O rețetă de desert cu care n-ai cum să nu impresionezi orice musafir: Rețeta Lava cake sau Vulcan de ciocolată
Un desert spectaculos și foarte delicios, pe care îl adoră orice pofticios: Lava cake sau Vulcan de ciocolată.
Autor: Maria Udrea Publicat: Marti, 29 Octombrie 2019, 20:22 | Actualizat: Miercuri, 31 Martie 2021, 15:43Un desert foarte apreciat mai ales dacă este preparat perfect, așa încât ciocolata să rămână cursive în interior, iar exteriorul să fie sufficient de rumenit.
Iar concurenta Georgiana Spânu, o cântăreață de muzică populară, chiar l-a preparat perfect!
Ce ne trebuie pentru Rețeta Lava cake sau Vulcan de ciocolată:
- 160 g ciocolată amăruie
- 75 g unt
- 70 g zahăr pudră
- 30 g făină
- 2 ouă
- 2 gălbenușuri
- 1 esență de vanilie
- un praf sare
- fructe de pădure
Mod de preparare pentru rețeta Lava cake sau Vulcan de ciocolată
Ciocolata și untul se pun la topit la bain marie, amestecând până se omogenizează.
Se ia vasul din baia cu apă și se adaugă ouăle, zahărul, esența de vanilie, praful de sare și făina. Se amestecă până se obține o pastă cremoasă.
Compoziția obținută se toarnă in 4 forme care au fost unse cu unt și presărate cu puțin zahăr. Se pun pentru 10 minute la cuptorul preîncălzit, la 200 de grade.
Lava cake se poate servi cu fructi de pădure.