Încă o țară europeană spune „Stop românilor”! Ce restricții drastice au fost impuse. Anunțul, confirmat de MAE
Restricții drastice pentru români, într-o altă țară din Europa. Măsurile intră în vigoare de joi, 9 iulie, anunță MAE.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 09 Iulie 2020, 20:00 | Actualizat: Joi, 09 Iulie 2020, 20:00Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în conformitate cu informaţiile oficiale comunicate joi de către autorităţile olandeze Ambasadei României la Haga, începând cu data de 9 iulie, cetăţenilor care se deplasează din România în Olanda le este recomandată ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Ţărilor de Jos.
De asemenea, MAE arată că, potrivit Ministerului olandez al Sănătăţii, Bunăstării şi Sportului, toţi pasagerii cu vârsta peste 13 ani care pleacă, sosesc sau tranzitează aeroporturile din Regatul Ţărilor de Jos, indiferent de ţara din care sau spre care călătoresc, au obligaţia de a completa o declaraţie de sănătate pe propria răspundere. Personalul din cadrul aeroportului va efectua verificări aleatorii ale pasagerilor, solicitând prezentarea declaraţiei completate şi semnate.
Informaţii cu privire la noua măsură, precum şi declaraţia menţionată anterior sunt disponibile pe site-urile www.government.nl, www.nederlandwereldwijd.nl.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga
- + 31 70 354 15 80;
- + 31 70 322 86 12;
- + 31 70 331 99 80, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: + 31 651 596 107.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet
- www.mae.ro/node/51932,
- haga.mae.ro, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi
- www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” , care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.