Antena Căutare

Lidia Buble, interviu despre cele mai grele momente: "M-am trezit într-un oraș atât de mare, singură."

Lidia Buble ne-a acordat un interviu în exclusivitate în care vorbeşte despre cel mai greu moment pe care l-a trăit până acum. Artista a vorbit şi despre retragerea din muzică, dar şi despre sărbătorile din perioada copilăriei.

"Am tot cititi în presă că te lași de muzică?", întreabă reporterul.

"Toată lumnea mi-a trimis mesaje -Lidia, ce faci!? Nu te lăsa!"- Am dat eu, la un moment dat un interviu în care am zis că mă voi retrage, dar nu în viitorul apropiat, deci nu foarte curând, va veni momentul în care mă voi retrage, în locul din care am venit, adică în biserică, pentru că simt că acolo aparțin, acolo este casa mea și acolo mă voi întoarce, dar nu acum! Nu știu când! Deocamdată mai stau să vă bucur sufletele!", spune splendida artistă!

"Cum e anul acesta și ce îți dorești de la Moș Crăciun?", întreabă reporterul.

"Mă duc acasă! Doamne ajută! Așa tare mă bucur când mă duc să mă întâlnesc cu familia. Vin surorile de prin "străinezia", vin nepoții. O să fie foarte fain. O să mergem la biserică, o să cântăm, o să recităm poezii, o să împărțim cadouri pentru copii, o să mergem la colindat. Iar de la Moșul, nu știu! Este prima dată când, efectiv, nu am o listă cu dorințe. Mi-am achiziționat singură cam tot ceea ce mi-am dorit. Nu-mi rămâne decât să mă binecuvânteze Dumnezeu în continuare cu multă sănătate să le pot duce pe toate! În rest, nu îmi lipsește nimic!", mai adaugă frumoasa Lidia.

"Care este cel mai dramatic moment din viața ta și cum ai trecut peste?"

Momentul în care m-am mutat în București, m-am trezit într-un oraș atât de mare, singură, pentru că eu venisem de la Deva unde mereu era casa plină cu oameni de cântare, de muzică frumoasă, de pace, de liniște și m-am trezit într-un oraș atât de mare și mi-am dat seama că trebuie să mă descurc singură. Bine, eu am fost o fire foarte independentă de mică și mereu am lucrat și m-am descurcat singură, dar aici, neavând prieteni, fiind singură, a fost cel mai greu moment

Oana Roman recunoaște, în sfârșit! Ea și Marius Elisei s-au despărțit după șapte ani: ”Nu mai funcționăm ca și cuplu!”... Bărbatul care a cumpărat jacheta din piele purtată de Olivia Newton-John în „Grease” i-a înapoiat-o actriţei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andreea Marin, prima reacție după valul de critici despre munca neplătită. Ce spune despre declarațiile care au stârnit revoltă
Andreea Marin, prima reacție după valul de critici despre munca neplătită. Ce spune despre declarațiile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc am avut”
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x