Antena Căutare

Semifinala X Factor, un test de rezistență pentru emoțiile noastre. Se știu finalistii seonului al optulea!

Jurații ”X Factor” și cei opt concurenți ai lor s-au pregătit temeinic pentru cea de-a doua gală live din acest sezon, iar beneficiarii au fost telespectatorii, care au avut parte de un episod special al talent show-ului difuzat de Antena 1

Jurații ”X Factor” și cei opt concurenți ai lor s-au pregătit temeinic pentru cea de-a doua gală live din acest sezon, iar beneficiarii au fost telespectatorii, care au avut parte de un episod special al talent show-ului difuzat de Antena 1.

Ioana Bulgaru e o mână de om, dar atunci când începe să cânte umple scena. Zvârluga din echipa lui Ștefan Bănică a început seara într-un mod fabulos.

Copilul-minune al actualei ediții X Factor pornește marea bătălie a serii: „Știam că ne vei pregăti ceva senzațional”

Articolul continuă după reclamă

Emoțiile nu s-au simțit deloc pe scenă, iar Cristian Sanda a dovedit, dacă mai era nevoie, că-și merită cu prisosință locul printre cei care se luptă cu șanse egale la cucerirea marelui premiu X FActor, în valoare de 100.000 de euro.

Publicul îl adoră, dar de data asta miza e uriașă! Cristian Sanda l-a făcut pe Carla's să recunoască: „Am vărsat multe lacrimi pe melodia asta!”

De fiecare dată când a apărut pe scena X Factor, Bella Santiago a fost impresionantă, iar mulți dintre fanii emisiunii o văd ca fiind una dintre marile favorite ale actualului sezon.

Bellissima Bella! Forță, voce și mult suflet. Trei calități care au dus-o pe eleva Deliei aproape de inimile oamenilor: „Eu cred că ea va câștiga X Factor!”

Mihaela Runceanu a făcut din piesa aleasă de Doinița pentru Semifinală una dintre cele mai frumoase melodii de dragoste din istoria muzicii românești, iar Doinița Ionița a reușit să o ducă mai departe cu o interpretare fascinantă!

A fost viitorul star și acum bate la porțile Marii Finale X Factor. Doinița Ioniță a fost minunată: „Eu te-am crezut sută la sută”

Iuliana a trecut cu brio peste momentul de slăbiciune din culise și odată ajunsă în fața publicului s-a dezlănțuit nebunia. Piesa aleasă pentru această seară a fost perfectă, iar reacția juriului pe măsura eforturilor.

X Factor, locul în care minunile se întâmplă. Iuliana Dobre și Vox au intrat pe scenă și au... incendiat scena cu „Focul” Laurei Stoica!

Nivelul semifinalei X Factor din acest an este unul fabulos. Cristina Vasopol este încă una dintre pretendentele la marele premiu pus în joc, iar interpretarea sa anunță o bătălie epică în această seară cu adevărat impresionantă.

Semifinală de top! Cristina Vasopol a fost fără cusur într-o seară de colecție: „Nu mă mai satur de tine. Ești perfectă”

Prima parte a Semifinalei X Factor s-a încheiat cu o nouă prestație de ținut minte. Cel de-al doilea concurent din echipa lui Carla's Dreams este Cristian Moldovan, iar alegerea sa pentru a merge în Finală a fost una dintre cele mai frumoase melodii de dragoste din ultimii 30 de ani.

Prima parte a Semifinalei se încheie apoteotic! „Ultimul cartuș” al lui Carla's frânge inimile domnișoarelor cu „Always” de la Bon Jovi

După opt momente magice, încep emoțiile. Voturile publicului decid concurenții care vor merge în partea a doua Semifinalei. În lupta pentru calificarea în Finală au rămas: Bella Santiago, Cristina Vasopol, Cristian Moldovan, Doinița Ioniță, Cristian Sanda și Ioana Bulgaru, în vreme ce Vox și Alex Stremițeanu părăsesc întrecerea.

Tensiunea atinge cote maxime! Primii eliminați din Semifinală. Ei părăsesc cursa după voturile publicului!

După o seară absolut fabuloasă, publicul a decis. Marii finaliști X Factor 2018 sunt: Bella Santiago, Doinița Ioniță, Ioana Bulgaru și Cristian Moldovan.

Decizia! Ei sunt MARII FINALIȘTI ai celui de-al optulea sezon X Factor!

Decizia! Ei sunt MARII FINALIȘTI ai celui de-al optulea sezon X Factor!... Bella Santiago, Doinița Ioniță, Ioana Bulgaru și Cristian Moldovan sunt finaliștii ”X Factor” de anul acesta!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x