Rețetă de friptură din coaste de vițel cu salată de fasole roșie și salată verde - Reţeta lui Vlăduţ
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza a pregătit astăzi o simplă și delicioasă rețetă de friptură din coaste de vițel cu salată de fasole roșie și salată verde.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 16 Martie 2020, 12:38 | Actualizat: Luni, 16 Martie 2020, 12:53Rețeta de friptură din coaste de vițel cu salată de fasole roșie și salată verde este alceva decât ne-am obișnuit preparând clasicele rețete de fasole cu afumătură.
Ingrediente pentru Rețeta de friptură din coaste de vițel cu salată de fasole:
- 1 conservă de fasole roșie
- ceapă roșie
- brânză
- coaste de vițel
- salată verde
- sare și piper
- ulei de măsline
- zeamă de lămâie
- puțină miere, opțional
Mod de preparare pentru Rețeta de friptură din coaste de vițel cu salată de fasole
Mai întâi ne ocupăm de coastele de vițel pe care le asezonăm cu sare și piper, le stropim bine cu ulei și le dăm la cuptor, la temperatură medie, mai întâi acoperite, până se pătrund, apoi descoperite pentru a se rumeni frumos. Spre final, sau chiar după stingerea focului, le putem glazura cu puțină miere.
Tot din bucătăria lui Vlăduț mai puteți opta și pentru Rețeta Friptură de vițel cu leuștean!
Fasolea roșie se scurge de lichidul din conservă, se clătește bine cu apă rece și se amestecă cu ceapa roșie, tocată solzișori.
Se prepară un dressing din ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper și cu acesta se asezonează fasolea roșie. Salata de fasole roșie cu ceapă se lasă la odihnit, la rece, într-un vas acoperit, pentru cel puțin 30 de minute, timp în care se întrepătrund gusturile.
Pe aceeași temăCoastele de vițel bine rumenite se servesc cu salata de fasole verde, dar și salată verde, simplă, pentru un plus de prospețime.
Spor și poftă bună!