Un altfel de Creme Brulle. Un desert simplu și delicios!
Dacă vreți un desert rapid, gustos și de efect, această rețetă de Creme Brulee, vă poate fi de folos!
Publicat: Marti, 24 Aprilie 2018, 20:32 | Actualizat: Marti, 16 Martie 2021, 23:17Dacă vreți un desert rapid, gustos și de efect, această rețetă de Creme Brulee, vă poate fi de folos!
Ingrediente pentru Creme Brulee
- 5 ouă
- 170 g zahăr tos
- 10 g zahăr vanilat
- 450 ml frișcă lichidă
- 200 ml lapte
- 20 g amidon alimentar
- 200 g ciocolată de menaj
- 50 g sos de zmeură
- 100 g zmeură proaspătă
- 1 lămâie
- 150 g făină
- 100 g nucă de cocos
Mod de preparare Creme Brulee
Se separă albușurile de gălbenușuri.
Gălbenușurile se amestecă cu 70 g de zahăr, până devin spumoase.
Se pun într-un vas, pe foc, laptele împreună cu frișca lichidă, la foc mediu, dar nu se lasă să atingă punctul de fierbere, ci doar să fie caldă compoziția.
Se amestecă puțin din compoziție cu crema de gălbenușuri, pentru a ajunge la aceeași temperatură,apoi se amestecă cu restul și se omogenizează.
Se toarnă în vase ramekin, care se așază într-o tavă cu puțină apă și se dau la cuptor.
Dupa 35 de minute se scot, se lasă să se tempereze și se introduc la congelator până la montare.
Între timp se pregătește crunch-ul de ciocolată prin topirea ciocolate de menaj pe baie de abur, apoi ciocolata caldă se toarnă într-un cornet de hârtie și se formează crunch-ul.
Din albușuri se prepară un pandișpan cu nucă de cocos.
Se bat albușurile cu 100 gde zahăr, se adaugă coaja rasă de lămâie, zeama de lămâie, făina și nuca de cocos.
Se toarnă compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt și se coace timp de 10 minute, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.
După răcire se decupează discuri din pandișpan.
Asamblare preparat.
Se așază vasele ramekin cu creme brulee în farfurii și se glazurează cu ajutorul unei lămpi.
Apoi se așază zmeura, crunchul de ciocolată, discuri de pandișpan și sos de zmeură.