Antena Căutare

Muzeul Naţional de Istorie a României - Expoziţia "Aurul împăraţilor chinezi" a fost prelungită până la 15 mai

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a anunţat că prelungeşte perioada de vizitare a expoziţiei - eveniment "Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming - Colecţia Dong Bo Zhai" până la data de 15 mai.

Expoziţia - eveniment "Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming - Colecţia Dong Bo Zhai" este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României în colaborare cu Muzeul de Artă Xi’an Qujiang, China şi Ambasada Republicii Populare Chineze în România.

În cadrul acestei expoziţii pot fi admirate un număr de 149 de obiecte de orfevrărie extrem-orientală de o excepţională valoare istorică, care datează din timpul domniei împăratului Wanli (1573-1620), cel de-al paisprezecelea împărat al dinastiei Ming (1368-1644).

Obiectele din colecţia Dong Bo Zhai provin din patrimoniul Muzeului de Artă Xi’an Qujiang şi oferă o imagine complexă asupra artei prelucrării aurului din timpul dinastiei Ming, mai ales a celei din timpul domniei împăratului Wanli.

Cea mai mare parte a acestora par să provină din acelaşi mormânt, au fost realizate în atelierele imperiale Yinzuoju şi sunt ilustrative pentru măiestria tehnică şi pentru formele estetice atinse în primii ani ai secolului al XVII-lea, în cadrul acestor ateliere care produceau obiecte exclusiv pentru uzul imperial şi al primelor ranguri ale societăţii chineze. În timpul dinastiei Ming, aurul, alături de jad şi mătase, era considerat unul din cele mai preţioase materiale, important simbol, totodată, al bogăţiei şi statutului social înalt.

Articolul continuă după reclamă

Aceste piese, meticulos lucrate din aur şi încrustate cu pietre preţioase, sunt foarte variate din punct de vedere tipologic, alături de podoabe precum, tradiţionalele ace de păr decorate cu simboluri care exprimă bunul augur, cercei şi brăţări, regăsindu-se şi vase utilizate în cadrul ritualurilor religioase, vase pentru servirea băuturilor, dar şi seturi de coşuri cu flori, obiecte pur decorative împodobite cu motive animaliere şi vegetale care exprimă urări de sănătate, bogăţie şi longevitate.

Prin selecţia de piese prezentată la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României sunt aduse în atenţia publicului două perspective diferite asupra culturii extrem orientale de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea. Pe de-o parte, pe parcursul circuitului expoziţional poate fi explorat universul spiritualităţii chinezeşti, fiecare piesă fiind purtătoarea unui discurs unic şi profund, prin care dorinţele de bun augur se pot citi în figurile care împodobesc preţioasele obiecte. Pe de altă parte, o atenţie deosebită este acordată tehnicilor de prelucrare a metalelor preţioase, obiectele din colecţia Dong Bo Zhai fiind adevărate capodopere ale patrimoniului universal.

În ultimul deceniu, piesele selectate în cadrul acestei expoziţii au fost expuse la Muzeul Quai Branly şi la sediul UNESCO din Paris, Franţa, la Muzeul de Artă Extrem Orientală din Geneva, Elveţia, dar şi la Muzeul Naţional al Sloveniei, din Ljubljana, locuri unde s-au bucurat de un mare succes.

Expoziţia a fost deschisă din 21 noiembrie 2019 şi va mai putea fi văzută până la 15 mai, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României din Calea Victoriei 12, Bucureşti, de miercuri până duminică, între orele 9.00-17.00.

Sursa : news.ro

Filarmonica „George Enescu” reprogramează toate concerte din perioada 10 - 22 martie: În absenţa unei aprobări DSP, sigu... Toate spectacolele şi manifestările din incinta Teatrului Naţional Bucureşti, anulate în perioada 10 - 22 martie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Serialele Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN şi Iubire cu parfum de lavandă, prezente la Târgul Internațional MIPCOM de la Cannes
Serialele Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN şi Iubire cu parfum de lavandă, prezente la Târgul Internațional MIPCOM...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce poți face în weekendul 3-4 octombrie 2026. Evenimente în București și în țară pe care merită să le treci pe listă
Ce poți face în weekendul 3-4 octombrie 2026. Evenimente în București și în țară pe care merită să le treci...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x