Antena Căutare

Şoc pe scena X Factor! "Tu vrei să rămâi în acest concurs?" Teodor: "Îmi este indiferent". Tensiunea ajunge la cote maxime: "Te urăsc din toată inima mea"

Ana Maria Vasâi și Teodor Debu, doi colegi de bancă de la un liceu din Onești, s-au înscris separat la audițiile ”X Factor”, însă deznodământul a fost cu totul altul față de cel așteptat de ei. 

Ana Maria Vasâi și Teodor Debu, doi colegi de bancă de la un liceu din Onești, s-au înscris separat la audițiile ”X Factor”, însă deznodământul a fost cu totul altul față de cel așteptat de ei.

La audiții, Teodor a fost cel care a urcat pe scenă primul, însă atitudinea sa relaxată s-a remarcat și în piesă, iar jurații au considerat că acesta nu a avut destulă energie. Ca urmare, Teodor a primit doar două voturi de DA la audiții și a eliberat scenă pentru colega sa de bancă, Ana Maria.

Adolescenta de 17 ani a reușit să obțină trei dintre voturile juraților, însă Horia Brenciu i-a făcut și o sugestie: să încerce să formeze o trupă cu Teodor! În această formulă, cei doi au ajuns în Bootcamp. "Îmi doresc tare mult să trecem mai departe, ar fi un vis împlinit", spune Ana Maria, înainte de a intra pe scenă. Au ales piesa lui Ed Sheeran - "Thinking Out Loud".

"Sunteţi savuroşi, bravo!", îi laudă Delia. Nici Carla's nu a rămas imun la talentul adolescenţilor: "Teodor, tu ai un timbru extraordinar. Îţi doreşti să rămâi în concurs?". Răspunsul tânărului, însă, şochează pe toată lumea: "Îmi este indiferent!". Ce urmează după acest moment este o premieră la X FACTOR!

Energie cât cuprinde, culori nebune şi voci extraordinare! Trupa Random îi dă pe spate pe juraţii X Factor: "Sunteţ... AD LIBITUM, un moment senzaţional pe scena X Factor cu “That’s Amore”. Carla’s Dreams: “Se simte până aici dorinţa voast...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x