Iată o scurtă listă a celor mai importante evenimente petrecute de-a lungul timpului în luna august.
1 august 1714: Dimitrie Cantemir a devenit primul român, membru al unui înalt for științific internațional (Academia din Berlin).
1 august 1944: Rezistența poloneză a declanșat Revolta din Varșovia împotriva ocupației naziste a Poloniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
1 august 1966: Charles Whitman a ucis 17 oameni și a rănit alți 32 la Universitatea din Texas în Austin înainte de a fi ucis de poliție.
1 august 1977: Greva generală a minerilor din Valea Jiului. 30.000 de mineri au blocat exploatările și au cerut să discute numai cu Nicolae Ceaușescu (1 - 3 august).
1 august 1981: S-a lansat postul de televiziune MTV, odată cu difuzarea primului său videoclip, Video Killed the Radio Star al formației The Buggles.
2 august 216 î.Hr.: O armată cartagineză condusă de Hannibal a învins o armată romană superioară numeric în bătălia de la Cannae, în Apulia.
2 august 1776: Se semnează Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii.
2 august 1939: Albert Einstein și Leo Szilárd scriu o scrisoare președintelui Franklin D. Roosevelt, îndemnându-l să înceapă proiectul Manhattan pentru a dezvolta o armă nucleară.
2 august 1940: Stalin semnează un decret abuziv (fără niciun fel de consultare a locuitorilor regiunii) de crearea a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești pe o parte din pământul românesc al Basarabiei ocupat cu forța de Armata Roșie.
2 august 1990: Irakul a invadat Kuweitul, declanșând Războiul din Golf.
2 august 1997: La Catedrala greco-catolică "Sfânta Treime" din Blaj sunt depuse osemintele marelui iluminist român Ioan Inocențiu Micu (Klein), personalitate marcantă a Școlii Ardelene, aduse de la Roma după 230 de ani de la moartea sa.
3 august 1914: România: Consiliul de Coroană din 3 august (stil nou) desfășurat la Castelul Peleș, la inițiativa regelui Carol I, dezbate problema intrării României în Primul Război Mondial. S-a votat cu o majoritate zdrobitoare în favoarea neutralității.
3 august 1914: A fost inaugurat Canalul Panama. 79,6 km. lungime, 30 – 300 m. lățime și 14 metri adâncime.
3 august 1919: 1919: Armata română intră în Timișoara și aduce o mare contribuție la reîntregirea teritoriilor românești.
3 august 1958: Polul Nord este atins, sub calota de gheață, de submarinul atomic american "Nautillus".
4 august 1693: Monahul Dom Pérignon (1638–1715) a inventat șampania, băutură care a primit acest nume de la regiunea Champagne din nordul Franței.
4 august 1914: Izbucnirea primului război mondial: Germania invadează Belgia; ca răspuns, Marea Britanie declară război Germaniei. Statele Unite își proclamă neutralitatea.
4 august 1919: Armata română a intrat victorioasă în Budapesta. Sfârșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria.
6 august 1863: La Londra a intrat în funcțiune primul metrou din lume, de-a lungul sectorului Victoria Street, cu lungimea de 6,3 kilometri. Tracțiunea era realizată cu o mașină cu abur.
6 august 1917: Primul Război Mondial: Începe Bătălia de la Mărășești între armatele României și Germaniei.
6 august 1926: Înotătoarea americană Gertrude Ederle a fost prima femeie din lume care a traversat Canalul Mânecii. Traversarea a durat mai mult de 14 ore.
6 august 1945: Al Doilea Război Mondial: Bombardierul american Enola Gay a lansat prima bombă atomică, denumită Little Boy, asupra orașului japonez Hiroshima. În jur de 70.000 de persoane sunt ucise instantaneu, și câteva zeci de mii de oameni mor în anii următori de arsuri și de radiații.
7 august 1858: Convenția de la Paris (27 - 12 august). Pentru Principatele Române se prevedea un regim parlamentar și censitar și se desființau privilegiile marii boierimi.
7 august 1908: În Willendorf (Austria Inferioară) este descoperită statuia din calcar "Venus din Willendorf". Sculptura este datată în perioada 25.000 î.Hr. și 22 î.Hr. în paleoliticul superior.
