Antena Căutare

Oana, scandal monstru cu Viorel Lis din cauza banilor! „Sunt zile în care n-am nici 10 lei”

Oana, ceartă cu Viorel Lis din cauza banilor. Culmea, fostul edil al Capitalei o acuză pe Oana că îşi joacă economiile la păcănele. Ce a ajuns să facă aceasta ca să îi ajungă banii, am aflat chiar de la soția lui Viorel Lis.

Oana, ceartă cu Viorel Lis din cauza banilor. Culmea, fostul edil al Capitalei o acuză pe Oana că îşi joacă economiile la păcănele. Ce a ajuns să facă aceasta ca să îi ajungă banii, am aflat chiar de la soția lui Viorel Lis.

„Cred că în orice cuplu, unul dintre motivele de ceartă este capitolul financiar. Și eu și Viorel suntem cheltuitori, dare, pentru că eu fac cumpărăturile și plătesc facturile, el nu realizează că, dacă te duci la supermarketuri, cu 1 milion nu ai ce face. Medicamentele costă mult, iar mie îmi place să ies la cafenele...”, a povestit Oana Lis.

Banii au devenit o reală problemă pentru Oana și Viorel Lis. Soția fostului edil spune că a ajuns să își facă liste cu cheltuielile pe care le face, iar pentru a economisi bani, a renunțat la multe dintre „mofturile” pe care și le făcea până acum: „Eu nu mi-am mai cumpărat haine. Toate rochiile lungi, de seară, pe care le aveam mi le-am tăiat la croitor, ca să le pot purta ziua.”

„Sunt zile în care nu am nici 10 lei”

„Sunt zile în care nu am bani și mă împrumut, dar sunt zile în care cheltuiesc și 1.000 de lei...Sunt zile în care nu am 10 lei, acesta este adevărul, mie nu îmi place să mă ascund după deget, să mă dau mai bogată decât sunt.”

Ritmul în care Oana cheltuie banii îl îngrijorează pe Viorel Lis, fost primar fiind convins că soția lui s-a molipsit de pasiunea lui pentru păcănele sau, mai rău, că dă banii altcuiva. Cu toate astea, Oana spune că nu este cazul: „Eu iau bani de la bărbați, nu dau!”

sursa: antenastars.ro

Cu câteva kilograme în plus și dispărută din showbiz, Nicoleta Luciu nu renunță la intervențiile chirurgicale. Cum arată... Bianca Drăgușanu, într-o ipostază indecentă cu Alex Bodi! Au dat frâu pasiunii pe plajă! Imagini interzise minorilor! Fo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x