Cutremur după cutremur, azi-noapte, în România! Ce magnitudini au avut seismele și unde s-au simțit
Un cutremur după altul au avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în România, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 12 Iunie 2020, 07:42 | Actualizat: Vineri, 12 Iunie 2020, 07:45Primul cutremur ce a avut loc azi-noapte s-a produs la ora 00:30, în Buzău, zona seismică Vrancea, la adâncimea de 122 de kilometri. Acest seism a avut magnitudinea de 3,3 grade.
Potrivit INCDFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 63km NE de Ploiesti, 63km E de Brasov, 116km N de Bucuresti, 127km V de Braila, 130km S de Bacau, 130km V de Galati, 136km NE de Pitesti, 177km E de Sibiu, 180km N de Ruse, 212km SV de Iasi.
Cel de-al doilea cutremur ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri s-a produs la ora 03:59, tot în Buzău, la adâncimea de 117 de kilometri, cu magnitudinea, de asemenea, de 3,3 grade.
Acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 76km E de Brasov, 82km NE de Ploiesti, 113km S de Bacau, 115km V de Braila, 115km V de Galati, 132km N de Bucuresti, 156km NE de Pitesti, 190km E de Sibiu, 193km SV de Iasi, 197km N de Ruse.
Cel mai puternic cutremur din 2020, în România, în ianuarie
Cel mai puternic cutremur din acest an s-a produs pe 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.