7 august 1998: Atentatele cu bombe de la ambasadele americane din Nairobi (Kenya) și Dar es Salaam (Tanzania). 257 de persoane (din care 12 americani) și-au pierdut viața în atentate, revendicate de "Armata islamică pentru eliberarea locurilor sfinte".
7 august 2005: Un grup de spărgători din Brazilia au săpat un tunel lung de 78 de metri spre Banca Centrală din Fortaleza. Au extras de acolo cinci containere pline cu bancnote de câte 50 de reali, cu o valoare estimată de 70 de milioane de dolari. Hoții au reușit să păcălească sistemele de alarmă și senzorii băncii, rămânând nedescoperiți până în dimineața zilei de luni, 8 august, atunci când s-a redeschis banca. Autoritățile au recuperat doar o parte din întreaga sumă.
8 august 1826: Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi hotărăște ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iași, unde, din anul 1889, se află racla cu cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
8 august 1870: A avut loc mișcarea antidinastică de la Ploiești, condusă de Alexandru Candiano-Popescu cunoscută ca Republica de la Ploiești.
8 august 1876: Thomas Edison primește brevetul de invenție pentru șapirograf.
8 august 1942: Al cincilea film animat a lui Walt Disney, Bambi, a cărui producție a durat aproape cinci ani, are premiera mondială la Londra. Premiera SUA a urmat la 13 august la New York.
8 august 1945: La Londra se semnează un acord între marile puteri aliate privind urmărirea și pedepsirea criminalilor de război naziști în cadrul unui Tribunal militar internațional. La 2 noiembrie 1945, tribunalul și–a început lucrările la Nürnberg.
8 august 1963: Are loc "Marele Jaf din Tren" - Trenul poștal de Corespondență a Casei Regale, care călătorea de la Glasgow spre Londra, a fost jefuit de o bandă formată din 15 indivizi, conduși de Bruce Reynolds. Ei au pătruns în tren și au furat 2,3 milioane de lire sterline (echivalentul a aproximativ 80 de milioane de dolari în 2009). Treisprezece dintre membrii grupării au fost prinși, judecați și condamnați.
9 august 1945: Orașul japonez Nagasaki este devastat atunci când o bombă atomică, Fat Man, este aruncată din Bockscar B-29, avion american de bombardament. 39.000 de persoane au fost ucise.
9 august 117: A murit împăratul roman Traian. A fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.
10 august 1519: Cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii.
10 august 1792: Revoluția franceză: Poporul cucerește Palatul Tuileries. La prânz, castelul este luat cu asalt. Adunarea națională decide că regele este suspendat din funcțiile sale și că francezii vor alege o nouă Convenție Națională a cărei misiune este să fondeze o națiune nouă – „a doua revoluție".
10 august 1913: Se semnează Pacea de la București, care consfințește sfârșitul războiului și înfrângerea Bulgariei. Grecia și Serbia își împart Macedonia, iar România anexează Cadrilaterul.
10 august 1945: Japonia cere pace și capituleză peste 4 zile, punând astfel capăt celui de–al Doilea Război Mondial.
11 august 1999: Ultima eclipsă totală de Soare din secolul XX vizibilă în România; București, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la 14:07, ora locală.
11 august 1456: A murit Iancu de Hunedoara, ban al Severinului, voievod al Transilvaniei, guvernator al Ungariei. A fost înmormântat în Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia.
12 august 490 î.Hr.: Victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Marathon; atenienii conduși de Miltiade au înfrânt armata persană trimisă de Darius I (după alte surse, bătălia a avut loc la 12 septembrie).
12 august 1857: Sub presiunea celorlalte puteri europene, Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Noile alegeri au dat câștig de cauză unioniștilor.
12 august 1981: Primul calculator personal IBM, IBM 5150, intră pe piață.
12 august 2000: Submarinul nuclear rusesc Kursk a explodat și s-a scufundat în Marea Barents în timpul unui exercițiu militar.
13 august 1595: Bătălia de la Călugăreni (13-23 august). Mihai Viteazul a înfrânt oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa.
13 august 1961: În noaptea de 12 spre 13 august a început ridicarea Zidului Berlinului. Separarea est germanilor de berlinezii din vest. A rezistat până la 9 noiembrie 1989.
14 august 1893: În Franța este eliberat primul permis de conducere auto din lume.
14 august 1914: Mina de diamante The Big Hole de la Kimberley, Africa de Sud se închide. Din 1871, aici s-au excavat 22,5 milioane de tone de pământ și s-au obținut 2722 kg de diamante.
