Antena Căutare

Modele de ouă roșii pentru masa de Paște. Ouăle cu mesaje, vedetele anului 2019

Modele de ouă roșii pentru masa de Paște. Ouăle cu mesaj și flori, vedete anului 2019. Pentru că sărbătoarea Paștelui 2019 nu e completă fără tradiționalele ouă roșii sau colorate, iată mai multe sfaturi utile despre alegerea tipurilor de ouă și a vopselei ce o poți utiliza în acest sens

Galerie
Paste 2019 | pexels.com

Modele de ouă roșii pentru masa de Paște. Ouăle cu mesaj și flori, vedete anului 2019. Pentru că sărbătoarea Paștelui 2019 nu e completă fără tradiționalele ouă roșii sau colorate, iată mai multe sfaturi utile despre alegerea tipurilor de ouă și a vopselei ce o poți utiliza în acest sens

Mai sunt doar câteva zile până la marea sărbătoare a Paștelui și deja începem să ne gândim la pregătiri, curățenia de Paște, ce mâncăruri vom găti, cum vom vopsi ouăle și ce prăjituri delicioase vom prepara pentru cei dragi. Având în vedere că ouăle vor fi piesa de rezistență pe masa de Paște, trebuie să acorzi atenție deosebită decorării lor.

Dacă în fiecare an până acum le-ai vopsit simplu în roșu, ar fi timpul să faci o schimbare. Primăvara ar trebui să te inspire să alegi culori pastelate și modele inedite. Toți musafirii tăi invitați la masa de Paște vor fi surprinși de skill-urile și creativitatea ta.

Iată câteva idei pe care le poți utiliza anul acesta de Paște. Însă, înainte de a începe treaba, îți recomandăm să exersezi pe 1-2 ouă, pentru a te asigura că vor ieși bine.

Articolul continuă după reclamă

Masa de Paște - Ouă cu dantelă

Modele de ouă roșii pentru masa de Paște. Ouăle cu mesaje, vedetele anului 2019

Paste 2019

pinterest.com

Decorarea ouălor cu dantelă e o idee simplă, practică și de impact. Ai nevoie de o panglică de dantelă, nu foarte lată, pe care o găsești în mercerii sau în magazinele cu decorațiuni pentru casă. Îți mai trebuie puțin adeziv, din cel non-toxic pentru uzul copiilor, pe care îl găsești în librării. Tot ceea ce ai de făcut este să ungi oul cu puțin adeziv, să lipești dantela, apoi să adaugi o fundiță din rafie. Poți folosi orice culoare de dantelă pe care să o aplici peste ouăle vopsite și uscate.

Masa de Paște - Ouă cu etamină

Modele de ouă roșii pentru masa de Paște. Ouăle cu mesaje, vedetele anului 2019

Paste 2019

pinterest.com

Pentru acest tip de decorațiune pentru ouăle de Paște, trebuie să știi că principiul e același ca pentru cele decorate cu dantelă, doar că diferă materialul. Trucul ideal este să stropești ouăle cu vopsea, astfel încât să pară de prepeliță. Mai departe pui în jurul lor etamină sau sfoară de iută. Lipești cu un adeziv bun și gata! Masa de Paște va arăta și mai frumos acum, cu asemenea decorațiuni de ouă.

Masa de Paște - Ouă pictate

Modele de ouă roșii pentru masa de Paște. Ouăle cu mesaje, vedetele anului 2019

Paste 2019

pinterest.com

Dacă simți că ai suficientă răbdare și simț creativ, atunci merită să încerci. Probabil nu le vei putea face ca pe cele din Bucovina (celebrele ouă încondeiate), dar vei avea unele personalizate, cu un farmec aparte. Tot ce trebuie să faci este să alegi vopsea cu apa, non-toxică, și câteva pensule bune. Mai departe ai nevoie de puțin timp și un pic de răbdare. Cele mai bune desene pe ouă sunt florile și le poți face simplu, stilizat din vârful pensulei. Nu trebuie să fii specialist în artă plastică!

Masa de Paște - Ouă cu mesaj

Modele de ouă roșii pentru masa de Paște. Ouăle cu mesaje, vedetele anului 2019

Paste 2019

pinterest.com

După ce vopsești ouăle în ce culori dorești, poți scrie diverse mesaje pe acestea fie cu litere din vinilin, fie cu ajutorul unui marker sau a unui filneliner negru.

Masa de Paște - Ouă cu flori

Modele de ouă roșii pentru masa de Paște. Ouăle cu mesaje, vedetele anului 2019

Paste 2019

pinterest.com

Ouăle de Paște frumos pictate vor arătate si mai bine dacă dorești să le aduci un strop de naturalețe și parfum. Ce zici dacă după ce vopsești ouăle și le usuci lipești boboci de floare, flori mici sau frunze? Astfel, ouăle de pe masa de Paște vor deveni opere de artă.

Sursă foto: pinterest.com, pexels.com

„Brusc, începe un cutremur, un cutremur ce face ca mobilierul să se miște”. Visul înfiorător al Mariei Ghiorghiu despre ... El este bătrânul "bătut de soartă" cu viață dublă! Dimineața cerșetor, seara boier! Cum a reușit să fraiereasc...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x