Finala iUmor 2021. Stevo Joslin, momentul de umor de la distanță. Cum s-a descurcat concurentul american
Stevo Joslin nu a reușit să intre în România, din cauza faptului că a petrecut mai mult de 90 de zile în afara Americii, iar momentul său de finală a fost transmis prin videocall.
Publicat: Duminica, 26 Decembrie 2021, 23:31 | Actualizat: Duminica, 26 Decembrie 2021, 23:31Stevo Joslin, concurentul american care a făcut show la audiții și a câștigat un loc în finala sezonului, nu a reușit să mai intre la noi în țară, deși a ajuns pe aeroportul din România alături de mama lui. Astfel că, a trebuit să-și prezinte numărul de stand-up prin apel video.
Stevo Joslin, numărul de stand-up comedy din finala iUmor 2021 pe care l-a prezentat printr-un apel video
Stevo Joslin a reușit să creeze un moment plin de umor în finala sezonului 11 din iUmor, chiar dacă acesta a fost prezentat printr-un apel video, din Paris. Concurentul a făcut glume despre experiențele sale din Thailanda, acolo unde a mers alături de soția lui, iar jurații s-au amuzat copios.
„Bună tuturor, numele meu e Stevo. Eu și tatăl meu avem același nume, Steven. Și tatăl meu e Steve și eu sunt Steve-O. I-am zis mamei că dacă vine în România cu mine o să spun o glumă despre ea. Pun pariu că regretă asta. Am crezut că dacă îmi las părul să crească aș arăta ca un rockstar, dar am arătat ca Matt Damon.
Prima oară când m-am mutat cu iubita mea, am stat și în China, dar menstruația nu ni s-a sincronizat niciodată. Am călătorit în România și îmi cer scuze dacă am zis greșit vreun oraș. Călătoresc mult, fac glume”, au fost câteva dintre glumele pe care concurentul le-a făcut de la distanță.
Pe aceeași temăJurizarea lui Stevo Joslin din Fainala iUmor 2021, 26 decembrie
„Bravo, Stevo”, i-a spus Delia când a finalizat acesta numărul.
„Vreau să te salut pe tine și pe mama ta. Îmi pare bine de cunoștință. Pare să fi fost greu să faceți asta în fața unei camere. Chiar sper ca acesta să nu fie viitorul. Este foarte clar că faci asta ca un profesionist”, spune Mihai Bendeac.
„A fost o plăcere pentru toți. E greu să faci asta fără audiență”, mai spune Delia.
„Am să vorbesc în română. Nu vreau să înțelegi nimic din ce spun. Cu toate că nu prea am înțeles tot, o să votez după ce am înțeles”, spune Cheloo.
Acesta a primit 3 voturi de DA (Like), astfel că el poate intra la votul publicului.
Cum se alege câștigătorul iUmor 2021
În Finală vor participa cei 11 câștigători ai celor 11 ediții de Audiții, precum și câștigătorul semifinalei.
Juriul va vota tot prin intermediul tabletelor electronice, având aceleași două opțiuni de LIKE sau DISLIKE. Doar concurenții care vor obține 3 LIKE-uri în urma prestației vor intra la votul publicului. În caz contrar, sunt eliminați.
Publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 (douăzeci) de minute (“VOTUL COMUN”) pentru a decide marele câștigător. Numărul voturilor exprimate de public va fi prezentat de către Producători conform datelor comunicate de operatorul de vot selectat. Dintre toți concurenții care obțin 3 LIKE-uri, prin SMS la 1313 se va decide marele câștigător.