Live acumObservator 16
Prime Time 20:25Poftiţi pe la noi: Poftiţi la Nea Marin!

Acces Direct

LUNI-VINERI | ora 17.00

A învins cancerul, dar nu își poate învinge fostul soț! Ramona a fost bătută sălbatic și jefuită de tatăl copiilor ei: „Singura vină a mea este faptul că mai sunt în viață”

Nu s-a lăsat doborâtă de o boală cumplită, dar se stinge, puţin câte puţin, pe zi ce trece, de dorul copiilor ei. O mamă de 32 de ani ar fi trecut prin momente de groază, când fi vrut să îşi salveze unul dintre copii, din mâinile fostului soţ, acuză ea. Bărbatul, mânat de furie, s-ar fi năpustit asupra femeii şi ar fi lovit-o cu pumnii şi cu picioarele.

„Singura mea vină și vina dumneavoastră este faptul că eu încă mai sunt în viață după lupta cu leucemia. Cel puțin așa consideră fostul meu șoț, Ciprian, care, ieri, după ce am petrecut câteva ore la o pizzerie împreună cu baiatul meu cel mare, David, in momentul când l-am condus acasă la domiciliul tatălui pentru că legea așa a hotărât, Ciprian m-a tras în apartament și m-a bătut, mi-a dat cu pumnii și cu picioare chiar de față cu copilul.

Ba mai mult, îi spunea copilului să aducă cuțitul că el o să mă taie. Urmele le puteți vedea și dumneavoastră. Cu greu am reușit să scap din mâinile lui. Am în imagine doar fața speriată a lui David care își implora tatăl să nu mă omoare”, povestește Ramona.

Femeia s-a dus astăzi la INML și la Poliție pentru a depune plângere penală și a obține un ordin de restricție împotriva bărbatului.

„El chiar mă vrea moartă. Cu leucemia am mai scăpat, dar văd că Ciprian chiar vrea să devină criminalul meu.”

Tânăra diagnosticată cu leucemie căreia soţul i-a furat banii pentru tratament i-a transmis un mesaj tulburător fostului partener

Salvată de la moarte de românii care au donat banii necesari tratamentului pentru leucemie, Ramona Ghineț a revenit în țară și a transmis un mesaj clar bărbatului care a vrut să o ucidă.

„Cu mari emoții, după doi ani de tratament foarte dur, sunt în drum spre România și sper din suflet sa-mi revăd copii. Chiar dacă fostul soț spera că nu o să-i văd”, a fost mesajul tinerei din județul Bacău.

A învins leucemia, dar nu își poate învinge fostul soț

La începutul anului trecut, Ramona Ghineţ a decis să pună punct mariajului cu Ciprian Ghineţ , cu care are doi copii, după ce acesta i-a furat banii donaţi de mii de oameni într-un cont bancar, destinaţi intervenţiei chirurgicale din Franţa. Ulterior, Ciprian Ghineţ i-a returnat banii.

La finele anului trecut, SPYNEWS a dezvăluit, în exclusivitate, că în timp ce soţia lui se afla pe masa de operaţie, „soţul grijuliu” agăţa puştoaice şi susţinea că este divorţat, în speranţa că va ajunge în patul „trufandalelor”.

Cu o zi înainte de operaţia de transplant de măduvă, Ciprian i-a trimis soției sale, Ramona Ghineţ - tânăra mămică diagnosticată cu leucemie, pentru care s-au mobilizat mii de oameni ca să strângă bani pentru intervenţia chirurgicală – un mesaj sinistru, în care îi spunea să îi trimită bijuteriile și telefonul, fiindcă ea oricum nu mai are mult de trăit.

„Vreau să fac publică atitudinea tatălui copiilor mei, pentru că soț nu pot să-l mai numesc. În acelaşi timp, să-mi cer scuze pentru faptul că am încercat timp de 9 ani de zile să ascund un agramat şi să încerc să-mi păstrez familia.

El aseară îmi trimite un mesaj pe care sunt obligată să-l postez şi sper să înțelegeți ce îmi urează înainte de internarea mea de astăzi. Eu înțeleg ce vrea să scrie ca un analfabet, suportându-l atâta timp.

Printre altele îmi spune că mai am 10 zile de trăit şi să fac testament, ca să rămână banii copiilor, să-mi scot cerceii, verigheta şi telefoanele să i le trimit, pentru că el spune că nu o să reuşească transplantul. Eu sunt foarte optimistă şi îmi cer scuze că fac public cum acest analfabet îşi bate joc de limba română”, a scris la momentul respectiv, pe pagina sa Facebook, tânăra diagnosticată cu leucemie.

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Acces direct, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/acces-direct şi este updatat zilnic cu ştiri, ca şi www.spynews.ro, siteul nostru de monden. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/accesdirect, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/AccesDirectAntena.

📺 Vezi emisiunea Acces direct (LIVE si editii integrale) pe AntenaPlay >>>  Intră acum!

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro