Antena Căutare

BOMBĂ în showbiz! Una dintre cântărețele din trupa Destiny's Child a ajuns într-un spital de boli mintale! A vrut să se sinucidă!

Michelle Williams, una dintre cântărețele din trupa Destiny's Child, a ajuns într-un spital de boli mintale aflat în apropiere de Los Angeles.

Michelle Williams, una dintre cântărețele din trupa Destiny's Child, a ajuns într-un spital de boli mintale aflat în apropiere de Los Angeles.

Williams a declarat anul trecut că s-a luptat cu depresia timp de mai mulți ani și că a avut gânduri suicidale.

„Timp de mai mulți ani m-am dedicate să cresc nivelul de conștientizare în ceea ce privește sănătatea mintală și să încurajez oamenii să recunoască momentul în care trebuie să caute ajutor”, a transmis Michelle Williams.

În octombrie 2017, cântăreața a spus că a suferit de depresie încă de la vârsta de 13 ani, când nu știa ce i se întâmplă.

Articolul continuă după reclamă

Artista în vârstă de 37 de ani s-a logodit în martie cu un pastor și life coach, Chad Johnson, în vârstă de 40 de ani.

Destiny's Child, uneori abreviat DC, a fost grup american de R&B şi pop. Original un cvartet, a devenit în cele din urmă un trio, care a fost alcătuit din cântăreţele Beyoncé Knowles, Kelly Rowland, şi Michelle Williams. Grupul a lansat patru albume de studio, care conţin nouă piese ce au ajuns pe primul loc în topurile internaţionale. Albumele grupului s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial.

Grupul s-a destrămat în 2006, după ce artistele componente au decis să demareze proiecte solo. În ciuda faptului că grupul s-a destrămat în urmă cu peste 10 ani, cele trei artiste din componenţa clasică a trupei au rămas în relaţii foarte bune şi se sprijină reciproc în proiectele lor solo.

Cele trei artiste s-au reunit în aprilie, la festivalul Coachella 2018.

Și-au lăsat fanii cu gura căscată! Două dintre cele mai cunoscute artiste la nivel mondial s-au sărutat pe buze în văzul... Multe milioane și aroganță?! "Heheheee" Cum a apărut Teodora, fiica lui Gigi Becali, la plimbare pe străzile C...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x