Antena Căutare

(P) Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Anul 2020 a fost unul complet diferit față de restul și destul de dificil. Planurile ne-au fost puse pe pauză, însă am învățat să ne adaptăm din mers.

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Cei mai mulți dintre noi nu au putut să se bucure de o vacanță, astfel că una dintre cele mai mari companii din România s-a gândit să aducă vacanța la noi! Aurora Boreală, la un pas de o locație exotică. Interesant, nu-i așa?

În cadrul proiectului “Off Course”, realizat cu sprijinul One Night Gallery, mai mulți tineri artiști români au recreat în centrul Bucureștiului vacanțe exotice și chiar Aurora Boreală, arătând astfel că 2020 nu a fost doar OFF, ci și ON.

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Așadar, între 1 decembrie și 2 ianuarie, Calea Victoriei prinde viață prin intermediul lucrărilor de artă care reimaginează Bali, Madagascar, Ibiza, Insulele Comore sau Chile. Campania inițiată de Glo are menirea de a ne demonstra că întotdeauna putem avea perspective diferite și că ne putem bucura de ele, oricât de contradictorii ar părea.

Articolul continuă după reclamă

„Toți am cam gândit &more în 2020: am fost responsabili și ne-am anulat planurile, dar am și inventat tot felul de experiențe alternative. 2020 ne-a forțat să ne obișnuim cu contradicțiile, iar campania glo ne ajută să descoperim plăcerea acceptării lor. glo propune OFF COURSE, prima campanie care demonstrează noul spirit al brandului: cu o mentalitate &more, ne putem bucura oricând de plăceri contradictorii, chiar și în 2020”, a declarat Alina Câmpanu, BAT glo Senior Manager, România și Ucraina.

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Destinații exotice pe Calea Victoriei

Așadar, acum nu mai trebuie să alegeți o singură opțiune, ci le puteți avea pe toate chiar în București, prin talentul unor artiști români.

Expoziția stradală este curatoriată de One Night Gallery, iar arta și destinațiile exotice la care nu am ajuns anul acesta se reunesc pe Calea Victoriei, în perioada 1 decembrie 2020 – 2 ianuarie 2021, pe următorul itinerar: Ioana Trușcă și Time Studio/Bali la Hotel Radisson , Stella Caraman / Madagascar la Zaganu Craft Beer Bar, Rizi Studio / Tokio si Aural Eye - Ibiza la Galeria 1001 Arte, Raluca Băraru la Hotel Novotel / Bali, Les Ateliers Nomad / A1, Noetic la Continental /InsuleleComore și Ana Banica/ Chile la Hilton.

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Aurora Boreală în Piața George Enescu

Aurora Boreală luminează Bucureștiul între 4 si 9 decembrie, demonstrând cum ne putem bucura și de liniștea orașului, și de agitația naturii. Senzaționalul fenomen astral e recreat de glo în plină iarnă, ca să putem simți cu toții că plăcerile nu se mai contrazic dacă nu mai trebuie să alegem între ele.

În 2020, multe planuri s-au schimbat sau au picat complet, dar asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de experiențe neconvenționale, precum acesta. Pentru ca evenimentul să fie spectaculos și sigur, vă rugăm să vă protejați și să respectați toate recomandările autorităților.

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Miniseria OFF COURSE pe internet

Proiectul “Off Course” a fost lansat deja în mediul online, pe 28 noiembrie, acolo unde trei echipe formate din Cătălin Bordea & Ana Morodan, George Piștereanu & Christina One, Cuza & Alexandra Gavrilă au transformat dorințele neîmplinite în 2020 în experiențe neconvenționale pentru 3 fani glo.

Matei Dima (BRomania) a setat provocările și ritmul alert al competiției, ca gazdă a show-ului, iar rezultatul poate fi urmărit pe canalele de social media glo: Instagram @glo_romania, glo.ro și glocircle.ro.

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Aurora Boreală și vacanțe exotice pe Calea Victoriei. Evenimentul de neratat din București!

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea nu înseamnă violență”
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x