Antena Căutare

Orezul de vită, un nou produs de bază creat în laborator. Care este procedura prin care este conceput preparatul

Cercetătorii sud-coreeni au surprins întreaga lume! Cum au reușit să creeze orez de vită și de ce văd această alternativă mai accesibilă și durabilă din punct de vedere ecologic.

Imagine cu cercetători care verifică la microscop orezul de vită Galerie
Orezul de vită, un nou produs de bază creat în laborator. Care este procedura prin care este conceput preparatul | Shutterstock / Cell.com

O echipă de cercetători sud-coreeni speră să dea lovitura cu noua lor creație de laborator. Deși pare greu de crezut, aceștia au dezoltat un nou tip de orez care are șanse mari să devină unul dintre alimentele de bază pentru întreaga omenire.

După lungi cercetări și încercări, cercetătorii au reușit să ajungă la rezultatul pe care și-l doreau cu adevărat.

Citește și: Specialiștii susțin că unele alimente pot fi consumate chiar dacă au mucegăit. Cum îți dai seama dacă un produs este comestibil

Iată cum au reușit sud-coreenii să creeze orezul de vită.

Orezul de vită, noul produs de bază creat în laborator

Cercetătorii au apelat la o metodă ingenioasă de procesare a unui aliment, la care nimeni nu s-ar fi gândit că poate fi transformat sub această formă.

Mai exact, sud-coreenii au crescut direct în laborator orez cu mușchi de vită și celule de grăsime chiar în interiorul boabelor de orez.

Culoarea pe care a obținut-o acest orez este roz, iar conform specialiștilor acesta ar putea să ofere o sursă de proteine mult mai accesibilă, dar și durabilă din punct de vedere ecologic.

Amprenta de carbon a acestui tip de orez este, de asemenea, mult mai mică decât este în general carnea de vită.

„Imaginați-vă că obținem toți nutrienții de care avem nevoie din orezul proteic de cultură celulară”, a fost informația transmisă de autorul principal, Sohyeon Park, într-un comunicat de presă la momentul publicării studiului în celebra revistă Matter.

„Orezul are deja un nivel ridicat de nutrienți, dar adăugarea de celule din animale îl poate stimula și mai mult” este o altă informație regăsită cu privire la acest aspect.

Citește și: Mega Image retrage de la vânzare un produs! Populația este îndemnată să nu consume alimentul

Procedura prin care orezul de vită este conceput

Primul pas prin care cercetătorii sud-coreeni au reușit să obțină orezul de vită este de a acoperi orezul clasic cu gelatină de pește pentru a susține astfel prinderea celulelor cărnii să se prindă foarte bine.

Următorul pas este de a introduce mușchi de vită și celule stem de grăsime direct în boabele de orez, iar apoi preparatul obținut se lasă într-un vas din sticlă sau într-un material plastic folosit special pentru cultivarea microorganismelor.

În tot acest timp, celulele de carne se dezvoltă pe suprafața boabelor de orez, dar și în interiorul acestora. Procedura durează între 9 și 11 zile, iar în studiu se menționează faptul că acest preparat „amintește de sushi cu microcarne de vită și are o textură, un profil nutrițional și o aromă diferită de cea a boabelor de orez tradiționale”.

Totodată, studiul cercetătorilor a demonstrat faptul că animalele au „schele biologice” microscopice care pot ajuta la creșterea și la formarea țesuturilor și organelor și că boabele de orez au o structură poroasă și organizată care imită același tip de „schelă” și că, în același timp, au și molecule care pot hrăni celulele.

„A fost creat un nou ingredient alimentar care poate depăși criza alimentară a umanității”, sunt alte informații regăsite în cadrul studiului, pe lângă faptul că noile soluții au fost esențiale pentru a depăși „preocupările în creștere pentru sănătate, riscurile de boli infecțioase, schimbările climatice și deficitul de resurse”.

Citește și: Care sunt alimentele care se găsesc în toate magazinele din România, dar în alte țări sunt total interzise

Sohyeon Park, autorul principal al acestui studiu a vorbit pentru CNN, unde a explicat mai multe detalii cu privire la noul preparat.

Acesta a povestit faptul că echipa sa a experimentat cu diferite tipuri de produse alimentare, dar că modelele anterioare nu au avut un astfel de succes. Echipa a încercat să infuzeze boabe de soia cu celule de carne de animale folosind o metodă similară, dar „schela” celulară a boabelor de soia este mult prea mare, fapt care îi determina pe consumatori să nu poată „simți textura asemănătoare cărnii”.

(P) Povestea salamului de Sibiu și alte tipuri de mezeluri asemănătoare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x