Antena Căutare

Valentina Pelinel a împlinit 42 de ani. Cum s-a lăsat fotografiată alături de Cristi Borcea și cei trei copii ai lor

A fost sărbătoare mare în familia lui Cristi Borcea! Valentina Pelinel, soția fostului președinte executiv și acționar al clubului Dinamo, a împlinit frumoasa vârstă de 42 de ani. Iată ce imagine înduioșătoare a publicat aceasta pe contul de Instagram.

A fost sărbătoare mare în familia lui Cristi Borcea | Instagram

Cristi Borcea și Valentina Pelinel sunt foarte rezervați în ceea ce privește viața personală, dar nu și atunci când vine vorba despre prietenii din mediul virtual. Cei doi preferă să își țină la curent urmăritorii cu evenimentele importante care se petrec în familia lor.

De asemenea, soția fostului președinte executiv și acționar al clubului Dinamo este destul de activă pe contul de Instagram. Aceasta publică des imagini în care apare alături de bărbatul care a cucerit-o și cei trei copii ai lor.

Cum s-a lăsat fotografiată Valentina Pelinel alături de Cristi Borcea și micuții lor, de ziua ei

Recent, Valentina Pelinel a ținut să își anunțe fanii că ziua de 8 decembrie este foarte importantă pentru familia ei deoarece își aniversează ziua de naștere. Așadar, soția lui Cristi Borcea a împlinit frumoasa vârstă de 42 de ani joi, 8 decembrie 2022.

Articolul continuă după reclamă

Superba blondină a publicat o imagine emoționantă în care apare alături de partenerul său și cei trei copii ai lor. Aceștia s-au lăsat fotografiați într-un cadru înduioșător, chiar lângă brandul de Crăciun.

Citește și: Valentina Pelinel a dat din casă. „Dacă se termină un produs, sigur l-a terminat soțul”. Ce rutină de îngrijire are Cristi Borcea

„#mybirthday #family #birthdaycake #christmastree #myday”, a fost descrierea folosită de Valentina Pelinel la poză.

Mai mult decât atât, Cristi Borcea a fost surprins în timp ce își săruta pasional soția pe obraz.

Imagine a strâns rapid mai bine de 1.000 de like-uri și o mulțime de urări din partea prietenilor virtuali.

„La mulți ani, fată frumoasă ❤️!”, „Cât de frumoși sunteți toți!”, „La mulți ani fericiți alături de cei dragi, să rămâi la fel de superbă!!! ❤️ 🌺”, „Ce familie frumoasă!! La mulți ani!! ❤️❤️” sau „La mulți ani fericiți!❤️”, au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Citește și: Ce s-a întâmplat înainte de nunta dintre Cristi Borcea și Valentina Pelinel. Cei doi sunt împreună de zece ani și au trei copii

„Azi am mai adăugat un an în fila vieții. Am primit de la viață mai multe decât am cerut și asta e ceea ce poate fi mai frumos și interesant… o viață plină 🎈”, a mai scris Valentina Pelinel a descrierea unei alte postări.

De altfel, soția lui Cristi Borcea a ținut să mulțumească tuturor pentru mesajele frumoase pe care le-a primit de ziua ei: „Mulțumesc mult pentru urări fiecăruia dintre voi!🎈”.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea, imagini rare de la nuntă

Valentina Pelinel și Cristi Borcea se mândresc cu o poveste de iubire extrem de frumoasă. Cei doi sunt împreună de mulți ani, iar din rodul iubirii lor s-au născut trei copii minunați: două fetițe și un băiețel.

Aceștia au pășit în fața altarului împreună pe data de 30 septembrie 2018. Superba blondină a radiat de fericire la nunta cu fostul președinte executiv și acționar al clubului Dinamo. Aceasta a îmbrăcat o rochie lungă de mireasa care i-a scos în evidență cele mai frumoase părți ale corpului.

Anamaria Prodan, dezvăluiri despre palma dată lui Dan Alexa. Motivul pentru care l-a lovit pe antrenor: „A venit și a sp... Denisa Tănase se pregătește să devină mamă: „Familia vine înainte de orice”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x