Antena Căutare

Cătălin Bordea, primele declarații după moartea mamei lui. Mesajul dureros pe care l-a transmis: „Am un fel de supradoză de doliu”

Cătălin Bordea și-a pierdut mama la sfârșitul lunii ianuarie, femeia fiind răpusă de cancer. Iată ce mesaj a transmis juratul iUmor de curând!

Cătălin Bordea, primele declarații după moartea mamei lui. Mesajul dureros pe care l-a transmis: „Am un fel de supradoză de doliu” Galerie
Cătălin Bordea, primele declarații după moartea mamei lui. Mesajul dureros pe care l-a transmis: „Am un fel de supradoză de doliu” | Captură Instagram/Antena 1

Cătălin Bordea trece prin cea mai dificilă perioadă din viața sa. După un divorț dureros de fosta soție, care l-a înșelat cu cel mai bun prieten al său, juratul iUmor a primit o nouă lovitură. Mama acestuia, cu care avea o legătură extrem de specială, s-a stins din viață la numai 55 de ani, după ce, în urmă cu șase ani, a fost diagnosticată cu cancer.

Citește și: A murit mama lui Cătălin Bordea. Mihaela avea doar 55 de ani. Ce povestea comediantul despre ea

Cum se simte Cătălin Bordea la câteva săptămâni după moartea mamei sale

Cătălin Bordea a acordat un interviu în care a vorbit despre evenimentele neplăcute care s-au întâmplat în ultima perioadă în viața sa. Comediantul a mărturisit că încearcă să rămână puternic pentru cei dragi.

„Am stabilit și cu Nelu Cortea că am un fel de supradoză de doliu. Nici nu am ieșit din doliu de divorț că am dat în doliu de mamă. Fac față pentru că nu am de ales.

Am o familie care depinde de mine, o bunică și un frate de care sunt mândru. Am prieteni care mă amenință cu dragostea lor. Mai cred în prieteni, nu toți sunt rătăciți. Am o meserie care mă apropie de oameni. Și cumva, m-a pregătit viața de mic.

Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate. Merg înainte. Am multe filmări, citesc, alerg, vreau să îmi mai iau o casă, aștept turneele și mă înconjor de oameni faini.”, a declarat Bordea pentru Cancan, citat de digifm.ro.

Cătălin Bordea a fost abandonat de tată într-un autobuz

Mihaela Bordea, mama lui Cătălin Bordea, a fost diagnosticată cu cancer în anul 2017 și a pierdut lupta cu boala la 55 de ani. Juratul iUmor a fost crescut de bunica lui de la vârsta de doi ani, după ce tatăl său l-a abandonat în autobuz. Mama sa avea doar 16 ani când l-a născut.

„(...) Mama mea avea 16 ani. Tata nici n-a vrut să audă de mine, a dorit ca mama să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta. M-au crescut împreună până la doi ani, când tata a fugit de-acasă. M-au crescut împreună până la doi ani, când el a fugit de-acasă. Mama l-a găsit şi m-a lăsat pe mine la el, că poate îşi regăseşte instinctele de tată. N-a fost aşa.

El m-a urcat în autobuz, repet, aveam doi ani, şi a coborât. Norocul meu a fost că s-a urcat bunica mea la una dintre staţii şi m-a găsit. Altfel, cine ştie unde ajungeam.”, a povestit Cătălin Bordea, citat de Viva.

Citește și: Mesajul dureros al lui Cătălin Bordea după moartea mamei sale. Cum i-a apărut în vis femeia: „M-a făcut atât de tânără...”

Doinița Oancea și-a sărbătorit ziua de naștere departe de casă. Câți ani a împlinit frumoasa actriță și cum a apărut în ... Alex Velea a răbufnit după ce soția bărbatului ucis la Padina a confirmat că l-a văzut alături de criminali. Cum răspund...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x