14 august 1916: (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei.
14 august 1945: Philippe Pétain, șeful regimului de la Vichy, este condamnat de un tribunal francez la moarte prin împușcare. Charles de Gaulle îi va comuta sentința la închisoare pe viață, datorită vârstei înaintate și a meritelor din timpul Primului Război Mondial.
14 august 1980: Conduși de Lech Wałęsa, muncitorii de la Șantierele Navale din Gdańsk au declanșat grevele împotriva guvernului comunist, înființând sindicatul liber Solidaritatea.
15 august 1945: Împăratul Hirohito anunță la radio (Gyokuon-hōsō) capitularea necondiționată a Japoniei. Se termină Al Doilea Război Mondial.
16 august 1977: A murit celebrul cântăreț american Elvis Presley, cunoscut frecvent ca Regele Rock 'n' Roll-ului sau simplu, The King.
17 august 1962: Polițiștii de frontieră est-germani ucid un băiat de 18 ani, Peter Fechter, în timp ce acesta încerca să treacă Zidul Berlinului spre Berlinul de Vest, acesta devenind prima victimă a Zidului.
17 august 1977: Spărgatorul de gheață sovietic "Arktica" devine prima navă de suprafață care atinge Polul Nord.
17 august 1998: Scandalul Lewinsky: Președintele SUA, Bill Clinton, admite în mărturia inregistrată că a avut o "relație fizică necorespunzătoare" cu interna de la Casa Albă, Monica Lewinsky. În aceeași zi, el admite în fața națiunii că a "indus în eroare oamenii", despre relația lor.
18 august 1949: România: S-a adoptat Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională. Hotărârea va fi abrogată în 1990, când se va proclama ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.
19 august 1917: În cadrul bătăliei de la Mărășești a avut loc atacul "cămășilor albe" din Regimentul 32 Infanterie "Mircea".
19 august 1979: A fost inventat CD-ul. Revoluția s-a produs intr-o periferie a orasului Hanovra din Germania.
19 august 1989: Președintele polonez Wojciech Jaruzelski nominalizează în funcția de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, activist al sindicatului Solidaritatea, primul premier ne-comunist în 42 de ani.
19 august 1991: Puciul de la Moscova: Puciștii preiau controlul Televiziunii și Radioului. Boris Elțîn, dă un decret prin care toate hotărârile Comitetul de stat pentru starea excepțională (C.S.S.E.) nu aveau valabilitate pe teritoriul R.S.F.S. Rusă.
19 august 1881: S-a născut George Enescu, compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.
20 august 1940: Leon Troțki, creatorul Armatei Roșii și tovarăș al lui Lenin în Revoluția Bolșevică a fost asasinat în Mexic unde fugise de Stalin.
20 august 1940: Prim-ministrul britanic Winston Churchill ține al patrulea din faimoasele sale discursuri din timpul războiului, conținând fraza: "Niciodată atâția oameni nu au datorat atât de mult unui număr atât de mic de semeni ai lor”, referindu-se la piloții din Royal Air Force.
20 august 1968: Armatele Pactului de la Varșovia (cu excepția României) au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist, cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga.
20 august 1968: Pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100.
20 august 1864: S-a născut Ion I.C. Brătianu, om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal.
21 august 1897: Chimistul german Felix Hoffmann de la Bayer a sintetizat heroina prin metoda folosită de chimistul englez C.R. Wright în 1874. Pînă în 1910 a fost etichetată ca fiind un derivat substituit al morfinei, utilizat pentru tratarea tusei iritative la copii.
21 august 1911: Pictura Mona Lisa de Leonardo da Vinci a fost furată din Muzeul Luvru din Paris, urmând să fie recuperată după două zile.
21 august 1945: Regele Mihai I a somat guvernul dr. Petru Groza să demisioneze. În urma refuzului primit, a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).
21 august 1955: La ora 20.00 începe prima emisiune experimentală de televiziune în România.
21 august 1965: Este proclamată Republica Socialistă România în urma adoptării unei noi constituții.
22 august 1890: A murit Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României.
22 august 1917: A murit Ecaterina Teodoroiu, eroină română din Primul Război Mondial. Decesul a survenit în timpul Bătăliei de la Mărășești, în timp ce comanda un pluton de infanterie.
