Antena Căutare

ADDA s-a pozat nud pe rețelele de socializare. Cât de bine arată cântăreața și ce reacții a primit de la fani

Adda s-a pozat într-o ipostază inedită, cum nu au mai văzut-o niciodată fanii. Artista s-a lăsat fotografiată nud, iar fanii au reacționat imediat.

ADDA s-a pozat nud pe rețelele de socializare. Cât de bine arată cântăreața și ce reacții a primit de la fani | Instagram

Adda a reușit să-și surprindă fanii cu o fotografie în care a apărut nud pe rețelele de socializare, acoperindu-și bustul doar cu mâinile. Reacțiile fanilor nu au ezitat să apară și au fost pe măsură. Artista este foarte iubită de publicul român, iar vizualizările de la clipurile pieselor sale vorbesc de la sine.

Adda s-a lăsat fotografiată nud pe internet. Fanii au reacționat imediat

Cântăreața Adda a renunțat la inhibiții și s-a lăsat fotografiată fără sutien sau alte haine, în afară de pantaloni, pe ea. Este o noutate pentru ea să apară în așa manieră pe rețelele de socializare, dar fanii au complimentat-o imediat pentru curaj.

Citește și: ADDA, imagine rară din intimitatea locuinței. S-a pozat doar într-un sutien după ce a slăbit impresionant

Articolul continuă după reclamă

Este vorba despre o fotografie realizată la una dintre ședinețele foto pe care și le-a organizat de curând, iar rezultatul a fost inedit. Imaginea a strâns peste 14 mii de aprecieri, semn că este iubită de publicul său care-i urmărește activitatea de pe rețelele de socializare în mod constant.

Vedeta, care a făcut parte din celebritățile care au concurat la Asia Express, sezonul 3, a luat prin surprindere pe toată lumea, după ce a apărut semi nud pe internet.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vedeta a creat și un text scris greșit gramatical dinadins, cu care a amuzat pe toată lumea. „Nu mai ami plake d-e tine iesti vulgar-a si akuma iesti pre-a slab-a nu ami plake nici grasa erai urat-a si gras-a si slab-a iesi pre-a slab-a”, a scris ea într-un mod ironic.

Fanii i-au scris comentarii în aceeași manieră, semn că au gustat gluma ei și s-au distrat citindu-i mesajul.

Citește și: Adda se dezbracă de inhibiții, apărând în costum de baie la piscină. Ce le-a dezvăluit fanilor despre dieta ei

Adda, mesaj cu ocazia împlinirii a 5 ani de căsătorie cu Cătălin Rizea

"Inainte sa te cunosc eram atat de hotarata sa nu ma marit niciodata si sa fac copii tarziu. Nu exista ideea de “pentru totdeauna”, nici nu-mi doream asta. Dar acum 7 ani s-a schimbat tot, drept urmare se implinesc 5 ani de “la bine si la rau” , insarcinata fiind, maritandu-ma in slapi cu sclipici ca nu ma mai incapea nimic. Tu ma cunosti cel mai bine. Tu ma stii frumoasa si catastrofal de catastrofa. Perfecta dar si defecta. Tu ma stii la 48 de kg si 85. Tu ma stii calma dar si nebuna pamantului. Ma stii puternica si fricoasa. Ma stii hotarata si vulnerabila. Imi stii toate visurile si toate durerile. Toate bucuriile si toate lacrimile. La fel te stiu si eu, cu totul. Si te iubesc in fiecare zi mai mult. Ne stim la bine, mai ales la rau si n-am plecat nici unul. La multi ani! Pana la 97 ,cam asa, dupaia ma recasatoresc! Pa!

Ps: repostez poza asta in fiecare an. Suntem singurii din galaxie fara album de la nunta! 😂 ne-a fost lene sa facem. Avem pozele pe un stik, da’ nu stiu unde e. Ps2: Trebuia sa te las sa porti tenisi, dar e amuzant ca aratai ca un pinguin, in perfecta armonie cu mersul meu pe care il aveam atunci.😂 @rizea_catalin88", a scris artista la descrierea fotografiei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Adda Baladda și Cătălin Rizea sunt căsătoriți din anul 2016, dețin împreună casa de discuri „Baladda Records” și au un copil pe nume Alexandru. Adda și Cătălin au o relație frumoasă și lungă.

Simon Baker, actorul din Mentalistul, s-a despărțit de iubita lui cu 16 ani mai tânără. Care e motivul bizar... Dan Badea și soția lui, dezvăluiri despre noul lor show digital "Coffee Break"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce declarație de dragoste i-a făcut Anamaria Prodan lui Ronald Gavril. „Nu ne-am întâlnit ca să ne schimbăm…”
Ce declarație de dragoste i-a făcut Anamaria Prodan lui Ronald Gavril. „Nu ne-am întâlnit ca să ne...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andrei Bordeianu dezvăluie ce traumatisme are după accidentul grav de motocicletă. Mesajul transmis fanilor
Andrei Bordeianu dezvăluie ce traumatisme are după accidentul grav de motocicletă. Mesajul transmis fanilor
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x