Antena Căutare

Burlacul 17 iunie 2021. Reacțiile Simonei Bălăceanu și Malinkăi Zina după ce Andi Constantin a plecat fără ele în Cappadocia

La finalul Ceremoniei Trandafirului din episodul 14, Andi Constantin a lansat o invitație către Ana Bene, Alexandra Mucea și Melissa Azak. Burlacul și-a dorit să viziteze Cappadocia alături de ele, spre încântarea acestora și dezamăgirea Simonei Bălăceanu, respectiv a Malinkăi Zina.

Galerie
Andi Constantin a plecat în Cappadocia cu doar treie fete, spre dezamăgirea Simonei Bălăceanu, respectiv a Malinkăi Zina | Antena 1

Dacă cele invitate au fost fericite și nerăbdătoare să plece în noua aventură, nu la fel de vesele s-au arătat Simona și Malinka, care au rămas singure în vila din Turcia.

Inițial, cele doua au încercat să-și mascheze tristețea, însă odată ajunge în camerele lor și realizând ce poate însemna noua decizie a lui Andi Constantin, nu și-au mai ascuns temerile.

”Mi-am dorit să merg de mult timp. Mă simt prost, mă oftic. Mă răscolește, mă oftică faptul că el le-a ales pe ele. Acum mă încearcă o grămadă de stări, e ca un carusel.”, a spus Simona Malinka la testimoniale.

Nici Malinka nu a părut să se simtă mai bine, deși nu a încercat să pară fericită pentru Ana Bene, Alexandra Mucea și Melissa Azak, precum Simona.

Articolul continuă după reclamă

”Am fost tristă, îmi doream foarte mult să fi fost printre ele. Îmi doream foarte mult să ajung în Capadochia și, dacă eram acolo și cu Andi, și date... era wow, vis.”, a afirmat și Malinka.

După ce ”rivalele” lor au plecat spre vacanța mult dorită, alături de Andi, Simona a încercat să glumească: ”Ne luăm amândouă city break.”

”Arătați așa de triste”, a remarcat Alexandra Mucea la plecare. Simona Bălăceanu și Malinka Zina nu au răspuns, însă prima a remarcat că vor avea timp să reflecteze la greșelile făcute în relaționarea cu Burlacul Andi Constantin.

De ce a plecat Andi Constantin cu doar trei fete în vacanță

Burlacul a dezvăluit motivul pentru care a ales doar trei fete care să-l însoțească în vacanța din Cappadocia.

”Am invitat trei fete în Cappadocia pentru că, până acum, de fiecare dată aveam trei date și cu cele trei fete voi avea trei single date-uri. Nu mai fac group-date-uri, nu cred că mai are rost. A avut rostul lui la început, acum e cazul să-l lăsăm la vatră.”, a explicat Andi Constantin.”Am invitat trei fete în Cappadocia pentru că, până acum, de fiecare dată aveam trei date și cu cele trei fete voi avea trei single date-uri. Nu mai fac group-date-uri, nu cred că mai are rost. A avut rostul lui la început, acum e cazul să-l lăsăm la vatră.”, a explicat Andi Constantin.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare joi, de la ora 23:00, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Joi, de la ora 20.00, vezi Burlacul in avans pe AntenaPLAY.ro

Andi Constantin, despre dezamăgirea din viața amoroasă. De ce a refuzat mult timp să se căsătorească și să-și întemeieze... Burlacul 17 iunie 2021. Andi Constantin vorbește deschis despre lipsurile relației cu Ana Bene...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x