Live acumTe cunosc de undeva!
Prime Time 20:00Film: Eroi de sacrificiu

Șase zile. 6.100 de morți. 28.000 de prizonieri. Turtucaia. ”Doamne, ce rușine! Ne-au învins bulgarii!””

Între 1 și 6 septembrie 1916, trupele bulgaro-germane măcelăresc armata română la Turtucaia, oraș-port la Dunăre, în regiunea Silistra. Peste 6.000 de ostași mor, 28.000 cad prizonieri. Generalul Teodorescu, comandantul cetății, fuge rușinios, în timp ce omologul său de peste fluviu, Toșev, remarcă malițios: ”Și femeile ar fi putut rezista atacatorului 4-5 zile!”. Topârceanu, prezent la lupte, scrie: ”Ce rușine, măi băieți!”

”Mă apropiai de unul (n.r. - rănit) care stătea lângă punte. Avea stânga retezată de un obuz și o ureche ruptă”, scrie poetul George Topârceanu, martor al bătăliei

Pe 27 august 1916, România își anunță intrarea în Primul Război Mondial, de partea Antantei, devenind națiune beligerantă.

Pe 1 septembrie au loc acțiuni provocatoare de violare a frontierei din partea bulgarilor, aliații germanilor, dușmanii noștri. În acea noapte, adversarii atacă, simultan. Deși se trăsese un semnal de alarmă cu câteva zile înainte, ”la Jockey Club din București, generalul Mihail Aslan, comandantul Armatei a III-a, declara, cu emfază, că Turtucaia va fi Verdunul Românesc”, conform martorilor. Pe 2 septembrie suntem atacați pe tot frontul: inamicul ajunge la Dunăre și reușește să separe capul de pod Turtucaia de cel de la SIlistra. A doua zi, Detașamentul ”Hammerstein” este respins, iar pe 4 se dau lupte fără a se schimba situația inițială. Pe 5 septembrie e atacul decisiv, cu 128 de guri de foc din partea bulgaro-germană, cu piese mobile de artilerie grea, cu 24 de obuziere de 120 mm.

Pentru că Turtucaia avea o certă valoare strategică, autoritățile cer ca ostașii noștri să reziste. Pe perioada armistițiului se solicitase întărirea zonei, dar armanentul primit era slab calitativ. Bulgarii atacă la baionetă. Maiorul Radu Rosetti, cumnat cu premierul Ionel Brătianu, dă ordin ca Armata Română să nu se predea. Cu toate acestea, pe 6 septembrie 1916, generalul Constantin Teodorescu, mai-marele cetății, fuge, rușinos, cu automobilul, apoi cu o șalupă, peste Dunăre. Soldații rămân pe loc, dar sunt nimiciți. ”Un vifor de blesteme se ridică amenințător. Comandantul și-a salvat trupul, poate acum să privească de pe malul românesc sfârșitul tragic al cetății și al armatei, părăsită în voia soartei, lipsită de conducător”, scrie Constantin Kirițescu.

Romania a avut un prim-ministru care dădea bairam de fiecare dată când scăpa de atentate! ”Coane, încă unu'!”​

Suntem nimiciți: 160 de ofițeri și 6.100 de soldați mor, 28.000 de ostași sunt luați prizonieri. Generalul Toșev râde de noi: ”Chiar femeile ar fi putut rezista atacatorului timp de 4-5 zile!”, afirmă el în ziarul ”Echo de Bulgarie” din 15 august 1917. Regina Maria află și spune doar atât: ”Turtucaia a fost o nenorocire în toate privințele, o greșeală cumplită”.

Turtucaia a pus în lumină goliciunea oamenilor.

Constantin Argetoianu

Poetul George Topârceanu este participant activ la bătălie, nereușind să scape. Vrea să treacă Dunărea înot, dar nu poate. Va cădea în prizonierat. Este impresionat de drama răniților: ”Mă apropiai de unul care stătea lângă punte. Avea stânga retezată de un obuz şi o ureche ruptă. Bluza, pantalonii, cămaşa îi erau ude, parcă făcuse o baie de sânge. Îl văzui ridicându-se, ca să-şi încerce rămăşiţa de puteri. Se ţinea de balustradă şi se clătina, galben, cu ochii pierduţi: <<Cum te cheamă? Matei. Unde te-a rănit? Nu ştiu. De unde eşti? Nu ştiu>>...” Poetul rememorează momentele înaintea căderii în prizonierat şi discuţiile dintre ofiţeri şi soldaţi. Un tânăr locotenent, care încerca să regrupeze trupa, le reproşa lipsa dorinţei de a lupta: „Ruşine pentru noi, măi băieţi! O să ajungem de râsul bulgarilor. Ce să-mi apăr, domnule? Cenuşa din vatră? Îi răspunse, rânjid, un rezervist slab”.

La Turtucaia, în numai câteva zile, am pierdut peste 6.000 de ostași

La București, liderii politici sunt consternați. Nimeni nu poate crede că bulgarii (corect, sprijiniți de trupele germane), ne-au provocat una dintre cele mai dure înfrângeri din toate timpurile. Brătianu, abătut profund, plânge, efectiv, la o ședință de cabinet! În memoriile sale, I.G.Duca (viitorul prim - ministru, cel care avea să fie asasinat în gară, la Sinaia, de către legionari) nota: ”Brătianu a căzut într-un adevărat marasm. Vreo 15 zile nu a mai fost el, nu îl mai recunoşteam, rătăcea de dimineaţa până seara din odaie în odaie, nu mai primea aproape pe nimeni, când îi vorbeai parcă nu auzea ce îi spuneai, cu greu puteai obţine să rezolve chestiunile care cădeau direct în sfera lui de atribuţiuni [...]. Aliaţii îl înşelaseră şi cu acest gând nu se putea împăca. Nu putea să le-o ierte nici lor, nu putea să şi-o ierte nici lui însuşi. I se părea monstruos ca Aliaţii să-i fi dat anumite făgăduieli precise şi solemne, pentru ca să-l îndemne să intre în război, pentru ca tot ei să nu fi îndeplinit pe urmă aceste făgăduieli”.

Nu e ruşine să ne bată Germania, ruşinea este că ne-au bătut bulgarii. Acum ne trezește realitatea, războiul în care am intrat e groaznic și sângeros

Vasile Th. Cancicov, ”Jurnal din vremea ocupației”

În ”Jurnal din vremea ocupației”, Vasile Cancicov surprinde starea de spirit produsă de această înfrângere. „Speranţele ce le mai aveam încă, ieri, s-au risipit. Îmi dau seama că într-un război nu poţi avea numai victorii, dar prea suntem bătuţi de la început. Trăim într-o aşa legendă a puterii noastre militare şi atât caz s-a făcut de legendara vitejie a soldatului român şi mai ales s-a exagerat atât la 1913 chestia de a avea numaidecât Silistra şi Turtucaia, poziţii strategice pentru apărarea Dobrogei, încât azi, când pierdem pe cea mai principală după 48 de ore de la atac, lovitura mi se pare ireparabilă. [...] Impresia în Capitală este dezastruoasă. Nu e ruşine să ne bată Germania, ruşinea este că ne-au bătut bulgarii. Aglomeraţia răniţilor ce sosesc, transportarea lor cu tramvaiele de la Gara Obor şi descărcaţi pe bulevarde şi pe locuri virane, în apropierea spitalelor cărora sunt destinaţi, halul în care se găsesc, văicărelile lor, măreşte în imaginaţiunea publicului dezastrul nostru de la Turtucaia”.