Antena Căutare

Cosmin Natanticu, la iUmor: „Avem toate ingredientele pentru un sezon extraordinar!”

Cel de-al 16-lea sezon iUmor – Alege comedia va avea premiera duminică, 18 februarie, de la 21:00, la Antena 1 şi în AntenaPLAY și va aduce în fața celor patru jurați și a telespectatorilor numere de umor din toate colțurile lumii, dar și numeroase surprize, printre care bonusuri atractive și alegerea unui Președinte iUmor.

Galerie
Noul sezon iUmor vine cu o premieră | Antena 1

Şi de această dată, Cosmin Natanticu va porni în căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului, alături de Delia, Bordea și Cheloo, în vreme ce Emi și Cuza vor fi alături de participanți, în culisele show-ului de umor.

Cosmin Natanticu, la iUmor: „Avem toate ingredientele pentru un sezon extraordinar!”

„Noul sezon iUmor vine cu o premieră, se va alege un Președinte al emisiunii, deja ne-am depus candidatura: trebuie să venim cu tot felul de argumente, eu, Delia, Bordea și Cheloo, de ce fiecare ar fi cel mai potrivit, iar telespectatorii trebuie să voteze.

Până la acest moment, am descoperit concurenți senzaţionali din toate categoriile, de la oameni din teatru și tik tok-eri, până la stand-upperi internaționali, așa că se anunță un sezon plin de diversitate. Avem toate ingredientele pentru un sezon extraordinar!” dezvăluie Cosmin Natanticu.

Articolul continuă după reclamă

Întrebat ce l-ar mai putea surprinde la un astfel de show, ajuns deja la al 16-lea sezon, Cătălin Bordea a mărturisit: „Delia împărţind mâncarea cu noi sau Cheloo îmbrăcat intr-o ţinută colorată, asta chiar nu s-a întâmplat până acum. Dar nu mai spun ce m-ar putea surprinde, pentru că mă tem că într-adevăr s-ar putea întâmpla.

Până la acest moment, am cunoscut foarte mulți concurenți incisivi, cu mult tupeu, iar ăsta e un super plus pentru emisiunea noastră!”

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 18 februarie, de la 21:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile!

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a „liniorilor” din galeriile Metrorex
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a... Jurnalul
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă Kudika
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug Redactia.ro
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x