Ce amendă primești dacă mergi prea încet cu mașina
Conducătorii auto care circulă în mod nejustificat cu o viteză prea mică sunt pasibili de amendă, la fel cum sunt vizați șoferii care depășesc viteza legală.
Publicat: Marti, 25 Octombrie 2022, 12:48 | Actualizat: Joi, 27 Octombrie 2022, 10:09Deși am zice că doar vitezomanii sunt sancționați de Poliția Rutieră pentru depășirea limitei permise de lege, se pare că nu.
Dacă mergi cu viteză prea mare, ești amendat, dar ești sancționat și dacă te deplasezi prea încet
După cum știm cu toții, cele mai des întâlnite probleme cu care se confruntă Poliția Rutieră îi are în prim-plan pe cei care depășesc limita vitezei impusă de lege.
Însă, există și situații în care sunt amendați șoferii care, fără motive întemeiate, se deplasează mult prea încet cu autoturismul, potrivit Fanatik.
Pe aceeași temăPotrivit legii, actualmente, pe autostradă mașinile pot să aibă o viteză maximă admisă de 130 km/h, iar minimul trebuie să fie de 50 km/h.
Drumurile expres permit, legal, deplasarea cu 120 km/h, drumurile naționale 100 km/h, iar în localități maximul este de 50 km/h.
Astfel, un punct de amendă este egal cu suma de 145 de lei. Dacă mergi prea încet cu autoturismul, riști să fii amendat cu două – trei puncte de amendă.
Așadar, sancțiunea pentru deplasarea prea lentă cu un autovehicul poate fi de până la 450 de lei, mai arată sursa citată.
Pe aceeași temăEvident, excepție de la regulă este atunci când traficul este îngreunat și nu permite deplasarea cu o viteză stabilită în limitele legii sau în cazul celor care-și caută loc de parcare.
O altă sancțiune se aplică șoferilor care nu au kitul de prim ajutor. Kit-ul de siguranță auto care conține trusa medicală, două triunghiuri reflectorizante și un stingător pentru incendii este obligatoriu pentru șoferii din România.
Potrivit noului Cod Rutier care a intrat în vigoare începând cu data de 27 februarie 2022, cei care nu dețin un kit-ul de siguranță auto riscă amenzi între 580 de lei și 725 de lei, potrivit aceleiași surse.