23 august 1939: Germania Nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol adițional secret stipula împărțirea Europei de Est și Centrale între cele două puteri și a stat la baza declanșării celui de al Doilea Război Mondial.
23 august 1944: Al Doilea Război Mondial: România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea Aliaților. Mareșalul Ion Antonescu, Conducător al Statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizate de regele Mihai I al României și s-a format un guvern condus de Constantin Sănătescu.
23 august 1989: Aproximativ două milioane de oameni au demonstrat în Țările Baltice în favoarea independenței față de URSS dându-și mâinile și formând un lanț uman de 600 km de la Vilnius la Tallinn.
23 august 1991: Tim Berners-Lee cunoscut și ca TimBL deschide World Wide Web pentru noi utilizatori. Începuturile internetului.
24 august 1572: Noaptea Sfântului Bartolomeu: masacrarea hughenoților la Paris. Declanșarea celui de-al patrulea război civil în Franța (1572-1573).
24 august 1960: Se înregistrează cea mai scăzută temperatură vreodată pe Pământ: -88,3 °C (la Stația Vostok).
24 august 2012: În urma unui proces marcat de provocări, extremistul Anders Behring Breivik este găsit vinovat de comiterea atentatelor de la Oslo și Utoeya, soldate cu 77 de morți în iulie 2011. El este condamnat la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă, care poate fi prelungită atât timp cât va fi considerat periculos.
25 august 1929: Experimentarea cabinei catapultabile de avion construită în premieră de românul Anastasie Dragomir. Evenimentul a avut loc pe aeroportul Orly, Paris.
25 august 1907: A murit Bogdan Petriceicu Hasdeu. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.
25 august 2012: A murit Neil Armstrong, primul astronaut care a ajuns pe Lună.
26 august 1789: La Versailles, Adunarea Națională Constituantă a adoptat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, în care se enunțau câteva drepturi elementare individuale și colective ale tuturor oamenilor.
26 august 1826: Ultima execuție publică la București: Ghiță Cuțui și Simion sunt spânzurați la capul Podului Târgului de Afară, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei. A doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui sunt plimbați "cu pieile goale" prin târg și bătuți, după care vor fi trimiși la ocnă. Pedeapsa cu moartea va fi desființată de Regulamentul Organic, în iulie 1831.
27 august 1989: Marea Adunare Națională de la Chișinău a decis oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin.
27 august 1991: Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova față de URSS.
28 august 1941: Al Doilea Război Mondial: Peste 600.000 de germani sunt deportați de către Stalin către Siberia și Kazahstan.
28 august 1963: De pe treptele Monumentului Lincoln din Washington, DC, Martin Luther King, Jr. a ținut celebrul discurs "I Have a Dream".
29 august 1526: Armata otomană condusă de Soliman Magnificul l-a învins și l-a ucis pe regele Ludovic al II-lea în Bătălia de la Mohács, transformând partea centrală a Regatului Ungariei în pașalâc.
29 august 1885: Germanul Gottlieb Daimler a brevetat motocicleta.
29 august 1949: Uniunea Sovietică testează prima sa bombă atomică la Semipalatinsk, Kazakhstan.
29 august 2005: Apele umflate de Uraganul Katrina s-au revărsat peste digurile din preajma orașului New Orleans, inundând 80% din acest oraș și din zonele suburbane din jurul acestuia.
30 august 1986: Cutremur de pământ în Vrancea cu magnitudinea de 7,2, adâncimea de 140 km.
31 august 1897: Thomas Edison a obțiunut un patent pentru inventarea kinetoscopului, un strămoș al proiectorului cinematografic.
31 august 1939: Germania nazistă montează un atac organizat de postul de radio Gleiwitz, creând o scuză pentru a ataca Polonia, în ziua următoare, astfel, începând al Doilea Război Mondial în Europa.
31 august 1980: După două luni de grevă, guvernul polonez a fost de acord cu revendicările muncitorilor, recunoscând sindicatul independent "Solidaritatea".
31 august 1989: Adoptarea prin lege a limbii române ca limbă oficială pe teritoriul Republicii Moldova și revenirea la alfabetul latin.
31 august 1997: A murit într-un accident de mașină Lady Diana, Prințesă de Wales.
Obiceiuri, tradiţii şi bucate savuroase la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Văii Mureşului...