Antena Căutare

Selly, petrecerea cu maneliști și zeci de invitați care a atras atenția autorităților. Ce amendă a primit artistul

Vloggerul Selly și-a sărbătorit ziua de naștere în stil mare, cu mulți invitați, chiar mai mulți decât prevede legea.

Andrei Șelaru, cunoscut pe numele său de Selly, s-a născut în Craiova la data de 28 februarie 2001. | instagram

Selly, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, a împlinit 20 de ani și și-a sărbătorit ziua de naștere cu mulți invitați, iar acest lucru a atras atenția poliției. Artistul, care are 1,7 milioane de urmăritori pe Instagram, a sărbătorit cu fast.

Tânărul influencer în vârstă de 20 de ani și-a serbat aniversarea alături de cei dragi, dar petrecerea organizată nu a mai respectat normele de distanțare și prevenție a răspândirii COVID-19. Faptul că a uitat de reguli pentru o zi a determinat poliția să se sesizeze și să reacționeze la fapta sa.

Selly și-a serbat aniversarea într-un local cunoscut din Snagov sâmbătă seara, iar printre invitați au fost și maneliști cunoscuți. Țancă Uraganul a fost unul dintre invitații lui Selly care i-a cântat artistului “La mulți ani!” în timp ce filma alături de acesta.

Articolul continuă după reclamă

Petrecerea a fost organizată cu mai mult de 20 de invitați în contextul pandemiei, încălcând astfel regulile de distanțare socială și prevenire a răspândirii noului coronavirus. Imaginile de la distracție au apărut pe contul de Instagram al lui Selly, iar poliția s-a văzut nevoită să intervină.

Astfel, petrecerea organizată l-a costat pe tânărul vlogger mai mult decât ar fi trebuit, primind o amendă de 15.000 lei. După toată vâlva creată în presă din cauza petrecerii organizate de el, Selly și-a anunțat fanii de pe Instagram că le va povesti în scurt timp ce s-a întâmplat, spunând "că e prea de tot ce se întâmplă. În România ipocrizia e la nivel maxim".

Cum a devenit faimos Selly

Andrei Șelaru, cunoscut pe numele său de Selly, s-a născut în Craiova la data de 28 februarie 2001. Acesta a cunoscut succesul în 2012, când a încărcat pe YouTube primul său videoclip, numit „Selly’s Vlog - 10 lucruri despre mine”.

Citește și: Cum arăta Selly când era mic! Ce detaliu i-a făcut pe fani să reacționeze: „Eu am dat moda bombardierilor”

Selly se bucură și de o carieră muzicală. Vloggerul a format în 2017 trupa 5GANG, iar prima melodie lansată a fost „Singuri Acasă”. În 2019, Andrei Șelaru a fost protagonistul filmului românesc de comedie "5GANG: Un altfel de Crăciun", regizat de Matei Dima.

Tânărul are o carieră de succes, dar se mândrește și cu o iubită de-a dreptul superbă. Cea care a reușit să îi fure inima celebrului influencer este Smaranda Știrbu.

Schimbările pe care dorește să le facă în educație

Tânărul Selly a devenit și mai viral după ce a încercat în repetate rânduri să se întâlnească cu fostul Ministru al Învățămânului. Cu câteva luni în urmă, într-un interviu special celor de la Observator, el a dezvăluit ce vrea să schimbe la școala românească și cum ar trebui să arate orele elevilor.

Citește și: Ce se poate întâmpla cu Selly după ce a fost prins cu 189 km/h pe autostradă. Vloggerul a pierdut primul proces cu Poliția română

„Numele meu este Andrei Șelaru, Selly, așa cum mă cunoaște publicul, am 19 ani și sunt creator de conținut de la vârsta de 11 ani. În toți acești ani, am căutat să evoluea constant, am muncit și mi-am atins cel mai important obiectiv: să trăiesc din ceea ce mă pasionează, să îmi fac treaba cu pasiune. În același timp, educația a fost importantă pentru mine și, în ciuda programului meu destul de aglomerat cu filmări și concerte, am acordat atenție studiului.”, este începutul scrisorii lui Selly pe care a înaintat-o către Ministrul Educaţiei şi către Premierul României.

Ramona Olaru, rochia de prințesă care a atras toate privirile. Cum au reacționat oamenii din mediul online când au văzut... Viața din Italia a Biancăi Khalifa. Ce a trait în străinătate blonda care a venit acoperită doar de măști iUmor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x