Ce se întâmplă cu Instagram? Conturile mai multor utilizatori au fost șterse
Utilizatorii aplicației Instagram au semnalat luni, 31 octombrie, o eroare a cunoscutei platforme de socializare care se află sub patronajul companiei Meta, dezvăluind că s-au trezit cu conturile șterse sau suspendate.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 31 Octombrie 2022, 18:42 | Actualizat: Luni, 31 Octombrie 2022, 19:10Milioane de utilizatori din întreaga lume au raportat o eroare cu care s-a confruntat platforma Instagram în ziua de luni, 31 octombrie. Se pare că aplicația a căzut, iar internauții nu și-au mai putut accesa conturile, apărându-le mai multe notificări neobișnuite.
Unii dintre aceștia s-au temut că le-au fost șterse conturile, în timp ce alți utilizatori au fost informați că au conturile suspendate și, prin urmare, nu le pot folosi.
Instagram s-a confruntat cu o eroare. Milioane de conturi au fost suspendate
Pe măsură ce s-a semnalat problema pentru tot mai mulți internauți, a venit o informare oficială și din partea companiei Meta. Situația a fost raportată și pe DownDetector, o platformă care prezintă în timp real problemele și întreruperile pentru diverse servicii.
Pe aceeași temăCelor mai mulți utitlizatori ai aplicației Instagram e le-a apărut mesajul „contul tău a fost suspendat pe data de 31 octombrie 2022”. Se pare că cele mai multe probleme au apărut în rândul utilizatorilor de iPhone, care au reclamat că aplicația s-a blocat pe smartphone-urile lor și a devenit inutilizabilă.
Platforma a confirmat problema pe Twitter: „Suntem conștienți că unii dintre voi întâmpină probleme la accesarea contului Instagram. Ne ocupăm de acest lucru și ne cerem scuze pentru neplăcerile create”.
Utilizatorii de Instagram au pierdut și urmăritori, în urma suspendărilor. Conturile ar urma să revină la normal
Suspendările conturilor au făcut, de asemenea, și ca numărul urmăritorilor conturilor neafectate să scadă, un lucru care din nou a stârnit îngrijorare. Compania Meta a anunțat că a reușit să acceseze unele conturi „suspendate” anterior, iar rapoartele semnalate de DownDetector par să scadă.
Pe aceeași temăÎn România, cele mai multe probleme au fost raportate pe DownDetector în jurul orei 16:20. Pentru utilizatorii din țara noastră, mai multe conturi au revenit la normal abia la ora 18:00, ira României.
Vedetele cu milioane de urmăritori au avut cel mai mult „de suferit” însă. În urma conturilor suspendate, aceștia au pierdut un număr dramatic de follwers. Spre exemplu, în orei 16:15, ora României, contul de Instagram al lui Cristiano Ronaldo pierduse în jur de 3 milioane de urmăritori, față de cei 493 de milioane pe care îi avea în urmă cu doar o zi.