie – Prooroc. Frescele au fost executate în 1874 de celebrul pictor Gheorghe Tattarescu. Acesta s-a iscălit pe peretele naosului, în partea de jos a icoanei ce-l reprezintă pe protectorul său - Sfântul Gheorghe. Biserica a fost restaurată în 1950 şi apoi în 1991-1998.

Citește și ”Exclusiv galerie foto: Ceaușescu a tăiat în două un bloc de 7.000 de tone, l-a mutat 70 de metri, 5 ore și 40 de minute. ”Ce, bă, vreți să se vadă Catedrala Reîntregirii?”

4) Turnul Colței. A fost construit între 1709 -1714, fiind conceput și realizat ca o componentă a ansamblului Mănăstirii Colțea, căreia îi servea inițial drept clopotniță. Clopotul din turn, turnat în 1775, cântărea aproximativ 1.700 de kg. În perioada 1835-1846 s-a culcat la pământ vechea mănăstire, turnul rămânând cu funcția de foișor de foc. A fost demolat și el în august 1888, din cauză că structura sa era deja foarte șubredă și exista riscul prăbușirii totale în orice moment. Mai mult, era amplasat în fața Mănăstirii Colțea și împiedica lărgirea uliței Colței (actual bulevard I. C. Brătianu), care asigura axa nord-sud a Bucureștilor. Demolarea turnului s-a făcut la cererea Eforiei Spitalelor Civile, academicianul Gheorghe Sion arătând că importanța istorică și artistică a turnului era "nulă", cu aprobarea primarului Bucureștiului Emilian Pake-Protopopescu, în pofida unor ample proteste ale bucureștenilor.

Citește și: ”Treci, in fiecare zi, pe lângă ea! Tu știi care e cea mai veche statuie din București? A fost zămislită în 1869”

5) Mitropolia. Situată pe Dealul Patriarhiei, ctitorită de voievodul Constantin Șerban și de soția acestuia, Bălașa, între anii 1654-1658. Biserica, purtând hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, a fost sfințită de Mihnea al III-lea în anul 1658, iar la scurt timp a fost transformată în Mitropolie. După Primul Război Mondial Mitropolia a fost transformată în Patriarhie (în 1925). Catedrala Patriarhală din București este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

6) Biserica Sf. Vineri. Cunoscută și ca Mănăstirea Sf. Vineri, a fost un lăcaș de cult, în prezent dispărut. La începutul secolului al XVIII-lea, în incinta mânăstirii s-a făcut un azil pentru bătrâni și alienați. Un punct de atracție era incoana făcătoare de minuni a Cuvioasei Paraschiva. Pe 19 iulie 1987, Biserica Sfânta Vineri - Hereasca, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva" (datând din 1645) a fost demolată. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și la Muzeul Herești. Pe locul bisericii a fost construit un bloc.

Citește și: ”Cum a fost distrusă de pe fața pământului Biserica Sfânta Vineri, din ordinul Elenei Ceaușescu! Ziua în care a plouat cu gheață, iar românii au ieșit în stradă, au plâns în hohote și au strigat pentru prima oară ”Jos comunismul!”

F) Hanul lui Manuc. Manuc Bei (Manuc Mârzaian), s-a născut în 1769, la Rusciuc. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea a obținut demnitatea de dragoman. În anul 1808 a fost numit, simbolic, Bei al Moldovei. În 1806, Manuc ajunge în capitala Țării Românești, și este silit să se stabilească aici pe termen lung din pricini legate de războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiași an, începe construcția hanului, ce va fi terminată în 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreață a celor din secolul al XVIII-lea. Se păstrează în bune condiții și astăzi.

Hanul lui Manuc, pre la 1841. Desen de M. Bouquet

7) Biserica Sf. Spiridon. Cel mai mare lăcaș de cult ortodox din București. Pe locul acestei biserici se afla, până la 1852, o mănăstire domnească despre care nu se cunosc prea multe amănunte. Între anii 1852 şi 1858 se construieşte aici această biserică, care va fi sfinţită la 8 noiembrie 1860. Avea turnuri înalte, vizibile și în această poză, retezate mai apoi. În urma cutremurului din 1977, dar mai ales în urma lucrării de construcţie a metroului bucurestean, biserica suferă mari pagube şi, în plus, regimul comunist o trece pe lista bisericilor ce aveau sa fie dărâmate. Este şi de această dată salvată de ÎPS Teoctist (hirotonit chiar aici, la 5 martie 1950), care rânduieşte ca această bserică să fie reparată şi înfrumuseţată, sfinţirea făcându-se în anul 1990.

