Antena Căutare

Mioara Roman a ajuns de urgență la spital. Cum se simte și ce declarații a făcut fiica ei, Oana: „Mă cuprinde o mare disperare”

Mioara Roman a ajuns la spital, unde a fost internată deoarece nu se simțea deloc bine. Mama Oanei s-a plâns de faptul că își simțea picioarele foarte umflate și a fost nevoită să meargă la spital.

Mioara Roman a ajuns de urgență la spital. Cum se simte și ce declarații a făcut fiica ei, Oana: „Mă cuprinde o mare disperare” | Instagram

Medicii au internat-o pe Mioara Roman dat fiind faptul că starea sa medicală era una precară. Aceasta și-a simțit picioarele umflate, iar Oana s-a speriat și a dus-o imediat la spital, unde a fost internată și primește ajutor specializat.

Mioana Roman a fost internată în spital. Ce declarații a făcut fiica ei, Oana

Mioara Roman are mai multe probleme medicale, însă de curând, mai precis sâmbătă, ea a fost internată în spital pentru a i se oferi ajutor medical. Oana a făcut o serie de declarații cu privire la starea ei medicală, explicând că mama acesteia ar fi trebuit să ajungă la o consultație în ziua de luni, dar fiindcă a găsit-o într-o ipostază precară, a mers de urgență cu ea la spital.

Citește și: Mioara, mama Oanei Roman, din nou la centrul de recuperare. Iată ce mesaj a transmis fiica ei

Articolul continuă după reclamă

Deși era programată o zi de relaxare, la salon, Oana Roman și-a petrecut weekend-ul mai mult în spital alături de mama ei.

„Din păcate, în loc de coafor mergem la spital. Nu cred că e nimic grav, dar trebuie să facă mama un consult mai amănunțit! Doamne ajută. Am ajuns la spital, la camera de gardă (…) Mama are picioarele foarte umflate, îi făcusem programare pentru luni, dar azi mi s-a părut că e și mai rău, așa că am decis să nu mai așteptăm și să venim direct azi. Mi se pare că e atât de fragilă și nu știu ce să fac să îi fie bine. Mă cuprinde o mare disperare”, a anunțat Oana Roman pe Instagram, potrivit viva.ro.

„Am lăsat-o pe mama la spital pentru că mai are niște investigații. A ieșit și ceva la colon, nu se știe ce e. A fost o zi grea. Vreau să le mulțumesc din suflet doctorilor și personalului de la spital pentru că au avut atât de multă grijă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că pot să o tratez pe mama și putem să ne tratăm la un spital privat pentru că diferența este enormă”, a mai dezvăluit vedeta.

Ce spunea Oana Roman despre situația medicală a mamei sale în urmă cu ceva vreme

Iată că din cauza bolii de care suferă și care nu este degenerativă, Mioara Roman este nevoită să se interneze frecvent în acest loc pentru a-i fi ținute în stabilitate problemele de sănătate.

Citește și: Oana Roman, dezvăluiri neașteptate despre părinții ei. Mioara și Petre Roman nu și-au mai vorbit de 20 de ani

„Astăzi am ajuns să o iau pe mama de aici, de la centru. A mai făcut o lună de tratament. Cei de aici mi-au explicat că boala de care suferă mama, fiind o boală degenerativă, din păcate nu dă înapoi și trebuie avut foarte mare grijă ca ea să nu evolueze, să stagneze și pentru asta în mod constant și periodic trebuie să vină aici să facă tratamente și proceduri”, a spus Oana Roman pe InstaStory, aflată în centrul de recuperare în care a fost internată mama ei. în trecut, în urmă cu mai multe zile.

Mioara Roman suferă de o formă de Parkinson destul de agresivă, așa cum au diagnosticat-o doctorii, atunci când Oana a dus-o la consultație, iar de atunci starea ei s-a degradat vizibil în ultimul an.

Doina Teodoru, apariție de senzație în costum de baie. Cum s-a fotografiat în vacanța din Thailanda... Elena Merișoreanu, declarații după ce a trecut prin mai multe probleme de sănătate și prin Covid-19. Cum se simte acum...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x