Antena

Revoltă la Spitalul din Ploieşti, în timpul crizei generate de coronavirus! Medici în stradă! „Fiecare face ce vrea mușchiul lui” - VIDEO

Medicii și asistente de la Secția Chirurgie 1 din cadrul Spitalului județean de Urgență Ploiești vor să protesteze în fața instituției față de o posibilă decizie de închidere a acesteia.

Publicat: Luni, 30 Martie 2020, 09:50 | Actualizat: Luni, 30 Martie 2020, 09:50
Medicii și asistente de la Secția Chirurgie 1 din cadrul Spitalului județean de Urgență Ploiești vor să protesteze în fața instituției față de o posibilă decizie de închidere a acesteia.

O parte dintre asistenți au fost anunțați că vor lucra cu șeful de secție, iar ceilalți vor fi redistribuiți pe alte secții, fără să le fie precizat despre ce secții este vorba. Aceștia cred că va fi închisă unitatea de chirurgie.

Prefectul județului Prahova a precizat că va ajunge astăzi la Spitalul județean de Urgență Ploiești pentru a discuta cu managerul și cu celelalte cadre medicale.

Un chirurg de la acest spital acuză lipsa echipamentului

Un chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, Dan Oprea, a acuzat lipsa echipamentului complet de protecţie contra Covid-19.

El a reclamat şi lipsa protocoalelor pe care trebuie să le urmeze medicii care lucrează cu pacienţi infectaţi: „Dacă trebuie să operăm, vom fi contaminaţi”, a spus el.

Medicul Dan Oprea a publicat, duminică, pe Facebook, mesajul primit de la un prieten, în care acesta îi descrie cum la unitatea de primiri urgenţe a spitalului a fost adus un pacient din Germania, suspect de a fi fost infectat cu virusul SARS-Cov-2.

În plus, pacientul avea temperatură peste 38 de grade, a fost refuzat de alte spitale din judeţ, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti nu are aparat ca să-l testeze.

„Eu sunt de gardă la Chirurgie-SJU Ploiești. Am întrebat la sală dacă avem echipament de protecție. Avem, dar incomplet, deci nesigur. Dacă trebuie să operăm vom fi contaminați. Nu s-a sinchisit nimeni, până astăzi (duminică – n.r.), să ne facă un instructaj, măcar elementar. Management de spital, managementul unor astfel de situații, ZERO!!! Avem poliție și armată pe străzi, să oblige oamenii să stea în casă și să încaseze amenzi. În spital nu este nimeni care este în stare să gestioneze această pandemie. Este stare de urgență, pentru cine????!!!”, scrie chirurgul.

Acesta spune că fiecare face ce vrea, iar șefii rezolvă problemele prin telefon.

„Fiecare face ce vrea mușchiul lui. Unde sunt epidemiologii, cei de la protecția muncii, managerii, (avem așa ceva???). În case ca șoarecii... rezolva problemele prin telefon. Au familii și au dreptul la sănătate!!??!!! DAR NOI??? Avem doar obligații??? Nu avem dreptul la protecție, la sănătate????? Se testează 10/000 de bucureșteni, pentru că așa vor unii profesioniști din sănătate, ministerul se delimitează de această acțiune... este anarhie, sau ce?? Mai există instituții ale statului valide și apte să acționeze??? Există o strategie, un plan de acțiune articulat și coerent???? Sau, Dumnezeu cu mila?? Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă??? Cum facem?? Știe cineva??”, a mai scris medicul oe pagina sa de Facebook.

Sursă: Antena 3.

Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
revolta protest spital ploiesti sectie chirurgie coronavirus covid-19
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Citește și
Angela Gheorghiu și-a exprimat nemulțumirea, în online: "În 31 de ani, nu am fost invitată să cânt...
Bani europeni, bătaie de joc românească
Curățenia din listele PSD pentru parlamentare se lasă cu demisii și revoltă
După 27 de ani, în Hărădeni, județul Mureș, un nou scandal între rromi și maghiari mocnește
Video recomandate
Video
Citește și
Curățenia după sărbători. Sfaturi pentru a reda strălucirea locuinței tale Catine.ro
Actrița Deniz Baysal urmează să joace într-un nou proiect profesional. Despre ce este vorba Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei!” Volodimir Zelenski, reacție despre sfârșitul tranzitului... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Deși a încercat să-l țină ascuns, a fost dată de gol! Andreea Bostănică, imagini cu iubitul milionar,... Spynews.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au pantofii sport o gaură în plus. Puțini știu ce poți face cu ea, de fapt useit
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal 6-12 ianuarie 2025. Cum influențează retrogradarea lui Marte în Rac zodiile Jurnalul
Andreea Bălan și Victor Cornea, separați de Revelion 2025: Cum au petrecut noaptea de Anul Nou Kudika
Temperatura ideală pentru frigider în perioada sărbătorilor. La câte grade trebuie să îl setezi ca să nu se... Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Un chirurg din Germania susţine că a luat cancer de la un pacient pe care l-a operat. Ce i-a apărut medicului pe... Observator
Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe bicicletă. Care sunt rezultatele practicării acestui sport MediCOOL
Bomboane de biscuiți cu ciocolată. Rețetă simplă și rapidă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a bebelușului DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit costurile reale pentru 232.000 de kilometri... UseIT
7 greșeli pe care le faci când prepari terci de ovăz Hello Taste