Antena Căutare

Cum arată Irinuca Iris Cernea, fiica Irinei Loghin. Tânăra a moștenit frumusețea mamei sale

Irina Loghin este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară. Cu o carieră fabuloasă, ”Regina muzicii populare” a reușit să-și țină departe viața personală de ochii curioșilor. Cu toate acestea, Irina Loghin n-a ezitat să se mândrească cu fiica sa, Irinuca Iris Cernea.

Irina Loghin n-a ezitat să se mândrească cu fiica sa, Irinuca Iris Cernea | Hepta.ro

Tânăra a moștenit frumusețea mamei sale, însă n-a dorit să îi calce pe urme, deși a debutat în acest domeniu încă de la o vârstă fragedă.

A ales, în schimb, o carieră în corporație. Irinuca Iris, cea care poartă numele de familie al tatălui său, Ion Cernea, nu s-a grăbit nici să ajungă la altar, deși mama sa aștepta cu nerăbdare să devină soacră mică.

Irinuca i-a îndeplinit această dorință abia în 2018, când și-a unit destinul cu iubirea vieții sale, după o relație de mai mulți ani.

În prezent, fiica Irinei Loghin, pe care mama sa o alintă Iris, trece prin clipe grele din cauză că nu poate rămâne însărcinată.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ion Țiriac, loc impresionant în clasamentul mondial al miliardarilor! Ce avere colosală are acum în conturi

Tânăra visează să devină mamă și pentru a-și îndeplini visul este capabilă de orice sacrificiu. De-a lungul timpului, aceasta a încercat tot felul de tratamente, însă fără rezultat.

„Dorim ca anul acesta să-i facem un nepoțel mamei. Ne chinuim foarte mult să-i îndeplinim dorința. Am mers la medic, urmez un tratament. Medicii fac și ei ce pot, acum trebuie să mai vrea și Dumnezeu. Nu e o problemă medicală, suntem sănatoși amândoi, dar bebelușul se lasă așteptat. Eu îmi doresc mult o fetiță. Am crescut numai cu fratele meu, surorile mamei mele au avut numai băieți, de aceea vreau o fetiță', a declarat Irinuca Loghin, la Antena Stars.

Irina Loghin, problemele în a avea copii

Și mama Irinucăi, Irina Loghin, a devenit mamă cu mari sacrificii.

Citește și: Claudia Iosif, ținuta provocatoare care a atras toate privirile. Cum s-a lăsat fotografiată iubita lui Dorian Popa

Ea a reușit să-i aducă pe lume pe Irinuca și Ciprian abia după ce a trecut din cabinet în cabinet, făcând tratamente dureroase și greu de suportat. În cele din urmă, a reușit să aibă parte de familia pe care și-o dorea.

Irina Loghin a decis că vrea să devină mamă la vârsta de 35 de ani și timp de 6 luni a încercat o mulțime de tratamente grele care au dat roade.

”Pe la 35 de ani, când m-am dus într-un turneu la Cluj, m-am interesat ce pot să fac, aflasem că la Cluj sunt profesori foarte buni. M-am dus la un profesor ginecolog, ca să îmi facă un consult. Mi-a dat un tratament de șase luni, mi-a făcut histerosalpingografia. Îţi introduce un lichid, o soluţie în uter, care este înfiorătoare, ustură așa de tare!

Citește și: Vestea pe care fanii lui Carmen Șerban nu și-au dorit să o primească. Ce se întâmplă cu artista lor favorită

El a observat că am avut o răceală în copilărie, foarte puternică și netratată la timp. Această analiză era și un tratament, deoarece îmi introdusese lichidul acela și am devenit fertilă. Imediat, la nicio lună de zile, am rămas însărcinată', a povestit Irina Loghin, în cartea Viața mea este ca un cântec', conform Viva.

Claudia Iosif, ținuta provocatoare care a atras toate privirile. Cum s-a lăsat fotografiată iubita lui Dorian Popa... Ion Țiriac, loc impresionant în clasamentul mondial al miliardarilor! Ce avere colosală are acum în conturi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x