A aflat că este infectată cu noul coronavirus chiar de la președintele țării. Ea a fost „cazul 1”: „Eram confuză, tristă. Numele meu era peste tot”
Era internată în spital de câteva zile, așteptând rezultatul testului pentru COVID-19. Răspunsul a venit, dar nu din partea medicilor sau asistentelor. Tânăra a aflat de la președintele țării că este primul caz de coronavirus din țara ei. Ce a urmat a fost mai greu de suportat decât boala.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 07 Mai 2020, 10:09 | Actualizat: Joi, 07 Mai 2020, 10:10- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Sita Syasutami, o tânără din Indonezia, era internată în spital, cu mama ei. Ambele fuseseră testate pentru COVID-19 și așteptau rezultatul.
În timp ce urmărea o conferință de presă a președintelui țării, Sita a înghețat. Și-a dat seama că primul om din stat anunțase, în direct, la TV că ea era confirmată cu noul coronavirus.
Joko Widodo, președintele Indoneziei, nu i-a dezvăluit numele, însă nu a omis niciun alt detaliu: vârstă, simptome, istoric medical, cei cu care avusese contact în ultimele zile și spitalul în care era internată. Nu avea cum să se facă nicio confuzie.
Citește și:
Sperând, totuși, să nu fie vorba despre ea, Sita i-a întrebat pe câțiva angajați ai spitalului dacă în spitalul din Jakarta mai erau şi alte persoane infectate cu noul coronavirus.
Răspunsul? Nu. Doar ea și mama ei.
„Eram confuză, furioasă, tristă. Nu ştiam ce să fac, pentru că ştirea era în toată presa”, a declarat Sita Tyasutami pentru BBC.
Câteva ore mai târziu, numele ei a apărut în presă. Sita a ajuns să fie imaginea pandemiei de coronavirus în Indonezia. Ea era „Cazul 1”.
Citește și:
Nu a primi empatie din partea publicului, ci ură. A fost atacată pe toate rețelele sociale, oamenii considerând-o principala vinovată pentru situaţia din ţară.
Într-un interviu acordat BBC, tânăra, dansatoare de meserie, a dezvăluit că a fost infectată cu COVID-19 la un eveniment la care a participat şi o femeie din Japonia.
Sita a cerut să fie testată imediat după ce a observat apariția primelor simptome.
Până în acest moment, în Indonezia au fost raportate 12.000 de cazuri şi aproape 900 de morţi.