Antena

Mărturia unui polițist depistat cu Covid-19. A fost testat de zece ori, iar rezultatele au fost mereu altele: "60 de zile am pătimit"

Timp de două luni, un poliţst din Suceava, care a fost depistat cu COVID-19, a trăit un adevărat coşmar. Tânărul s-a luptat cu noul coronavirus săptămâni în şir, iar când credea că s-a vindecat, virusul reapărea. A stat fie în izolare, fie internat în spital, unde a fost testat și retestat, iar rezultatele au fost ba pozitiv, ba negativ, ori incert. Abia aseară a fost, în sfârşit, externat.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 27 Mai 2020, 18:45 | Actualizat: Miercuri, 27 Mai 2020, 19:38
Timp de două luni, un poliţst din Suceava, care a fost depistat cu COVID-19, a trăit un adevărat coşmar. Tânărul s-a luptat cu noul coronavirus săptămâni în şir, iar când credea că s-a vindecat, virusul reapărea. A stat fie în izolare, fie internat în spital, unde a fost testat și retestat, iar rezultatele au fost ba pozitiv, ba negativ, ori incert. Abia aseară a fost, în sfârşit, externat.

Calvarul agentului de poliţie a început într-o zi obișnuită, când, dintr-o dată, i-au apărut primele simptome. A fost trimis la Direcţia de Sănătate Publică să-şi facă testul pentru COVID-19.

"Din momentul în care mi-am făcut testul am stat în casă, nu m-am mai dus la serviciu, nu am mai luat contact cu nimeni. Am luat legătura cu medicul instituţiei unde lucrez, am vorbit şi cu medicii de la DSP prin telefon şi mi s-a spus că mă pot trata acasă, deoarece am o formă uşoară, Paracetamol, vitamine, tot felul", a povestit bărbatul.

Pe aceeași temă

Două săptămâni mai târziu a repetat testarea. A ieşit tot pozitiv, iar medicii i-au recomandat tratament cu antibiotice.

"Am luat şapte zile eritromicină cu vitamine şi cu alea combinate, al treilea test, tot pozitiv. În jur de 31 de zile aveam la al treilea test", a mai spus bărbatul.

Când a văzut că nu reuşeşte să scape de virus agentul s-a internat la Spitalul de Boli Infecţioase.

"N-am stat o sptămână prima dată, am stat vreo şase zile la Boli Infecţioase. La primul test făcut acolo, am ieşit negativ", își continuă omul povestea.

Aşa că, bărbatul a plecat acasă plin de speranţă. 14 zile mai târziu, la refacerea testului, rezultatul l-a lovit ca un trăsnet. Deşi asimptomatic la a doua intrenare, timp de două săptămâni i s-au făcut alte cinci teste, unele au ieşit incerte.

Pe aceeași temă

Abia după 60 de zile de luptă cu noul coronavirus agentul de poliţie a primit în sfârşit vestea că se va putea întoarce la muncă.

De la debutul bolii şi până când a reuşit să scape de tratamente agentul de poliţie a fost testat de 10 ori, rezultatele au fost de fiecare dată altele

Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
social politist covid-19 suceava bolnav
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor și cine a făcut față primei probe.
Stirile zilei Au apărut cireşele de ianuarie, la un preţ uriaş. Sunt sigilate pentru a nu fi gustate
Citește și
Ovidiu Bădescu, profesorul care creează singur România Educată
Adela - Tot ce nu se vede, sezon 3, Episodul 13 - Vlad Vîlciu și Elena Mogîldea
AjutEu 2021, din 29 noiembrie, la Antena 1
”Cea mai iubită ţară”, o nouă serie marca Observator 19, începe luni, la Antena 1
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste