Antena

Sf. Marie Mică, pe 8 septembrie. Ce sărbătorim de fapt

Sfânta Marie Mică sau Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită, în calendarul creștin, pe data de 8 septembrie. Află care este semnificația acestei zile!

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 07 Septembrie 2023, 12:11 | Actualizat: Joi, 07 Septembrie 2023, 13:10
Sf. Marie Mică, pe 8 septembrie. Ce sărbătorim de fapt
Captură Youtube

Potrivit tradiției, Sfânta Maria sau Nașterea Maicii Domnului este prima sărbătoare cu cruce roșie din Anul Bisericesc.

Maica Domnului are în calendarul ortodox nouă zile de pomenire, începând cu Buna Vestire din 25 martie și terminând cu Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, la final de decembrie, potrivit unei publicații online. Însă, două zile dintre acestea sunt cele mai cunoscute, căci sunt situate la „granița” dintre finalul verii și începutul toamnei.

Pe aceeași temă

Pe 8 septembrie sărbătorim Sf. Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică, este amintită, anual, la data de 8 septembrie și prăznuiește nașterea Fecioarei Maria, mama lui Iisus.

Scrierile bisericești plasează locul de naștere al Fecioarei Maria în orașul antic Sepphoris din Palestina, unde a fost excavată o bazilică din secolul al V-lea. Unele scrieri menționează că nașterea Fecioarei Maria a avut loc în Nazaret, în timp ce altele susțin că a avut loc într-o casă lângă Poarta Oilor din Ierusalim, potrivit unui articol online.

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana sunt părinții Fecioarei Maria, care erau foarte îndurerați că nu aveau copii. Însă, după o vreme de rugăciuni, Dumnezeu a trimis un înger în casa celor doi credincioși, care le-a transmis că vor avea o fiică binecuvântată, prin care toate neamurile pământului se vor binecuvânta și prin care va veni mântuirea lumii.

Ana a promis că dacă va avea un copil, îl va închina Domnului. Astfel, atunci când Fecioara Maria a împlinit trei ani, părinții săi au dus-o la templu.

Sfinții părinții au ales să fie cinstită pe data de 8 septembrie, deoarece această cifră reprezintă infinitul, viața veșnică.

Diferența dintre sărbătoarea Sf. Marii din septembrie și cea din august

Pe 15 august creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (numită popular Sfânta Maria Mare), iar pe 8 septembrie este cinstită Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică).

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea mutării sale la cer cu trupul. Biserica Ortodoxă vorbește despre moartea Fecioarei ca fiind o „mutare” la cele netrecătoare. Este folosit termenul „mutare” și nu înviere sau înălțare, pentru că Maica Domnului nu s-a ridicat la cer prin propriile puteri, ci cu puterea dumnezeiască a Fiului Său, potrivit unei publicații online.

Recomandari A1

Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică pe data de 8 septembrie, fiind prima mare sărbătoare din anul bisericesc (an care începe la 1 septembrie). A fost fixată în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei și viața fără de sfârșit, potrivit sursei citate.

Ce se face de Sf. Maria Mică

Potrivit tradiției, de Nașterea Maicii Domnului nu este voie să se aprindă focul, oricât de frig ar fi, deoarece atrage ghinionul și boala, potrivit unei publicații online.

Data de 8 septembrie este zi de rugăciune pentru femeile care nu pot rămâne însărcinate. Dacă se roagă la Maica Domnului, de Sfânta Maria Mică, acestea vor fi binecuvântate cu un copil sănătos.

În această zi, femeile care sunt însărcinate trebuie să dea de pomană oamenilor și copiilor nevoiași, deoarece se spune că, în acest fel, vor avea parte de o naștere ușoară, iar copilul va sănătos și lipsit de probleme.

Tot la Nașterea Maicii Domnului, femeile trebuie să împartă struguri și prune, pentru ca morții să primească din roadele toamnei.

De Sfânta Maria Mică, bărbații nu au voie să facă niciun fel de treabă în casă sau în gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă și să spele pentru a nu atrage răul asupra familiei și copiilor.

Se urează la mulți ani pe 8 septembrie?

Unii români aleg să transmită urări pe 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului, iar alții consideră acest fapt o greșeală și urează „La mulți ani!” doar pe data de 8 septembrie, atunci când se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

Sunt preoți care au ieșit public și au spus că „Adormirea Maicii Domnului” înseamnă mutarea ei cu trupul la ceruri, adică învierea ei, deci o mutare la viață, astfel că avem motive de bucurie și putem spune liniștiți „La mulți ani” și pe 15 august, nu doar pe 8 septembrie.

Preotul Eugen Tănăsescu a explicat că ar trebui să fim felicitați ori de câte ori se sărbătorește praznicul sfântului al cărui nume îl purtăm:

„Cinstim sfântul al cărui nume îl purtăm. Iar urarea potrivită este: <<Să porți numele sfântului cu dragoste și demnitate!>> <<La mulți ani duhovnicești în împărăția Cerurilor!>> și <<La mulți și binecuvântați ani!>>”, citat de credinta-ortodoxa.com.

Acesta a mai completat că rânduiala consideră ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, ca fiind cea mai importantă pentru cinstirea Maicii Domnului, întrucât, în acea zi, ea a adormit și a înviat, simbolizând învierea muritorilor de rând atinși de Divinitate, potrivit sursei citate mai sus.

Pe aceeași temă
Whatsapp LinkedIn
sfânta maria mică sărbătoare 8 septembrie sfânta marie septembrie
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
Videoclipul zilei
Citește și
Obiceiuri și superstiții în Postul Sfintei Marii 2024. Ce rugăciune puternică se spune în această...
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste