Antena Căutare

Karmen Simionescu, dezvăluiri de la începutul carierei. Cum a reacționat Adrian Minune când a auzit-o prima dată cântând

Karmen Simionescu a făcut dezvăluiri despre începutul carierei. Pe când avea 14 ani era temătoare în privința cântatului însă momentul în care a interpretat o piesă în fața tatălui său a fost cel care a determinat-o să aleagă această profesie.

Karmen Minune a lansat recent o nouă piesă, prilej pentru care a fost invitată în platoul Observatorului. Discutând despre muzică, fiica lui Adrian Minune și-a adus aminte de începuturile carierei sale muzicale. Artista a povestit cum îi era teamă în trecut să cânte în fața tatălui său, însă, la insistențele mamei ei, a trecut peste frici și emoții.

Karmen Simionescu își amintește cu drag despre momentul în care, la vârsta de 14 ani, a cântat pentru prima dată în fața tatălui său, chiar de ziua lui, iar Adrian Minune a fost profund uimit de talentul fiicei sale și a izbucnit în plâns.

Artista a povestit că în copilărie i-a fost teamă să cânte în fața unui public, până când mama ei i-a descoperit talentul și a convins-o să intre într-un studio de muzică.

Cum a început să cânte Karmen Simionescu, fiica lui Adrian Minune

„Dintotdeauna sora mea a fost cea talentată, eu am fost mai timidă și mi-era rușine, teamă, că poate ceea ce eu fac nu e pe placul părinților, sau tatălui meu. Pentru că tata e un artist foarte mare în capul meu era cum să cânt eu în fața tatălui meu. În final, mama m-a auzit cântând în cameră și m-a forțat, chiar de ziua tatălui meu să intru într-un studio de muzică, 14 ani aveam.

Primul eveniment la care a cântat a fost chiar aniversarea tatălui său, Karmen Minune făcându-l pe artist să plângă:

„De ziua lui, el era naș, l-am păcălit că plec într-o tabără și la 12 noaptea am intrat în sala de eveniment, era lumina stinsă și a apărut un far pe mine, eram într-o rochie de seară, așa cum tata nu m-a mai văzut, șiindu-mă copilul lui mic care nu iese în lume așa aranjat și cu rochii și machiaj, el era undeva în încăpere, m-a văzut și a început să plângă”.

Astfel, la 14 ani, Karmen Minune a cântat piesa „Hurt” în fața tatălui său, iar reacția de atunci a oamenilor a determinat-o să urmeze calea muzicii:

„Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că pentru asta sunt făcută, pentur că am simțit energia oamenilor și cât de plăcut este să vezi că oamenii sunt receptivi și impresionați de tine”, a mărturisit Karmen Minune.

Cine este Karmen Simionescu

Karmen Simionescu face furori ori de câte ori apare pe micile ecrane, în videoclipurile melodiilor sale, dar și în mediul online. Vedeta, în vârstă de 23 de ani, nu ezită să poarte cele mai îndrăznețe ținute, care să îi pună în evidență formele voluptuoase.

Artista i-a călcat pe urme tatălui său și a moștenit pasiunea pentru muzică de la el. Aceasta a ales un alt stil muzical, care este foarte diferit de cel al bărbatului care a crescut-o. Adrian Minune se mândrește cu o fiică extrem de talentată, dar și foarte frumoasă, iar acest lucru este vizibil din imaginile sale publicate pe rețelele sociale.

Citește și: Ce ținută a ales să poarte Karmen de Ziua Îndrăgostiților. Detaliul observat de fani

Deși este mămică, frumoasa Karmen Simionescu dovedește că este preocupată în continuare de fizicul său. Diva este mama unei fetițe adorabile, care îi moștenește din plin trăsăturile.

Citește și: Picioare interminabile și pantofi ucigător de sexy. Cum s-a fotografiat Karmen, fiica lui Adrian Minune

Sofia Maria Rossa a venit pe lume în luna august a anului 2019 și îi seamănă leit frumoasei sale mame. Karmen postează adesea fotografii în care apare în ipostaze adorabile alături de minunea din viața ei. Fanii săi se topesc la vederea imaginilor adorabile.

Cum s-a lansat Karmen Minune în muzică

Primul single a lui Karmen, „Domino”, a fost lansat în 2015. În anul 2017, Karmen a semnat cu Global Records, prima ei piesă alături de casa de discuri fiind „You Got It”. Piesa a fost licențiată în Turcia, Japonia și Polonia și tot în 2017, Karmen a fost nominalizată pentru premiul „Best Pop Artist” din cadrul Elle Style Awards.

Single-ul „Lock My Hips”, lansat pe 16 mai 2018, a marcat prima colaborare a lui Karmen cu un artist internațional, Krishane. Piesa a ajuns pe locul 1 în Airplay 100, cea mai bună clasare a artistei în top.

Alessandra Ambrosio preferă să-și ascundă trupul ori de câte ori iese în public, însă când renunță la haine face furori... Jade din Clona, una dintre cele mai sexi actrițe, ipostază provocatoare la 45 ani. Cum arată Giovanna Antonelli cu decol...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x