Antena Căutare

A.S.I.A. se reunește fără Irina: „Mi-am cumpărat bilet în primul rând”. Ce spun celelalte membre ale trupei despre acest scandal

A.S.I.A se reunește într-un concert aniversar la Sala Palatului, însă fanii au fost surprinși să afle că Irina Nicolae nu va urca pe scenă. Ce declarații au făcut membrele trupei despre formula A.S.I.A de la concertul din martie.

A.S.I.A se reunește într-un concert aniversar la Sala Palatului, însă fanii au fost surprinși să afle că Irina Nicolae nu va urca pe scenă. Ce declarații au făcut membrele trupei despre formula A.S.I.A de la concertul din martie. | Antena 1

Trupa A.S.I.A. făcea furori la începutul anilor 2000 și iată că trupa se reunește pentru un concert aniversar la Sala Paltului în luna martie a acestui an. Fanii trupei s-au bucurat când au auzit această veste, însă s-au întrebat de ce nu va urca pe scenă și Irina Nicolae, una dintre membrele de bază.

Irina Nicolae, dezamăgită că nu a fost chemată la concertul de reuniune a trupei: „Oamenii să înțeleagă faptul că eu mi-am dorit această reunire, dar că nu am fost niciodată invitată”

Artista s-a retras din trupă și s-a mutat în Budapesta alături de soțul și fiica ei în vârstă de 5 ani și se declară mâhnită că nu a fost și ea invitată la cncertul de reunine. În cadrul unei postări pe Instagram, artista a dezvăluit că și-a cumpărat bilet pentru concertul aniversar la care nu a fost nici măcar invitată ca spectator.

Citește și: Reunirea trupei A.S.I.A. Artista Ianna Novac reunește celebra formație pentru un concert aniversar. vestea care a bucurat

Articolul continuă după reclamă

Întrebat de lipsa Irinei din trupă, Adi Orădean, cel care a pus bazele acestrei trupe de fete a spus:

„Misterul se rezolvă foarte repede. Irina nu poate veni în țară. Locuiește și trăiește de ani buni în străinătate. Ăsta e motivul pentru care nu ia parte la concert. Vremurile s-au schimbat, ele au devenit femei măritate, unele au și copil.Acesta este și cazul Irinei, după cum se știe. Și, atunci când am avut ideea unui nou concert marca ASIA, toate astea implică și repetiții foarte serioase, pe termen lung. Irina ne-a anunțat cu regret că nu poate veni o perioadă atât de lungă, alături de un copil mic. Un concert de dimensiunile celui din 6 martie, de la Sala Palatului, implică multe pregătiri. Se va cânta live, cu orchestră pe fundal, deci lucrurile trebuie să iasă foarte bine. Așa ceva implică multă muncă, dar și timp! Poate Irina va reuși să cânte iar împreună cu fostele sale colege, cine știe!?”, a declarat Adi Ordean.

Pe de altă parte, Irina spune că Adi nu a căutat-o niciodată.

„Adi Ordean nu m-a căutat. Nimeni niciodată nu m-a contactat pentru acest concert. El a fost ca tatăl meu. Omul acesta m-a văzut la un festival și m-a invitat să cânt în Schimbul 3. Eu nu uit oamenii care m-au ajutat în carieră. Chiar am vrut să îi trimit un mesaj în care să-i spun că sunt extrem de dezamăgită. După ce am plecat din ASIA, când veneam în țară, îl vizitam, nu era zi de naștere sau Crăciun să nu îi trimit un mesaj. Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură că am copil. Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei este vorba despre munca mea de o viață.

Nu vreau absolut nimic de la ele, vreau doar ca oamenii să înțeleagă faptul că nu sunt pe scenă cu ele pentru că nimeni nu mi-a spus de vreun concert aniversar, am aflat deschizând pe Instagram un afiș. Mi se pare degradant și înjositor. Este dezamăgitor, mai ales după o carieră frumoasă și niște relații extraordinare, căci n-am plecat cu discuții. Oamenii să înțeleagă faptul că eu mi-am dorit această reunire, dar că nu am fost niciodată invitată, chemată. N-are legătură că am familie, asta nu însemnă că nu pot să-mi respect un contract, este dezamăgitor. Am avut un șoc, nu știu cum să cataloghez, decât dezamăgire. Indiferent câte concerte au mai avut ASIA, succesele vor fi legate de numele meu. Îmi pot lua multe lucruri, dar niciodată nu-mi pot lua demnitatea. Am cântat cu trupa ASIA din 1999 până în 2005, cei mai frumoși ani. Apoi, ei au rămas cu Iana", a declarat Irina Nicolae.

Ce spun Sorana și Ianna despre acest scandal

Sorana și Ianna, două dintre membrele trupei, nu au rămas indiferente în fața acestei si situații și au declarat pentru Spynews că de-a lungul timpului, din trupă au făcut parte mai multe fete și nu au avut cum să le cheme pe toate la acest concert aniversar.

Citește și: Ce mai face și cu ce se ocupă, în prezent, Anemona Niculescu. Artista din fosta trupă ASIA s-a reprofilat

„Este vorba despre reuniunea trupei A.S.I.A., nu despre un singur concept, iar Ianna este I-ul din trupa ASIA, ea a cântat alături de trupă în ultimii trei ani. A lansat albume, a avut foarte multe concerte și turnee alături e A.S.I.A. Ianna este Asia! Irina nu a fost invitată pentru că nici celeleate foste membre ale trupei nu au fost invitate. Aceasta este formulă în parte fondatoare, cu mine, Anca, Anemona, dar și Ianna, bineînțeles, care a fost, este și va rămâne A.S.I.A.

Trupa s-a reunit după 20 de ani, de dată această datorită Iannei. I-ul din trupa există, noi nu ne refacem trupa cu 8 membre. Nu toate celeleate foste colege s-au reintegrat în această poveste pe care o refacem noi acum. Irina a ales să plece din trupa înainte cu mulți ani ca trupa să fie desființată și a fost înlocuită de Ianna. Nici măcar nu a fost această idee: Dacă se dorește sau nu prezența ei. Nu există această variantă”, a declarat Sorana, în exclusivitate pentru Antena Stars.

În continaure, Ianna a oferit și ea declarații despre această situație și spune că va fi și o conferință de presă prin care se vor lămuri toate aceste detalii despre reuniune.

„Noi o să facem miercuri sau joi, o să anunțe impresarul…. Facem o conferință și atunci o să lămurim toate aceste lucruri. Nu este vorba că nu este dorită. Doamne ferește! Practic, trupa s-a reunit la spectacolul meu de la Sala Palatului și a avut atât de mare succes reuniunea încât am decis să rămânem așa”, a declarat Ianna

Drama trăită de Răzvan Fodor, după ce și-a pierdut tatăl la 14 ani: „Eram pe străzi”... Silvana Rîciu, despre „lupta” cu pierderea kilogramelor. Ce a afectat-o pe solistă: „A fost o perioadă dificilă psihic”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ramona Olaru, sfaturi de dragoste pentru Aris Eram. Ce au dezvăluit cei 2 despre relația lor
Ramona Olaru, sfaturi de dragoste pentru Aris Eram. Ce au dezvăluit cei 2 despre relația lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Martha Stewart, în centrul unui scandal după costumul ales de Halloween. Vedeta a șters fotografia și a reacționat la critici
Martha Stewart, în centrul unui scandal după costumul ales de Halloween. Vedeta a șters fotografia și a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x