Mistere neelucidate ale lumii: Ciuma Dansului din 1518, cea mai bizară epidemie din istorie

Mania dansului, cunoscută şi sub numele de ciuma dansului sau choreomania, a fost un fenomen bizar care a avut loc în principal în Europa continentală între secolele XIV şi XVII. Grupuri de oameni începeau să danseze haotic, incontrolabil, până când se prăbuşeau de epuizare și mureau.

• Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite începe din 17 noiembrie, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Caracteristicile acestei ciume

În urma studierii unor diferite surse de origine medievală, s-a putut observa un anumit tipar: Majoritatea epidemiilor de dans s-au caracterizat prin manifestări colective, în grupuri ce variau ca număr, de la zeci până la sute de oameni, care cântau, șipau și râdeau frenetic.

O mare parte din cei ce participau la astfel de manifestări erau de cele mai multe ori străini zonelor respective de desfășurare, izbucnind adeseori în timpul unor pelerinaje și atrăgând chiar o parte din localnici.

Dansurile erau condamnate de către clericii vremii pentru modul haotic și sălbatic în care aceștia de desfășurau: renunțau la articolele vestimentare, făceau gesturi obscene și desfășurau acte sexuale, toate puse pe seama acțiunilor malefice ale Satanei.

S-a reușit identificarea unor simptome medicale precise, precum convulsii, dureri de piept, hiperventilație, halucinații și atacuri de epilepsie.Orele continue de dans induceau participanților o stare de extaz care mai apoi era urmată de leșinul sau chiar moartea acestora.

Cele mai importante epidemii de dans

Prima consemnare a unei astfel de epidemii a avut loc undeva prin secolulul VII. O relatare din 1021 spune cum 12 țări din Germania de astăzi au dansat cu lunile în jurul unei biserici, după ce au fost blestemați de preot să se lamenteze pentru un an întreg, din cauză că au îndrăznit să înterupă slujba de Crăciun. 4 dintre cei 12 șărani au murit, fiind opriți doar cu ajutorul a doi epscopi și a rugăciunilor localnicilor.

Mai târziu, undeva prin anul 1278, un grup de 200 de oameni a dansat pe podul care trecea râul Meuse, cauzând prăbușirea sa și moartea multora dintre acei dansatori. Un secol mai târziu, în 1374, a avut loc cea mai amplă epidemie de acest gen, căpătând numele boala Sfântului Ioan, deoarece a avut loc în preajma sărbătorii acestuia. Astfel, în Aix-la-Chapelles s-au adunat mulțimii de oameni din afara orașului, conduși de o anumită iluzie. Aceștia dansau într-o manieră haotică, unii find sub efectul unor halucinații și care, într-un final, leșinau din cauza extenuării.

În anii următori epidemiile s-au extins în afara spațiului german, fiind menționate și în Franța, Luxemburg, Olanda și Belgia. Preoții și clericii au recurs la slujbe de exorcizare pentru tratarea bolnavilor, care se credea că erau posedați.

Oamenii de rând încercau să potolească bolnavii care deveneau violenți aplicându-le lovituri puternice în abdomen, însă, de multe ori, dansatorilor le plăceau să fie loviți. S-a încercat și aducerea muzicienilor să-i acompanieze pe bolnavi, dar această metodă atrăgea și mai mulți participanți la dansuri, înrăutățind situația.

Ciuma Dansului din 1518: Frau Troffea

În luna iulie a anului 1518, în Strasbourg, în mod inexplicabil, Frau Troffea începe brusc să danseze, sub ochii umiți ai tuturor localnicilor. Strasbourg a fost scena acestui eveniment plin de mister. Femeia a ieșit din casă în pași de dans pe stradă, iar pe fața ei nu se putea citi nicio expresie de încântare sau extaz. Deși nu exista nicio muzică după care să se ghideze, Frau Troffea părea incapabilă să-și înfâneze acest instinct sălbatic. Timp de o săptămână a dansat aceasta, într-o frenezie solitară.

Dar, cazul nu a mai rămas unul izolat pentru mult timp. După aproape o săptămână, alți 30 de oameni au fost cuprinși de această psihoză. Nebunia a atins cote maxime în momentul în care într-o lună s-au strâns peste 400 de cetățeni ai Strasbourg-ului, în special femei, cuprinse de mania dansului; obicei regăsit și în ritualurile bacantelor lui Dionysus, zeul vinului, al freneziei și nebuniei.

Majoritatea celor ce au participat la această manifestare au început să leșine după câteva zile, principalele motive fiind: extenuarea și atacurile de cord.

Îngrijorați de acest eveniment, nobilii locali au cerut părerea clericilor și savanților pentru a afla cauza acestor manifestări bizare. Aflând că boala ar fi fost cauzată de „sânge fierbinte”, autoritățile au hotărât să îi lase pe oameni să danseze zi și noapte, sperând că vor obosi într-un final și se vor opri.

Piața centrală a orașului a fost eliberată și o scenă de lemn a fost construită în mijlocul ei pentru a facilita desfășurarea dansurilor. Autoritățile au hotărât să angajeze până și muzicieni, sperând că îi ajută pe dansatori.

Suferinzii acestei boli din orașul Strasbourg plecau în pelerinaj la moaștele Sfântului Vitus, zvonurile spunând că ele aveau puterea miraculoasă de a trata această boală. Astfel, Sfântul Vitus a devenit, pe lângă Sfântul Ioan Botezătorul, patronul suferinzilor dansatori.

În secolul XVII, profesorul de medicină Gregor Horst observa un eveniment ce avea loc în fiecare an la capela Sfântului Vitus din Drefelhausen:„În fiecare an, de ziua Sfântului Vitus, femeile care vin în pelerinaj dansează zi și noapte până sunt cuprinse de extaz și leșină. Ele se reîntorc apoi la viețile lor obișnuite pentru a relua anul următor obiceiul.”

Explicații

Motivele pentru care acest fenomen a existat stau la baza graniței dintre domeniul medico-psihologic și cei sociologic. Analizând în amănunt perioadele de desfășurare ale acestei epidemii, cercetătorii au constatat că s-a propagat în perioade intense de foamete și sărăcie în cadrul țărănimii.

Foametea, sănătatea șubredă și stresul psihologic care afectau populația de rând le-ar fi produs instabilitate psihică, făcându-i să izbucnească în crize de dans, de cele mai multe ori violente.

Foametea pe care țăraniie rau obligați să o îndure, i-ar fi obligat să apeleze la consumarea cerealelor stricate, infectate de ciuperci, care la rândul lor îi afectau pe consumatori, cauzând halucinații.

Alte ipoteze, ce nu țin de domeniul științelor, explică fenomenul prin prisma unor ceremonii organizate de culte religioase secrete. Deși în acele vremuri eretismul era o delict pedepsit cu moartea, se crede că aceste ceremonii de inspiraâie păgână și-ar fi păstrat fațada de "ciumă a dansului" pentru a evita acțiunile represive ale bisericii catolice.

O altă posibilă explicație pentru acest fenomen are legătură cu agricultura. Cercetătorii au avansat teoria că cetățenii din Strasbourg sufereau de o intoxicație cronică, denumită ergotism. Ergotismul este cauzat de alcaloizii din planta numită cornul secarei (din care a fost sintetizat LSD-ul) și afectează mase mari de oameni.