Alertă în Călărași! O persoană întoarsă din Anglia nu a respectat izolarea la domiciliu. Ulterior, a fost confirmată cu Covid-19
O persoană revenită din Marea Britanie, în judeţul Călăraşi, este cercetat penal pentru că nu a respectat izolarea la domiciliu, bărbatul mergând la sediul unei societăţi comerciale, unde s-a întâlnit cu cel puţin cinci persoane. Ulterior, el a fost testat pentru coronavirus, fiind infectat cu Covid-19.
Publicat: Vineri, 20 Martie 2020, 22:35 | Actualizat: Vineri, 20 Martie 2020, 23:18Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, pe data de 17 martie, o persoană care s-a întors în România, din Marea Britanie prezenta simptome de coronavirus şi s-a izolat la domiciliu. Pe data de 18 martie a încălcat această măsură şi a mers la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Călăraşi, unde a luat contact cu cel puţin alte cinci persoane.
Tot pe 18 martie, persoana respectivă a fost internată la Spitalul Judeţean Călăraşi, iar pe 20 martie au fost finalizate analizele, confirmându-se că este infectată cu Covid-19.
Persoana respectivă este cercetată penal pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
Sursa : news.ro