Antena Căutare

Cristina Ciobănaşu a bifat o premieră în vacanţa din Corfu. ”Au existat câteva plângeri, dar am avut o scuză!”

Cea mai aşteptată perioadă din an, cea a vacanţelor, a venit şi pentru actorii din distribuţia serialului Adela, ce va avea premiera joi, 19 august, de la ora 20.30, la Antena 1!

Galerie
Cea mai aşteptată perioadă din an, cea a vacanţelor, a venit şi pentru actorii din distribuţia serialului Adela, ce va avea premiera joi, 19 august, de la ora 20.30, la Antena 1! | Antena 1

Cristina Ciobănaşu, interpreta Liviei Drăghici, a ales ca destinaţie pentru prima parte a vacanţei Corfu, unde a bifat şi o premieră, pentru ca la final să se bucure de câteva zile alături de prieteni, în Cipru.

Cu ce povești s-a întors Cristina Ciobănașu din vacanță

”Vara asta am reuşit să plec trei săptămâni în Corfu, o destinație superbă pe care nu o vizitasem până acum și care m-a impresionat cu niște apusuri de vis.

Pot spune ca laitmotivele acestei vacanţe au fost apusurile și leneveala, pentru că asta mi-am şi dorit: să zac la soare, să mă odihnesc şi să vizitez câteva locuri de pe insulă, iar faptul că m-am și bronzat a fost un bonus, mai ales că eu și bronzată tot Albă ca Zăpada rămân.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Alecsandru Dunaev s-a relaxat în Transilvania înainte de a reveni la filmările Adela.„Sunt pregătit de o perioadă încărcată"

Altfel, am fost foarte mândră de mine că am condus pentru prima dată în afara țării și tot o premieră a fost şi faptul că am condus o maşină închiriată. Au existat câteva plângeri de pe bancheta din spate, cum că n-am grijă la denivelări dar… am avut scuza că insula nu avea nişte drumuri foarte recent asfaltate, aşa că nu m-am simţit ofensată”, a povestit amuzată Criss.

Cu cine a mers Cristina Ciobănașu în vacanță în Cipru

La întoarcerea din Corfu, actriţa a mers în vizită la părinţi, în Botoşani, alături de fratele ei, iar la final a ales să se bucure de o mini-vacanţă în Cipru, alături de o gaşcă de prieteni. ”A fost foarte frumos, m-am relaxat, acum sunt pregătită să reîncepem filmările pentru Adela, serial ce îl puteţi urmări începând din 19 august, la Antena 1!”, a mai completat aceasta.

Citește și: Mara Oprea, vacanţă în Grecia înainte de revenirea pe platoul de filmare Adela

Telespectatorii vor putea urmări continuarea poveştii ce se bucură de o echipã de producţie cu o vastã experienţã în lumea serialului, dar şi de o distribuţie de excepţie. Anca Sigartău, Marian Râlea, Carmen Ionescu, Mihai Călin, Andreea Ibacka, Anca Androne, Bogdan Talaşman, Cristina Ciobănaşu, Vlad Vîlciu, Maria Buză, Gelu Niţu, Marius Rizea, Nuami Dinescu, Dominique Lăcătuş, Elena Mogîldea, Ioana Ginghină, Răzvan Fodor, Mircea Gheorghiu, Doru Ana, Romeo Visca, Alina Florescu, Vlad Gherman, Tatiana Şelaru, Răzvan „Krem” Alexe, Ştefana Darzeu, Teodora Păcurar, dar şi protagoniştii Mara Oprea, Oana Moşneagu şi Alecsandru Dunaev vor putea fi urmăriţi începând de joi, 19 august, de la ora 20.30, la Antena 1, în cel de-al doilea sezon al serialului Adela.

Alecsandru Dunaev s-a relaxat în Transilvania înainte de a reveni la filmările Adela.„Sunt pregătit de o perioadă încărc...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele româneşti!
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o mulțime de reacții
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Captain Daz. Cum a ajuns un australian cu suflet de român să facă milioane de oameni să râdă de copilăria lor
Captain Daz. Cum a ajuns un australian cu suflet de român să facă milioane de oameni să râdă de copilăria lor Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Comuna din România care oferă gratuit panouri fotovoltaice. Ce condiții trebuie îndeplinite
Comuna din România care oferă gratuit panouri fotovoltaice. Ce condiții trebuie îndeplinite Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x