Mireasa 2021, sezon 4. Ela și Petrică și-au spus ”Te iubesc”. Reacția doamnei Ioana
Doamna Ioana e hotărâtă să nu o accepte pe Ela în familia ei. Totuși, Petrică luptă pentru iubita sa de la Mireasa sezon 4.
Publicat: Sambata, 06 Noiembrie 2021, 13:52 | Actualizat: Sambata, 06 Noiembrie 2021, 15:00”Uită-te ce bine ne stă împreună. O să vezi ce viitor frumos o să avem împreună”, a zis Petrică în timp ce Ela își refăcea machiajul după ce a plâns.
”Eu o plac și o iubesc”, a mai spus el când mama sa plângea și dorea să o asigure că are gânduri serioase cu iubita lui.
”Mi se pare că Ela îl ține sub papuc pe Petrică. Trebuia să-l lași pe el să citească. Văd că e mai... joacă un rol mai altfel ca el”, a zis doamna Ioana.
Ela și Petrică și-au spus că se iubesc
După momentele tensionate cu doamna Ioana, Ela și Petrică au ieșit pe terasă. Acolo și-au mărturisit sentimentele.
”Nu vreau să las pe nimeni să-mi fure fericirea.”, a zis Ela.
Petrică a încercat să o consoleze pe iubita lui: ”Asta e crucea pe care trebuie să o ducem”.
Pe aceeași temă”Mă gândesc așa, cum ar fi fost să fie bine. Câteodată mă simt neputincioasă când aud vorbe care dor. Câteodată am și eu nevoie să fiu luată în brațe, să mă simt iubită.”, a zis Ela.
”Te iubesc eu”, a replicat Petrică.
Ela l-a luat în brațe și au stat câteva clipe îmbrățișați. ”Așteptam momentul potrivit. Ne facem noi momentul potrivit în mintea noastră. Nu e același ca în realitate”, a mai spus el. ”Și eu te iubesc, din tot sufletul”, a spus Ela.