Antena Căutare

De ce Alexia Eram a ajuns la terapie. Cu ce afecțiune s-a confruntat concurenta de la America Express

Alexia Eram, concurenta de la America Express - Drumul Soarelui, a ajuns la terapie. Tânăra a vorbit, fără ezitare, despre afecțiunea cu care s-a confuntat în urmă cu câțiva ani.

Alexia Eram, concurenta de la America Express - Drumul Soarelui, a ajuns la terapie | Antena 1

Alexia Eram a cucerit telespectatorii cu frumusețea sa răpitoare și ambiția din cursa de pe Drumul Soarelui. Aceasta s-a decis să participe la America Express, sezonul 6 alături de fratele său, Aris Eram.

Cei doi formează o echipă îndrăgită de public, dar și de colegii de competiție. În ceea ce privește parcursul lor din primele etape ale competiției, tinerii s-au descurcat foarte bine și au făcut față cu brio provocărilor de pe traseu.

Chiar dacă au mai avut parte de certuri și neînțelegeri, Alexia și Aris Eram nu au uitat că se află într-un concurs pe care și-l doresc foarte mult să-l câștige. Concurenții au scos la iveală strategii neașteptate și gesturi uluitoare pentru a merge cât mai departe în cursă.

Citește și: Alexia Eram, apariție ravisantă într-o ținută cu decolteu adânc și cu abdomenul la vedere. Cum a arătat concurenta America Express

Articolul continuă după reclamă

Toți au observat că Alexia Eram este mereu cu zâmbetul pe buze în emisiune, însă are și momente rare în care răbufnește. Deși pare că este puternică, sora lui Aris Eram are o latură sensibilă pe care și-a arătat-o de foarte puține ori la America Express.

De asemenea, concurenta a fost întotdeauna discretă în ceea ce privește viața personală. Așadar, puțini sunt cei care știu faptul că aceasta a ajuns să facă terapie din cauza unei afecțiuni cu care multe persoane se „luptă” în prezent.

Motivul pentru care Alexia Eram a ajuns pe mâinile terapeutului

Alexia Eram a povestit în podcastul Laurei Giurcanu despre problemele emoționale cu care s-a confruntat în ultimii ani. Tânăra a fost foarte sinceră în ceea ce privește stările sale. Astfel, aceasta a făcut declarații care au luat fanii prin surprindere.

Concurenta de la America Express - Drumul Soarelui i-a povestit colegei de competiție că a suferit de anxietate, fapt pentru care a apelat la ajutorul unui specialist. Anxietatea și depresia sunt afecțiuni cu care mulți tinerei se confruntă în ziua de azi, dar despre care le este teamă să vorbească public.

Se pare că Alexia Eram este un bun exemplu pentru cei care au astfel de probleme. Aceasta a avut curajul să ceară ajutorul terapeutului atunci când a observat o schimbare în comportamentul său.

Citește și: Care a fost primul lucru pe care l-a făcut Iulia Albu când s-a întors de la America Express. Ce a spus despre Alexia Eram

„Eu plâng foarte des, plâng aproape în fiecare zi. Ultima oară am plâns acum două zile, pentru că nu mă simțeam bine. Eu așa mă descarc. Cred că toată lumea suferă de anxietate și de stres. Trăim într-o lume haotică, dar fac terapie, oricum, o dată pe săptămână. Cred că mă ajută foarte mult. Am perioade foarte des, că tot ziceam că sunt pozitivă, în interiorul meu nu sunt tot timpul așa de pozitivă. (...).

Fiecare are probleme lui. Nicio problemă nu poate să fie mai mică sau mai mare, pentru mine asta este o problemă mare. (...) Dar nu prea-mi place să-mi port milă. Am făcut terapie prima oară acum vreo 5 ani. M-am oprit, trei ani mai târziu am făcut din nou, câteva luni, iar m-am oprit și acum am reluat de aproape un an, de când a început pandemia”, a mărturisit Alexia Eram în podcastul Laurei Giurcanu, în urmă cu doi ani.

Care sunt numele complete ale fraților Alexia și Aris Eram. Ce prenume pline de semnificație mai au concurenții America ... Iuliana Pepene are un abdomen de fier! Concurenta de la America Express s-a fotografiat la sală și a făcut furori...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x