Antena Căutare

Cu ce afacere în stil românesc au dat lovitura, în Dubai, Denisa Tănase și Mircea Brânzei

Denisa Tănase și partenerul ei de viață, Mircea Brânzei, s-au mutat de curând în Dubai, unde au vrut să testeze luxul și opulența într-o țară cu un conducător cu viziune pentru localnici dar și pentru cei vor să înceapă o viață acolo.

colaj denisa tanase
Denisa Tănase a prins gustul afacerilor și vieții în stil arăbesc | Instagram

Fosta componentă a trupei Bambi s-a mutat în Emiratele Arabe Unite în urmă cu câteva luni. Înițial, ea și Mircea Brânzei au vrut să testeze viața de acolo, unde totul se întâmplă la un alt nivel.

Potrivit Libertatea, pe lângă afacerea cu parfumuri cu miresme arăbești, pe care vedeta a lansat-o în urmă cu mai mult timp, a mai sesizat o nouă oportunitate financiară atunci când a început să înțeleagă mersul lucrurilor la arabi.

Cei doi au mers, inițial, să vizioneze mai multe apartamente și au înșeles cum funcționează lucrurile iar până la a-și deschide propriul business n-a fost decât un pas extrem de mic.

Cei doi soți au reușit să vândă, în trei luni, peste 150 de apartamente cu valoare ce depășește 60 de milioane de euro.

Este noua Americă. Mulţi oameni vin în Dubai, e Lumea Nouă şi şeicul este un vizionar. A reuşit să se adapteze atât de repede, încât şi-a deschis porţile pentru toată lumea şi lumea iubeşte să vină în Dubai, a povestit Mircea Brânzei, potrivit sursei citată.

Mircea Brânzei, despre cum le-a venit ideea afacerii: "Am zis în glumă să vizionăm niște apartamente ca să testăm și noi bogăția de la Dubai"

Acesta a mai povestit că totul a pornit mai mult dintr-o glumă, au vrut să testeze bogăția de la Dubai.

Citește și:Cum arată vila de lux din Dubai a Denisei Tănase. Vedeta plătește rate până în 2024 pentru ultimele două apartamente cumpărate

Sincer, a început dintr-o glumă. Venind cu Denisa de mai multe ori pe an aici, cu parfumurile, eram fix înainte de pandemie, la sfârşitul lui decembrie-începutul lui ianuarie şi aveam avion.

Cu o seară înainte, am zis să «testăm şi noi bogăţia», să părem interesaţi de proprietăţile din Dubai, să mergem la o vizionare.

Ne gândeam că nu ne puteam apropia de Dubai, unde totul e lux şi opulenţă, dar pentru români chiar e accesibil”, a mai spus omul de afaceri, căruia îi place să ia un businass de la zero și să-l dezvolte.

Citește și:Denisa Tănase de la Bambi, mărtuisiri neașteptate despre afacerea ei. Suma colosală pe care o produce compania sa

Ai nevoie de două elemente foarte importante pentru a scala un business. Ai nevoie de un sistem și ai nevoie de oameni.

Eu le-am spus tuturor oamenilor mei la angajare: «Fă-mă să nu mă pot lipsi de tine și câștigi cât vrei». Aproape 150 de apartamente vândute de agenția mea din decembrie până acum… peste 60 de milioane de euro. Agenția mea înseamnă eu și Denisa, a mai spus Mircea Brânzei, potrivit aceleiași surse.

Gina Pistol, probleme de sănătate după ce s-a vindecat de COVID. A împărtășit totul cu fanii „Mă confrunt cu o situație ... De ce Cătălin Botezatu alege să stea cu chirie, deși deține proprietăți peste tot...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x