Antena Căutare

Ștefan de la Mireasa sezon 9, schimbare surprinzătoare de look. Cum s-a afișat finalistul în mediul online, alături de Maria

Ștefan de la Mireasa sezon 9 și-a făcut o schimbare de look, la scurt timp după încheirea show-ului matrimonial. Cum arată soțul Mariei acum.

Galerie
Ștefan de la Mireasa sezon 9 și-a făcut o schimbare de look. Cum arată soțul Mariei acum. | Antena 1

Maria și Ștefan sunt foarte activi în mediul online după încheierea show-ului matrimonial. Tinerii însurăței își țin la curent urmăritorii cu fiecare pas pe care îl fac. Astfel imediat după ce au spus „Da” în Finala Mireasa sezon 9, aceștia au mers acasă la Ștefan, unde au organizat o super petrecere.

La scurt timp, cuplul a plecat în vizită și la Slatina, unde tânăra și-a revăzut rudele și prietenii. Acum, din imaginile postate pe rețelele sociale, pare că Maria și Ștefan au ales să petreacă și puțin timp singuri

„Doar noi 2, într-un final”, a scris Ștefan într-un Instastory.

Citește și: Mireasa: Confesiuni cu Maria și Ștefan. Unde pleacă în luna de miere, ce strategie a avut băiatul și cu ce colegi țin legătura

Articolul continuă după reclamă

Ștefan de la Mireasa sezon 9 și-a făcut o schimbare de look. Cum arată soțul Mariei acum

De asemenea, într-o altă imagine postată pe Instagram de Maria, aceasta a dezăluit noul look al soțului ei. Finalistul Mireasa sezon 9 a renuțat la barbă și acum arată complet diferit.

În videoclipul surt din mediul online, cei doi proaspeți însurăței se privesc și ochi și se sărută scurt. În plus, Maria pare extrem de încântată de schimbare fresh pe care și-a făcut-o soțul ei.

Pe funal, tânăra a ales să pună piesa „Cel mai bun om de pe Pământ”, a Elenei Gheorghe, ca o declarație de dragoste pentru partenerul ei.

Maria și Ștefan s-au căsătorit în Finala Mireasa sezon 9

Maria și Ștefan au spus „Da” în fața primarului și au devenit familia Sandu, în finala sezonului 9 Mireasa, de pe 12 iulie 2024.

Maria a strălucit în rochia de mireasă aleasă, iar Ștefan nu s-a lăsat mai prejos, în cosumul său alb.

Citește și: Mireasa, sezon 9. Ce au spus Maria și Ștefan după ce au ieșit pe locul 2 în Finală. Imagini cu petrecerea de la Măgureni

Maria: Omul meu bun, ești bărbatul pe care știam că-l am undeva în lumea asta și abia așteptam să-l întâlnesc! Promit că o să-ți fac acei 3 copii pe care îi dorim. Îți iubesc caracterul, zâmbetul, calmitatea! Ești toul pentur mine!â

Ștefan: Dragostea mea, tu devii familia mea! Îmi doresc să avem cei mai frumoși copii! Te iubesc pentru nebunia ta, pentru personalitatea ta puternică de care ai dat dovadă în fiecare zi!

Mireasa, sezon 6. Cum arată viața Gabrielei Pițigoiu în prezent. Ce spune fosta concurentă: „Am parte de liniște suflete... Mireasa: Confesiuni cu Elena și Valentin. De ce nu s-au mutat împreună și ce spun familiile despre relația lor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în America
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28 august 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x