Citește și ”40 de ani de la CUTREMURUL din 1977. ”Au murit îmbrățișați. Le-au furat corpurile. Am înmormântat un sicriu gol. I-am găsit după un an. Profanați!”

În zilele noastre, faimoasele turnuri gotice au fost modificate în stil bizantin

8) Biserica Slobozia. Ctitorită de Radu Leon, între anii 1664-1667, a fost ridicată alături de crucea de piatră ridicată de Leon Tomșa, tatăl lui Radu. Aceasta a apărut la 20 februarie 1632, pentru a comemora victoria armatei lui Leon Tomșa, din 23 august 1631, asupra boierilor lui Aga Matei (viitorul domn Matei Basarab). Crucea este amplasată pe o movilă, aici fiind îngropate osemitelor ostașilor lui Leon Tomșa, dar și cele ale armatei dușmanului acestuia. Între anii 1664-1665 Radu Leon restaurează crucea, asigurându-i și un adăpost din cărămidă, astăzi dispărut. După renovare, Radu Leon zidește biserica Slobozia. Ridicată inițial pe un plan dreptunghiular, biserica este refăcută și mărită, pe un plan treflat, în anul 1743 de vistierul Constantin Năsturel.

Citește și: Incredibil! Ceaușescu a spus că i-o lasă în picioare, Patriarhul BOR a semnat distrugerea Mănăstirii Văcărești! ”Preafericite, să salvăm capodopera!” ”Mă, tu ai față de fugar de la Europa Liberă!”

9) și 10) Turnul și Biserica Mănăstirii Radu Vodă. Prima biserică de pe colina Radu Vodă este atribuită domnitorului Mihnea cel Rău (1508-1509), cea de-a doua fiind ctitorie a domnitorului Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), strănepot al lui Vlad Țepeș. Fiul său, Mihnea Turcitul, va înzestra mănăstirea cu moșii, sate și odoare de preț – sporind prestigiul ei în Țara Românească. În timpul domniei sale, în mănăstire este înființată prima bibliotecă din București. În 1595, Mănăstirea Radu Vodă va fi incendiată de trupele lui Sinan Pașa, în retragerea acestora din calea armatei lui Mihai Viteazul. Radu Vodă Mihnea reface din temelii mănăstirea, în 1625, închinând-o Mănăstirii Ivirion din Athos. Patriarhul Macarie al Antiohiei și Paul de Alep, vizitând Mănăstirea Radu Vodă în 1653-1657, rămân profund impresionați de arhitectura acesteia. Cutremurele din 1829 și din 1838 îi vor produce Mănăstirii Radu Vodă mari pagube, fiind necesare ample lucrări de refacere. În 1875, Titu Maiorescu, în acea vreme ministru al cultelor, hotărăște dărâmarea unei părți însemnate din mănăstire – ca și a altor incinte mănăstirești și hanuri din București –, considerate clădiri insalubre. Biserica, turnul-clopotniță și o parte din chilii vor rămâne, totuși, nedemolate.

11) Biserica Alexe. Lăcaşul de cult este reclădit în anul 1897, pe locul în care exista o vechea biserică din lemn, data ctitorii acestei biserici fiind necunoscută. În anul 1799, vechea locație a fost reclădită din căramidă de către Jupân Alexe Arnautu şi sotia acestuia, Maria. Numele biserici a fost împrumutat de la ctitor. Cutremurele care au avut loc de-a lungul istoriei Bucureştiului au afectat structura bisericii, astfel că în 29 iulie 1897 a început reclădirea lăcaşului de cult, construcţia fiind ridicată din banii enoriaşilor.

G) Biserica Sf. Ecaterina. Biserica actuală a fost terminată, conform pisaniei, în 1852. Până în anii 1970, cele patru nișe mari de pe fațadă înfățișau sfinți zugrăviți de Constantin Lecca și Mișu Popp. Pe acest loc sunt atestate biserici încă din sec. XVI, cea mai veche fiind ridicată de Ivașcu Golescu, mare vornic în anii 1574 - 1583. Era pe atunci biserica unui metoc al Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai și de aici își trage hramul. La sfârșitul sec. XVIII doamna Ecaterina Ipsilanti a ridicat pe terenul unde se află acum Facultatea de Teologie Ortodoxă, un han dispărut în 1862, și de aici își trage originea credința că biserica ar fi fost ridicată de doamna Ipsilanti.

Surse: Wikipedia, muzeuldefotografie.ro

Credit foto: Academia Română / arhiva Cabinetului de Stampe