Alegeri prezidențiale 2019. Cum îți găsești secția de votare?
Alegeri prezidențiale 2019. România își alege Președintele pe data de 10 noiembrie, în țară, iar în străinătate pe 8, 9 și 10 noiembrie. Acestea sunt datele pentru turul 1. Află cum îți găsești secția de votare în țară și în străinătate.
Autor: Camelia Moldoveanu Publicat: Miercuri, 06 Noiembrie 2019, 14:31 | Actualizat: Miercuri, 06 Noiembrie 2019, 14:36La fiecare secție de votare există liste cu persoanele arondate la secția respectivă. Pe lângă aceste liste, alegătorii pot vota și pe cele suplimentare. Află cum îți găsești secția de de votare în țară și în străinătate.
Cum îți găsești secția de votare în țară?
Alegeri prezidențiale 2019. Alegătorii vor vota la secția de votare unde sunt arontați conform domiciliului din buletin. Puteți afla la ce secție de votare sunteți arondat pe pagina web www.registrulelectoral.ro. Dacă nu vă aflați în localitatea de domiciliu, puteți vota la orice secție, pe listele suplimentare. Dacă sunteți din București, trebuie să votați la secția unde sunteți arondat, nu puteți intra pe lista suplimentară a altui sector. Lista cu secțiile de votare poate fi găsită AICI.
Cum îți găsești secția de votare din străinătate?
Alegeri prezidențiale 2019. Alegătorii care se află în străinătate pot vota la orice secție de votare. Dacă s-au înscris pe o listă permanentă (înscrieri realizate până la data de 15 septembrie) și nu se pot prezenta la secția la care s-au înscris, ei pot vota pe listele suplimentare la orice altă secție.
Vezi AICI harta interactivă cu locațiile secțiilor de votare din străinătate
Vezi AICI lista sediilor secțiilor de votare din străinătate pentru alegerea Președintelui României din 2019
Program alegeri prezidențiale 2019
Alegeri prezidențiale 2019. Secțiile de vot din România vor fi deschise la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00. Românii din diaspora pot vota vineri între orele locale 12:00-21:00, iar sâmbătă şi duminică între orele 7:00-21:00.
Conform art 46 din Legea 370/2004, alegătorii care stau la coadă la ora 21 pot vota, în condițiile de mai jos:
(2) Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot.
(3) Doi membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și constată și monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot.
(4) Alegătorii aflați în situațiile prevăzute de alin. (2) și (3) pot vota până cel mult la ora 23,59.
Citește și:
Alegeri prezidențiale 2019: urna mobilă. Cine o poate cere și în ce condiții
Alegeri prezidențiale 2019. Listă candidați. Cum va arăta buletinul de vot din 10 noiembrie