Antena Căutare

Mihai Petre își sărbătorește ziua de naștere. Mesajul emoționant pe care Elwira Petre i l-a transmis soțului ei

Elwira Petre i-a făcut o urare specială soțului ei, Mihai Petre, de ziua lui de naștere.

Galerie
La împlinirea frumoasei vârste de 46 ani, Elwira a posta pe Instagram un video emoționant cu soțul ei. | Antena 1

Mihai Petre, celebrul dansator, a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 46 ani, iar soția lui, Elwira Petre, a profitat de ocazie pentru a-i face o urare specială.

Mihai și Elwira Petre formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc, având o căsnicie de peste 16 ani, având o familie minunată.

Mihai Petre a împlinit 46 ani

Cei doi au demonstrat de mai multe ori cât de puternică este relația lor, bazată pe încredere și sprijin reciproc, chiar și atunci când au fost în Asia Express și au luptat din greu în competiție.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cum prepară Elwira Petre cornulețele de casă cu gem. Rețeta rapidă și delicioasă: „Nici nu am apucat să termin, că au și dispărut”

Celebrii dansatori au o relație de peste 24 ani și cu toate acestea ei știu cum să-și păstreze flacăra vie, punând familia pe primul plan. Ei se bucură de doi copii minunați, Catinca și Ariana.

La împlinirea frumoasei vârste de 46 ani, Elwira a posta un video emoționant cu soțul ei, alături de fetițele lor, cu momente inedite de la competițiile de dans, din viața lor de zi cu zi, dar și din vacanțele pe care le-au avut împreună.

Video-ul emoționant surprinde momente memorabile și amintiri de neprețuit din viața lor de familie, dar și din viața profesională. La descrierea video-ului, Elwira a scris „El este cel care ne face viața mai frumoasă în fiecare zi, și pe care îl iubim în fiecare zi din ce în ce mai mult. La mulți ani, Mihai!”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fanii celor doi au înroșit butonul de like, iar în secțiunea de comentarii mulți urmăritori i-au lăsat lui Mihai Petre cele mai frumoase urări.

De curând, cei doi dansatori au dezvăluit că s-au mutat în casă nouă și au recunoscut că întreg procesul nu a fost deloc ușor.

Citește și: Cum își împart Mihai și Elwira Petre sarcinile de familie după ce s-au mutat în casă nouă. Ce s-a schimbat în viața lor

Cei doi au decis că e mai bine dacă se mută din București. Juratul emisiunii Te cunosc de undeva a luat decizia de a renunța la Capitală pentru a fi mai aproape de natură, însă acest avantaj a venit la pachet și cu o serie de compromisuri.

Programul coregrafului s-a schimbat drastic pentru că acum petrece mult mai mult timp în trafic, însă, cu toate acestea, Mihai Petre tot reușește să își îmbine foarte frumos viața de familie cu cerințele profesionale.

Juratul Te cunosc de undeva a luat decizia de a locui departe de Capitală pentru a evita agitația, dorindu-și cu adevărat să fie mai aproape de natură, mai ales că nu pune accent pe detalii precum ar fi luxul și extravaganța. Pentru el, cele mai importante momente sunt cele pe care le petrece alături de soția și fetițele lui, indiferent de locul în care se află, scrie Elle.ro.

„Mă încarcă atât de tare apusurile acasă, încât, în momentul în care ajung în trafic, știu că e un preț pe care îl plătesc. E o alegere de viață. Știi cum e, foarte mulți preferă să stea foarte aproape de locul în care lucrează, eu nu. Prefer să văd copaci și ape și să am natura împrejur și sacrific timp în trafic pentru asta” a declarat Mihai Petre pentru revista Viva!.

Citește și: Elwira Petre a împlinit 43 de ani. Ce urări emoționante a primit de la soțul Mihai Petre și de la Catinca, fiica lor cea mare

Roxana Blenche și-a sărbătorit fiica. Fotografii înduioșătoare cu Olivia, fetița prezentatoarei Hello Chef și a lui Cătă... Gene Hackman și soția sa au murit de mai bine de o lună, dar trupurile nu le-au fost revendicate.Ce relație avea actorul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Conflictul dintre Răzvan Kovacs și Ema Oprișan ajunge în instanță. Motivul din spatele deciziei
Conflictul dintre Răzvan Kovacs și Ema Oprișan ajunge în instanță. Motivul din spatele deciziei
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ema Oprișan, atac acid la adresa lui Răzvan Kovacs. Ce a spus despre Ella Vișan și fostul ei soț
Ema Oprișan, atac acid la adresa lui Răzvan Kovacs. Ce a spus despre Ella Vișan și fostul ei soț
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x